51 de percheziţii la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări

Perchezitii DIICOT51 de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Sibiu şi Suceava, la suspecţi de contrabandă cu ţigări. Aproximativ o sută de persoane urmează să fie duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

 

Începând cu ora 6, lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara fac de 51 percheziţii domiciliare. Percheziţiile sunt făcute simultan în patru judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Sibiu şi Suceava, fiind vizate persoane suspectate că se ocupă de contrabanda cu ţigări, anunţă, printr-un comunicat ITFP Timişoara.

Poliţiştii de frontieră au, în acest caz – instrumentat de Sectorul Poliţiei de Frontieră Cruceni, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Timişoara –, sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, al Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiş

Poliţiştii de frontieră au monitorizat persoanele suspectate încă de la începutul acestui an. Astfel, ei au aflat cum ţigările erau introduse în ţară, din Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei, apoi erau transportate în depozite clandestine, iar în final, distribuite vânzătorilor stradali.

În total, este vorba despre trei reţele, care se ajutau reciproc. Astfel, dacă una din reţele rămânea fără marfă, aceasta era imediat aprovizionată de celelalte două.

Surse judiciare spun că vizate de percheziţii sunt aproximativ o sută de persoane, care urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timişoara, iar pentru prima dată în faţa procurorilor vor ajunge şi vânzătorii stradali.

Print Friendly, PDF & Email