32 de irakieni, care au trecut ilegal graniţa din Serbia, prinşi la Moraviţa

32 de cetăţeni din Irak au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în România, din Serbia.

 

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara transmite că azi, de dimineaţă, în jurul ore 5, poliţiştii de frontieră din Moraviţa au depistat 32 de cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal graniţa. Aceştia au fost prinşi la aproximativ un kilometru de graniţa cu Serbia, în localitatea Lăţunaş, şi au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră.

Cetăţenii irakieni – 14 bărbaţi şi 10 femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, respectiv opt copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani – declară că au trecut frontiera sârbă, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor anunţa autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro