2700 de noi studenți confirmați la Universitatea de Vest din Timişoara, în această vară

Este al doilea an de când UVT a reintrodus examenul de admitere

Universitatea de Vest TimisoaraDupă prima sesiune de admitere, la Universitatea de Vest din Timişoara, locurile bugetate au fost ocupate aproape integral, în cazul celor cu taxă fiind vorba despre aproape o treime. Admiterea din această vară aduce în rândul comunității academice 2.700 de noi studenți la ciclul licență. O cifră bună, spun oficialii UVT, dat fiind că admiterea s-a desfăşurat sub presiunea unor cifre care nu încurajează calitatea învăţământului.

 

Locurile bugetate, ocupate aproape integral, cele cu taxă, nici o treime

Ajunsă la final, admiterea din această vară de la Universitatea de Vest din Timișoara aduce în rândul comunității academice 2.700 de noi studenți la ciclul licență. Aceștia se vor alătura studenţilor mai mari, în cadrul celor 11 facultăți și 73 de programe de studiu, anunţă, într-un comunicat de presă, Universitatea de Vest din Timişoara.

Oficialii Universităţii de Vest din Timişoara transmit că este al doilea an de când instituţia a reintrodus examenul de admitere, în funcție de specificul și alegerea fiecărei facultăți. Aceştia susţin că măsura nu i-a îndepărtat pe absolvenții de liceu de universitate, tinerii înţelegând că examenul a reprezentat un filtru propriu, pentru o mai bună ierarhizare și selecție a candidaților.

Din cele 2.000 de locuri disponibile la buget au fost ocupate 1.700, locuri mai fiind disponibile la specializări de la Facultățile Arte și Design, Chimie, Bilogie, Geografie, Fizică, Litere, Istorie și Teologie, Matematică şi Informatică, Muzică, Economie și de Administrare a Afacerilor, Sociologie și Psihologie şi Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării. În ceea ce privește locurile cu taxă, au fost ocupate peste 1.000 din cele 3.600 disponibile.

Oficialii UVT transmit că locurile bugetate rămase libere vin în întâmpinarea mai multor categorii de absolvenţi care sunt aşteptaţi la UVT: componenţi ai loturilor olimpice, absolvenţi de liceu cu rezultate remarcabile dar care, din diverse motive, nu au putut fi prezenţi la sesiunea de bacalaureat din luna iulie, tineri a căror situaţie materială nu le permite să urmeze studii superioare la forma cu taxă. Conştienţi de implicarea socială pe care trebuie să o aibă o instituţie de învăţământ superior, UVT pune la dispoziţia candidaţilor de etnie rromă un număr de 30 locuri cu finanţare de la buget.

Putem spune că suntem pe un trend ascendent, în contextul în care numărul absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat este mai mic de la an la an. Recunoașterea națională și internațională, oferta adaptată la piața muncii, la cerințele angajatorilor din multinaționale au condus la o atractivitate ridicată a Universității. Am atras tineri din întreaga țară. Mai mult, anul acesta am avut centre de admitere deschise în alte trei județe”, declară rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Cinci programe de studiu în limbi străine

Succes, spun reprezentanţii UVT, au avut și programele de studiu în limbi străine. Spre exemplu, programul de Informatică în limba engleză are locurile ocupate în integralitate.

În acest an, UVT a venit cu o ofertă de cinci programe de studiu în limbi străine, pe lângă cea menționată mai fiind vorba de Finanțe – Bănci, în limba engleză, Management, în limba franceză, Actorie, în limba germană, Relații internaționale și studii europene, în limba germană. Având, însă, în vedere unele dificultăţi birocratice, cum ar fi recunoaşterea actelor de studii sau obţinerea vizelor, ce fac greoaie demersurile studenţilor străini de a se înscrie la universităţile româneşti este de aşteptat, ca în fiecare an de altfel, un aflux important al studenţilor străini la aceste specializări în sesiunea de admitere din septembrie, estimează oficialii instituţiei de învăţământ.

Aceştia mai spun că şi la programele de studii de limbi moderne s-a înregistrat un număr mare de candidaţi, apreciind că opţiunea candidaţilor a fost generată și de performanțele pe plan internaţional ale UVT în ceea ce privește domeniul limbi moderne. „UVT este foarte aproape de top 200 și cu alte domenii precum Fizica, Matematica și Informatica. Este bine să reamintim şi faptul că într-una din cele mai importante clasificări mondiale, U-Multirank – clasificare realizată sub coordonarea Comisiei Europene –, pe lângă domeniile mai sus menționate, o poziție excelentă, a 2-a în ţară după Academia de Studii Economice, a avut şi Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din UVT”, se mai arată în comunicatul de presă transmis redacţiei.

Printre programele de studiu care s-au bucurat de o atenţie sporită din partea absolvenţilor de liceu este şi programul de Design, de la Facultatea de Arte, unde au fost ocupate toate locurile la buget și mai mult de jumătate din cele cu taxă. O situație asemănătoare se înregistrează și la Drept, la Economia comerțului, Informatică economică, Contabilitate și Informatică de gestiune, Economie și afaceri internaționale, Marketing. Toate cele 83 de locuri bugetate la Informatică au fost ocupate, la fel fiind și o mare parte din cele cu taxă, situație întâlnită și în cazul programului de studiu Psihologie.

Rector UVT: „Admiterea la ciclul de licenţă în anul 2014 s-a desfăşurat sub presiunea unor cifre care nu încurajează calitatea”

Marilen Pirtea rector UVT portretAdmiterea la ciclul de licenţă în anul 2014 s-a desfăşurat sub presiunea unor cifre care nu încurajează calitatea: un efectiv redus al absolvenţilor de liceu, un număr şi mai mic al celor care au promovat examenul de bacalaureat – puţin peste 90.000, un număr mare de locuri bugetate la nivelul întregii ţări – 62.400. În acest context, putem spune că rezultatul obținut de UVT, prin înmatricularea a 2.700 de studenţi din care peste 50% pe locurile cu taxă, este unul foarte bun. Dacă ne gândim la faptul că în zona de recrutare a UVT (judeţele Arad, Caraş Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş) avem aproximativ 10.000 de elevi care au promovat examenul de bacalaureat şi că în această zonă există nu mai puţin de şapte universităţi de stat care au pus la dispoziţia candidaţilor locuri cu finanţare de la buget, iar UVT a reuşit să atragă 25% din aceşti candidaţi, atunci da, ne putem declara mulţumiţi cu acest rezultat şi confirmăm, încă o dată, că UVT reprezintă o emblemă a calităţii în învăţământul universitar românesc”, mai spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

UVT mai are în desfășurare, în cadrul admiterii din această vară, etapa de confirmări la Facultatea de Fizică și la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

O nouă etapă de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru locurile de la buget și taxă libere, se va desfășura în perioada 8 – 21 septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis