200 de elevi, iniţiaţi în viaţa de student, la Timişoara

WSU200 de elevi din ţară şi din Republica Moldova vor experimenta, la Timişoara, două săptămâni de studenție la una dintre cele 11 facultăți ale Universităţii de Vest.

 

La Timişoara începe peste câteva zile West Summer University, un proiect organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara. Acesta va avea loc în intervalul 27 iulie – 10 august şi urmărește să ofere celor peste 200 de elevi participanți din țară și din Republica Moldova două săptămâni de studenție la una dintre cele 11 facultăți din cadrul UVT, anunţă organizatorii.

WSU are drept scop oferirea oportunității absolvenților de clasa a XI-a de a-și contura o proprie viziune responsabilă cu privire la alegerea facultății și domeniului în care se vor specializa pe viitor, prin asigurarea unei experiențe cât mai apropiate de realitate a vieții unui student. Astfel, dorim promovarea învățământului superior, tocmai pentru a putea preveni abandonul școlar din cauza deciziilor luate în necunoștință de cauză, luând ca și cadru educațional UVT”, spune Robert Miklóș Sebeşi, coordonator Departament Relaţii Publice al OSUT.

În cadrul proiectului, cei 200 de elevi vor avea ocazia să experimenteze viața de student prin participarea la cursuri, seminare, laboratoare, simțind emoțiile primului examen și, de asemenea, locuind într-un cămin al UVT.
Pe lângă această parte de educație formală, mai spune Robert Miklóș Sebeşi, WSU vine în întâmpinarea elevilor cu o serie de activități sociale, culturale, sesiuni de informare, traininguri, ateliere de creație, competiții, turul orașului pentru a le oferi elevilor o perspectivă mult mai amplă asupra a ceea ce înseamnă studenția.

„Prin acest proiect, urmărim informarea, precum și parcurgerea de către elevi a unor serii de activități de predare, învățare și testare specifice anului I de studiu. Ne dorim ca viitorii noștri colegi să aibă o viziune cât mai amplă asupra a tot ceea ce înseamnă studenția atât din perspectivă educațională, cât și din perspectivă socială și culturală”, declară Flavia Sereș, coordonator WSU 2016. Adăugând că acest proiect deschide calea asupra viitorului tinerilor în ceea ce privește mediul academic.

Flavia Sereș, coordonator WSU 2016

WSU a fost desemnat  „Proiectul de voluntariat al anului 2014” în domeniul educației, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, iar în anul 2015, a fost unul dintre proiectele finaliste din cadrul aceluiași eveniment.

Print Friendly, PDF & Email