1883 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, aniversaţi şi la Timişoara

Rosia MontanaZiua Roşiei Montane se va desfăşura în peste 40 de oraşe din ţară şi din străinătate, cu implicarea voluntară a zeci de susţinători. Printre aceste oraşe se numără şi Timişoara.

În 6 februarie, cu ocazia aniversării a 1883 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane, Alburnus Maior şi Asociaţia Bucureşti şi echipa de voluntari din Timişoara organizează cea de-a patra ediţie a Zilei Roşiei Montane.

Evenimentul dedicat patrimoniului cultural şi natural existent la Roşia Montană va avea loc anul acesta în peste 40 de oraşe din ţară şi străinătate şi va cuprinde un program cultural variat.

„Ziua Roşiei Montane îşi propune să promoveze patrimoniul cultural şi natural pe care această localitate îl adăposteşte şi să accentueze necesitatea conservării acestor vestigii de valoare universală, demne de includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Totodată, evenimentul aduce în discuţie şi riscurile cu care se confruntă întreaga zonă, prin proiectul minier propus de compania Roşia Montană Gold Corporation, care plănuieşte deschiderea celei mai mari mine aurifere de suprafaţă pe bază de cianuri din Europa”, spune Teodora Talpeş, coordonator al Zilei Roşiei Montane în Timişoara.

Teodora TalpesRoşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, al cărei nume latin, Alburnus Maior, apare pentru prima dată menţionat în tăbliţa cerată nr. XVIII datată 6 februarie 131. La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României, care păstrează vestigii excepţionale atestând evoluţia exploatărilor miniere într-un interval de timp excepţional – din perioadă pre-romană până în epocă contemporană: şapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială sau lucrări hidrotehnice.

De asemenea, tăbliţele cerate, găsite în galeriile sale subterane în secolul al XIX-lea reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman. În plus, toate caracteristicile peisajului minier Roşia Montană fac din aceasta un potenţial monument istoric candidat în Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.

La Timişoara, programul evenimentelor va include o expoziţie fotografică „Roşia Montana”, organizată în zilele de 4 – 9 februarie, în holul central al Universităţii de Vest, o proiecţie de filme, în 6 februarie, de la ora 19.30, tot la U.V.T., reunite sub genericul „Roşia Montană: trecutul şi prezentul” şi, în aceeaşi zi, de la ora 21.30, la Club Daos, câteva evenimente recreative.

În 7 februarie, de la ora 19, la Cafeneaua Librăriei Cartea de Nisip, vor fi expuse câteva mărturii ale prietenilor Roşiei Montane, despre istoricul localităţii, al patrimoniului local şi despre semnificaţia acestora, urmate de o prezentare a comunităţii din Roşia Montană şi a alternativelor la minerit insoţită de proiecţia câtorva scurtmetraje. În 8 februarie, de la ora 16, în Cuib d’Arte, vor avea loc o serie de workshop-uri având ca temă Roşia Montană, urmate, de la ora 21, de un concert JamOnFish.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis