100 kilograme de mezeluri din Germania, retrase din magazine din Timişoara

A.N.P.C. a declanşat controale în hipermarketurile din toată ţara

Salam uscatAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor face, de joi seară, controale în marile magazine din toată ţara, după ce, în Timişoara, a fost găsit salam alterat. Există suspiciunea că ambalatorul a modificat data de expirare a produsului.

Reprezentanţii A.N.P.C. declară, citaţi de Mediafax, că un consumator din Timiş a reclamat că a cumpărat o marcă de salam, feliat, care prezenta semne evidente de alterare, iar la verificări s-a constatat că ambalajul nu era vidat corespunzător. Astfel, începând de joi seară se fac controale în hipermarketurile din toată ţara, până în prezent fiind verificate 38 de magazine. În urma controalelor au fost oprite de la comercializare 2.678 de kilograme din produsul respectiv de salam şi au fost date amenzi de 100.000 de lei.

Inspectorii A.N.P.C. au fost în control şi la firma care ambalează salamul respectiv, fiind vorba de un produs dintr-o ţară U.E. În urma controalelor, există suspiciuni că firma, care feliază şi ambalează salamul, ar fi modificat datele de expirare. Iar pentru că produsul nu era bine ambalat, a oxidat. De la această societate comercială au fost oprite de la vânzare, până la finalizarea verificărilor, 4.225 de kilograme de salam.

Aproximativ 100 de kilograme de mezeluri, majoritatea importate din Germania şi reambalate la Braşov, au fost retrase, vineri, de inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor din mai multe magazine din Timişoara întrucât fie erau expirate, fie erau reambalate şi neetichetate. „Au fost retrase aproximativ 100 de kilograme de produse vidate din magazine, mă refer aici la mezeluri. Acestea erau fie expirate, fie reambalate şi nu au avut elemente de identificare pe etichete. Cele mai multe produse retrase au fost importate din Germania şi ambalate la Braşov”, spune  inspectorul-şef al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Timiş, Mihaela Ignat.

Aceasta a precizat că în zilele următoare vor fi controale în marile magazine din Timişoara şi din întreg judeţul, la verificări participând 12 inspectori ai Autorităţii Sanitare-Veterinare.

Şeful Autorităţii Sanitare-Veterinare din Timiş, Adrian Popa, afirmă că aceste controale au început după ce un bărbat din judeţ a reclamat că a constatat că salamul pe care îl cumpărase dintr-un magazin era alterat: „Era un salam uscat, de genul celui de Sibiu. Fusese adus din Germania şi vândut într-un magazin din Timişoara. Consumatorul reclamase că suspicionează fenomene de alterare. Acum căutăm să vedem dacă există un lot mai mare. Există două posibilităţi: fie salamul era expirat şi atunci e vina magazinului, fie era încă în termenul de garanţie, însă producătorul l-a ţinut în condiţii improprii, iar în acest caz producătorul se face vinovat”.

 

image_pdfimage_print

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro