Cărţi ştiinţifice diferite, cu bibliografie identică, scrise în penitenciar sub coordonarea directorului Bibliotecii Universitare Bucureşti

În joc sunt şi edituri neacreditate ştiinţific care au tipărit, contrar legii, cărţi scrise în puşcărie

mireille-radoi-foto-agentia-de-carteAzi, o nouă filă din „Frăţia penal-academică”. Din cauza acesteia, în ultimii ani, în puşcăriile din ţară au fost scrise sute de lucrări zise ştiinţifice, în baza cărora sute de deţinuţi au beneficiat de o reducere a pedepsei.

Am dat, acum, peste cărţi diferite, dar care au o bibliografie identică. Peste cărţi cu ISBN neidentificabil la Biblioteca Naţională. Peste volume declarate ca fiind publicate la o editură, dar realizate de o alta. Peste edituri neacreditate ştiinţific care au tipărit, contrar legii, cărţi scrise în penitenciar.

 

Dan Voiculescu şi Dorinel Mucea, publicaţi de CA Publishing

Lista lucrărilor scrise în penitenciar, editate de CA Publishing

 

Autor: Măciucă Marin

Lucrare: “Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unui tranzacţii

Coordonator: Mireille Rădoi, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca

Timp redactare lucrare: 18 martie – iulie 2015

(Ulterior, ANP transmite că lucrarea este a lui Mucea Dorinel)

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare: “Piaţa energiei electrice din România de la un sistem etatist centralizat la un sistem de piaţă, cu reglementări care impun reguli noi, adaptate directivelor UE

Coordonator: Viorel Lefter, ASE Bucureşti

Timp redactare lucrare: 23 aprilie – iulie 2015

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare: “Psihologia negocierilor comerciale internaţionale. Stiluri de negociere”

Coordonator: Mireille Rădoi, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca

Timp redactare lucrare: 9 aprilie – iulie 2015

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare:Politici şi mecanisme economice pentru stimularea investiţiilor strategice la sistemele de cogenerare şi eficientizare energetică”

Coordonator: Sorin Dimitriu, CCI Bucureşti

Timp redactare lucrare: 7 mai – august 2015

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare:Strategii şi mecanisme pentru creşterea rolului României pe piaţa europeană de energie regenerabilă

Coordonator: Sorin Dimitriu, CCI Bucureşti

Timp redactare lucrare: 4 iunie – iulie 2015

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare: “Procedura de parcurs pentru realizarea unui proiect eolian

Coordonator: Viorel Lefter, ASE Bucureşti

Timp redactare lucrare: 17 iunie – iulie 2015

 

Autor: Mucea Dorinel

Lucrare: “Privatizarea în domeniul utilităţilor

Coordonator: Sorin Dimitriu, CCI Bucureşti

Timp redactare lucrare: 2 iulie – septembrie 2015

 

Autor: Voiculescu Dan

Lucrare:Competiţia economică

Coordonator: Valeriu Potecea, Universitatea Româno-Americană Bucureşti

Timp redactare lucrare: 22 ianuarie – decembrie  2015

 

(Sursă: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, via Hotnews)

Una dintre editurile care apar pe lista Ministerului Justiţiei şi, implicit, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu lucrări ştiinţifice scrise în penitenciar este CA Publishing, din Cluj Napoca. Aceasta a tipărit opt astfel de lucrări, dar a făcut-o deşi nu este acreditată CNCSIS/CNCS, cum cere legea, adică Decizia 619/14.10.2011, pentru aprobarea instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate aflate în unităţile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Care, la art. 64, arată că intră în categoria lucrărilor ştiinţifice „lucrările publicate la edituri recunoscute, la data publicării, de către Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS)”.

Şase cărţi sunt semnate de Dorinel Mucea, – fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, fost consilier economic la Ambasada României din Turcia, înainte de 1989, scria Evz, numit de presă „miliardarul sub acoperire”. Acesta a fost condamnat – alături de Codruţ Sereş, în dosarul „Privatizărilor strategice” – la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat.

O alta este semnată de Dan Voiculescu, fostul patron al Trustului Intact, condamnat la zece ani de detenţie, pentru spălare de bani, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

O altă lucrare, potrivit Ministerului Justiţiei, este semnată de Marin Măciucă, general maior în rezervă, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, condamnat la patru ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, în dosarul Ripstop. Acesta a fost unul dintre ofiţerii MApN acuzaţi că, favorizând una din firmele participante, au viciat procedura licitaţiei pentru achiziţia publică de ţesătură tip Ripstop, în valoare de 9,5 milioane de euro, necesară pentru confecţionarea uniformelor militare.

 

Autorii „ştiinţifici” nu apar pe site-ul editurii care i-a publicat

Niciunul dintre cei trei autori nu apar, însă, pe pagina Editurii CA Publishing. Surprinzător, am spune. Orice editură se mândreşre cu numele autorilor de lucrări ştiinţifice pe care îi publică şi are interesul de a le face cunoscută opera, pentru a o vinde.

 

Mireille Rădoi, Sorin Dimitriu şi Viorel Lefter, coordonatori ştiinţifici

Unul dintre volumele lui Dorinel Mucea a fost coordonat de o fostă absolventă a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, actual director al Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, Mireille Rădoi. Aceasta a coordonat lucrarea ca reprezentant al Universităţii „Babeş Bolyai”, din Cluj Napoca, unde este cadru universitar asociat, predând la un masterat al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană. Departament condus de Adrian Ivan, numit recent director interimar al Şcolii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI.

Un alt coordonator al lucrărilor pe care Dorinel Mucea le-a scris în penitenciar este Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, fost preşedinte al FPS şi fost ministru al Privatizării, în anii 90, pus, în mai anul acesta, sub urmărire penală de către DNA, pentru prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene şi pentru schimbarea ilegală a destinației fondurilor europene, în formă continuată.

Al treilea coordonator al lucrărilor lui Dorinel Mucea este Viorel Lefter, de la Academia de Studii Economice Bucureşti, doctor în Economie, care în 1976, în plin regim autoritarist, şi-a documentat teza de doctorat la Sorbona, în Paris. Viorel Lefter este fost pro-rector pentru relaţii internaţionale la ASE, fost preşedinte al Comisiei de Management şi Administrarea Afacerilor din CNATDCU şi membru al Comisiei Consultative în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, instituţie în care Adrian Ivan este preşedinte al Comisiei de Ştiinţe sociale, politice şi ale comunicării.

Lucrarea generalului (r) Marin Măciucă a fost coordonată, potrivit Ministerului Justiţiei, tot de Mireille Rădoi.

Iar lucrarea lui Dan Voiculescu, publicată de CA Publishing, a fost coordonată de Valeriu Potecea, decan al Facultății de Relații Comerciale și Financiar – Bancare Interne și Internaționale la Universitatea Româno-Americană, universitate care prezintă numele lui Victor Ponta ca parte a corpului profesoral care include „personalităţi academice recunoscute pe plan naţional şi internaţional”.

 

Cărţi distincte cu bibliografie identică

Mari semne de întrebare planează asupra a două volume despre care Ministerul Justiţiei a informat că au fost publicate în 2015, la editura CA Publishing: Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unei tranzacţii, scris de Măciucă Marin, şi Psihologia negocierilor comerciale internaţionale. Stiluri de negociere, scris de Mucea Dorinel, ambele, coordonate, potrivit listei iniţiale a ANP, de Mireille Rădoi.

Volumul Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unei tranzacţii, avându-l ca autor pe Măciucă Marin, nu este însă de găsit în reţeaua bibliotecară. Nici în Catalogul Colectiv Virtual RoLiNeST, care accesează simultan cataloagele marilor biblioteci universitare din ţară, Biblioteca Academiei şi Biblioteca Naţionala a României. Nici în Catalogul Colectiv al Bibliotecilor Publice din România (biblio.ro) şi nici în Bibliografia CIP pe anul 2015 publicată pe site-ul Bibliotecii Naţionale a României, semn că nicio editură nu a semnalat apariţia acestei publicaţii.

Citeşte şi: Frăţia penal-academică

Prin urmare, am solicitat ANP  informaţii suplimentare despre acest volum (respectiv ISBN-ul, coperta cărţii şi bibliografia). Administraţia Penitenciarelor transmite că nu are cum să ne dea aceste date pentru că… în evidenţe nu există o lucrare cu acest titlu semnată de Măciucă Marin, dar că a fost identificată una, cu acest titlu, la dosarul lui Mucea Dorinel…

mucea1

mucea-b

Două volume diferite, cu bibliografie identică.
Imagini care ne-au fost furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Alte semne de întrebare sunt ridicate de volumul Psihologia negocierilor comerciale internaţionale. Stiluri de negociere, scrisă de Mucea Dorinel. Bibliografia acestei cărţi este identică cu cea a volumului amintit anterior – care nu e clar dacă e al lui Măciucă, al lui Mucea sau al amândurora –, Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unei tranzacţii. E interesant să aflăm dacă doar bibliografia este una şi aceeaşi…

 

Declarativ, la CA Publishing, faptic, la Tritonic

În plus, deşi în lista Ministerului Justiţiei volumul Psihologia negocierilor… figura ca fiind tipărit la CA Publishing, în circuitul bibliotecar şi pe copertă apare ca editor Tritonic – editură la care coordonatorul lucrării, Mireille Rădoi, fusese director câţiva ani. Asta, deşi Tritonic nu figurează pe lista Ministerului Justiţiei că ar fi editat vreo carte scrisă în puşcărie şi nici nu este acreditată CNCSIS/CNCS, cum cere legea, pentru a fi tipărit cărţi scrise în penitenciar, pentru a reduce din numărul de zile de închisoare. Ca un „amănunt”, nu am identificat acest volum, după ISBN, la Biblioteca Naţională a României.

Directorul Tritonic, Bogdan Hrib, confirmă că „pe lista cu edituri care au publicat volume legate de problema care vă interesează, editura noastră nu apare”. Şi, totuşi, există ca volum tipărit…

La întrebarea de ce Mucea Dorinel nu figurează pe lista de autori publicați pe pagina editurii, Bogdan Hrib răspunde: „Am constatat că, într-adevăr, există titluri care nu au apărut pe site-ul nostru. Această situație regretabilă se datorează faptului că avem personal puțin și lucrăm în salturi, pe sezoane, în funcție de semestrele universitare și/ sau centrat pe importantele târguri de carte; vom încerca să corectăm această situație în cel mai scurt timp.”

Bogdan Hrib ne mai transmite că „dreptul de publicare pentru un volum nu este cedat în mod exclusiv editurii noastre, ci doar pentru ediția respectivă. Autorii, reprezentații autorizați sau de drept ai autorilor păstrează în totalitate dreptul de editare pentru opera proprie.”

Totuşi, nici nu confirmă că acest volum a fost publicat, în 2015, de Tritonic, aşa cum apare în reţeaua bibliotecilor – ceea ce ar fi impus nişte explicaţii privind condiţiile în care a făcut-o şi motivul pentru care nu se regăseşte pe lista oficială a ANP. Dar nici nu infirmă – ceea ce ar fi impus alt tip de explicaţii, măcar sub formă de întrebări retorice: cine a publicat o carte şi de ce, în numele editurii Tritonic şi fără acordul său?

Solicităm, şi pe această cale, ministrului Raluca Prună să dispună verificarea tuturor acestor aspecte şi să ne comunice cine şi cu ce scop a comis aceste aparente erori. Şi, totodată, să ne comunice componenţa comisiilor ANP care au decis că cele două volume întrunesc condiţiile Deciziei 619/14.10.2011 şi, deci, că pot sta la baza reducerii numărului de zile de detenţie a unor persoane private de libertate. ANP a refuzat să face publice aceste informaţii.

 

Directorul Şcolii Doctorale a ANI, fondator al CA Publishing

În 14 octombrie, am trimis şi editurii clujene un mail, rugând conducerea să răspundă la câteva întrebări, pentru clarificarea situaţiei:

  1. Care este componenţa Consiliului Ştiinţific al Editurii CA Publishing?
  2. Cine sunt specialiştii care au confirmat caracterul ştiinţific al celor opt lucrări pe care, conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, le-aţi publicat în 2015?
  3. În ce tiraj aţi tipărit fiecare volum şi unde aţi distribuit cărţile?
  4. În anul 2015 Editura CA Publishing era acreditată CNCSIS? Vă rog să indicaţi şi numărul şi data actului de adreditare.

Cum nu am primit niciun răspuns din partea editurii, l-am contactat pe Claudiu Nicuşor Marian, acţionarul şi administratorul SRL-ului în proprietatea căruia se află editura. Acesta admite că la CA Publishing nu există un consiliu ştiinţific şi confirmă că editura nu e acreditată, dar susţine că în 2011 era: „CNCSIS, ca organism, a funcţionat până în anul 2012. Ultima acreditare s-a dat în 2011. De asta ANP ia ca şi referinţă acea listă din anul 2011, pentru că e ultiam dată când, în România, s-a organizat, pe Ştiinţe Sociale, o evaluare a editurilor. În 2012, CNCSIS devine CNCS şi, într-adevăr, există edituri acreditate CNCS, dar pe Ştiinţe Umaniste. Noi nu am fost. (…) La momentul 2015 nu mai ai cum să fii acreditat. La momentul 2015 nu exista nicio editură acreditată CNCSIS, pentru că organismul s-a transformat în CNCS”, spune Claudiu Marian, adăugând că CA Publishing se află, pe această temă, într-un proces cu Ministerul Educaţiei. Irelevant, pentru că lucrările au fost tipărite în 2015, iar acreditarea trebuia să fi existat la momentul publicării lucrării – o spune legea. În plus, în acest moment, există o serie de edituri acreditate CNCSIS/CNCS.

Oficialii Ministerului Educaţiei ne-au transmis că lista actuală de edituri acreditate şi clasificate de CNCS (categoriile A, B, C) cuprinde doar următoarele domenii umaniste: Filologie, Filozofie, Istorie şi studii culturale, Teologie, Arhitectură şi urbanism, Arte vizuale, Artele spectacolului (teatru, coregrafie, cinematografie, media şi muzică). „Pentru celelalte domenii, până în 2011, a existat o clasificare CNCSIS, anulată prin ordin de ministru începând cu data de 1 ianuarie 2012 (publicat în Monitorul Oficial al României,  nr. 540, Partea I, 29 iulie 2011). Evaluarea editurilor din domeniile umaniste a avut loc în anii 2011 şi 2012”, mai transmit reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Adăugând că, la momentul ianuarie 2013 – deci, şi în 2015, şi acum –, CA Publishing nu era acreditată pentru niciun domeniu.

L-am întrebat pe Claudiu Marian şi de ce nu se regăsesc autorii publicaţi pe site-ul editurii? „Pentru că nu am mai actualizat site-ul de foarte multă vreme”, spune acesta. Adăugând că nu ştie nici în ce tiraj a tipărit volumele, nici unde le-a distribuit. Susţine, însă, că toate cărţile le-a trimis, în şapte exemplare, la Biblioteca Naţională.

CA Publishing, care se prezintă ca o „casă de editură cu profil academic”, a fost înfiinţată, în 2008, de Adrian Ivan, numit, recent, conducător interimar al Şcolii doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, şi de Claudiu Nicuşor Marian. Acesta din urmă este lector la Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, condus de Adrian Ivan, departament la care cea care a coordonat lucrări scrise în penitenciar şi editate de CA Publishing, Mireille Rădoi, este cadru universitar asociat, predând la un masterat.

SRL-ul înfiinţat de cei Adrian Ivan şi Marian Claudiu Nicuşor, Consulting & Analysing SRL, care are în proprietate editura CA Publishing, are ca obiect principal de activitate consultanţa în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării. În august 2014, Adrian Ivan ieşea, oficial, din această societate.

 

DNA are o anchetă in rem

Rămâne de văzut ce va stabili DNA care a început o anchetă penală in rem în cazul tuturor lucrărilor ştiinţifice scrise în penitenciar.

Iată ce comunica DNA, la începutul acestui an: „(…) Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate. (…) Reprezentanții unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea științifică acestora și interesul pieței de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obișnuit. Modalitatea atipică de încheiere și executare a contractelor în raport cu celelalte lucrări publicate de aceleași edituri demonstrează că aceste persoane nu ar fi acționat în scopul pentru care a fost înființată persoana juridică, ci exclusiv pentru a împiedica executarea pedepsei în condițiile stabilite de instanță. (…).”

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS