Volume de Lucian Boia şi Mario Vargas Llosa, printre noutăţile Editurii Humanitas, primăvara aceasta

Humanitas„Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, de Lucian Boia, şi „Sărbătoarea Ţapului”, de Mario Vargas Llosa, se numără printre noutăţile din această primăvară pe care editura Humanitas le pregăteşte cititorilor.

 

Nume celebre cu noi cărţi în seriile de autor

În seria de autor „Neagu Djuvara” va apărea o ediţie ilustrată a renumitei cărţi a scriitorului, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, lucrarea de doctorat a acestuia, publicată în Franţa în 1975 şi premiată de Academia Franceză. La Humanitas, volumul a apărut până acum în cinci ediţii, ultima reeditare datează din 2013, iar aceasta este prima ediţie ilustrată. De asemenea, un alt volum care va apărea în seria de autor „Neagu Djuvara” este Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara, informează editura, citată de Mediafax.

Totodată, în seria de autor „Lucian Boia” va apărea volumul Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, iar în seria de autor „Horia-Roman Patapievici” va fi lansată a doua ediţie a volumului De ce nu avem o piaţă a ideilor? Despre idei şi blocaje, publicat cu prilejul ediţiei aniversare a întâlnirilor „Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici”, care au ajuns la a X-a ediţie.

Volumul Despre nerăbdarea de a fi răbdător va apărea în seria de autor „Dan C. Mihăilescu”, iar în seria de autor „Andrei Pleşu” va apărea ediţia de colecţie, adăugită cu 25 de texte noi, a volumului Despre frumuseţea uitată a vieţii. Şi în seria de autor „Mircea Cărtărescu” vor apărea ediţiile de colecţie ale volumelor Orbitor. Aripa stângă, Orbitor. Corpul, Orbitor. Aripa dreaptă şi Levantul.

În seria de autor „Mario Vargas Llosa” va apărea Sărbătoarea Ţapului, traducere de Gabriela Ionescu, volum care se înscrie în categoria aşa-numitelor „romane ale dictatorului”, care au în centru figuri de tirani reali sau imaginari – categorie literară a cărei apariţie a fost favorizată de realitatea politică a ţărilor de limbă spaniolă (sud-americane) în secolul al XX-lea. Este o poveste despre viaţa dictatorului dominican Rafael Trujillo (poreclit „Ţapul” de poporul pe care-l asuprea), personaj care s-a menţinut la putere vreme de 31 de ani, sfârşind asasinat de un grup de conspiratori.

După mai bine de zece ani de la ultimul roman, Ignoranţa, şi câţiva ani de discurs nonfiction/ eseu (Cortina, O întâlnire), Milan Kundera revine la roman cu Sărbătoarea insignifianţei, traducere de Ioana Pârvulescu, o sinteză stranie, ficţională, ironică şi auto-ironică, inspirată de lumea în care trăim, o lume care pare să-şi fi pierdut cu totul simţul umorului.

În colecţia „Râsul lumii”, coordonată de Radu Paraschivescu, vor apărea volumele Muşte pe parbrizul vieţii (un nou catalog de perle), de Radu Paraschivescu, Heidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului, de Thomas Cathcart şi Daniel Klein, traducere de Oana Dorobanţu, Marea carte a umorului negru, de Philippe Héraclès, traducere de Nicolae Baltă, şi Dicţionarul Oxford al citatelor comice, de Ned Sherrin, cu o prefaţă de Alistair Beaton, traducere de Irina Negrea.

Jurnalul Papei, în premieră în România

De asemenea, editura Humanitas a semnat contractul pentru traducerea volumului ce cuprinde în mai bine de 600 de pagini însemnările zilnice ale Papei Ioan Paul al II-lea. 40 de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX sunt consemnaţi într-un volum care, odată publicat la începul lunii trecute în Polonia, a devenit subiectul unei controverse mediatice internaţionale.

Totodată, în colecţia „Memorii/ Jurnale” vor apărea şi volumele Casele care ne-au făcut oameni, un volum pereche al bestsellerului Intelectuali la cratiţă, Amintiri, de Barbu Ollănescu-Orendi, Călătoriile mele, scriitorii mei. Însemnările unei nonagenare, de Antoaneta Ralian, şi Cireşe amare. Scrisori din Italia, de Liliana Angheluţă.

Volumele Jurnal inedit (2001-2002), ediţie îngrijită de Astrid Cambose, şi O istorie a literaturii române pe unde scurte, ediţie îngrijită de Cristina Cioabă, scrise de Monica Lovinescu, vor apărea, de asemenea, în colecţia „Memorii/ Jurnale” a Editurii Humanitas.

Sabato, reediat

În seria de autor „Ernesto Sabato” va apărea volumul Abaddon exterminatorul, traducere din spaniolă de Tudora Şandru-Mehedinţi. Sabato îşi intitulează astfel capodopera publicată în 1974 pentru a evoca îngerul exterminator al Apocalipsei după Ioan, Abaddon. Un roman scris în plin „război murdar” – instalarea dictaturii militare din Argentina, o societate divizată, marcată de inegalităţi sociale grave –, prevestind sfârşitul unei civilizaţii.

În seria de autor „Ezra Pound” va apărea, pentru prima dată în limba română, o amplă selecţie din lirica unui dintre cei mai importanţi poeţi ai modernităţii – Opera poetică timpurie, traducere din engleză de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu. Ediţie îngrijită, prefaţă, biobibliografie, note şi comentarii de Horia-Roman Patapievici.

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro