Ultimele articole ale autorului


Revoluţionari la super-ofertă

Peste 2.500 de documentaţii din dosarele de revoluţionar, dispărute fără urmă

O verificare a Corpului de Control al Guvernului, făcută anul trecut, a scos la iveală situaţii incredibile: certificate de revoluţionar date unor persoane care aveau cinci ani în momentul Revoluţiei sau „răniţi în revoluţie” care de fapt fuseseră vătămaţi după anul 2000.   Verificări cu rezultate previzibile În urma unor solicitări ale unor asociaţii de revoluţionar din Timişoara, Corpul de Control al Guvernului a realizat anul trecut un control la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945- 1989, unde controlul prealabil fusese făcut în anul 2009. Rezultatele, făcute publice recent, demonstrează…

Citeşte articolul   

15 milioane de lei din 511, pentru Institutul Regional de Oncologie Timişoara

Institutul Regional de Oncologie Timişoara îşi regăseşte loc printre obiectivele de investiţii din proiectul de buget pe 2017, cu modesta sumă de 15 milioane de lei, din cele peste 500 de milioane de lei necesare pentru realizarea acestui obiectiv medical.   O alocare financiară mai mult decât modestă Ministerul Sănătăţii ar putea aloca în acest an bani pentru demararea investiţiei Institutului Regional de Oncologie de la Timişoara, care urmează să fie realizat prin transformarea şi extinderea clădirii în roşu de pe Calea Torontalului, care ar fi trebuit să fie noul Spital Municipal Timişoara, la sfârşitul anilor '90. Deşi suma estimată…

Citeşte articolul   

Drepturi ale deportaţilor din Bărăgan, acordate după capriciile Statului

Deşi deciziile aberante ale Statului le-au marcat viaţa într-un mod tragic, o parte din deportaţii în Bărăgan din vestul ţării au din nou de furcă cu Statul. De această dată sunt victime ale unor absurdităţi birocratice şi legi interpretate după ureche.   Copiii născuţi în satele de deportaţi din Bărpgan nu ar fi deportaţi, spune Statul În primele zile de mandat, deputatul FDGR de Timiş Ovidiu Ganţ a fost nevoit ca, în urma unor solicitări de la alegători din teritoriu, să facă interpelări către Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, în care să atragă atenţia asupra unor anomalii legate de acordarea statutului…

Citeşte articolul   

Reabilitări majore la trei parcuri din Timişoara, în plan anul acesta

Pe partea de spaţii vezi, planurile Primăriei Timişoara din acest an vizează reabilitări importante ale unor parcuri-emblemă pentru Timişoara – Central, Alpinet şi Civic. În cazul Parcului Central încă mai există însă dubii legate de oportunitatea regândirii sale, după modelul grădinilor vieneze Schonbrunn.   Trei proiecte ambiţioase După o perioadă în care, din cauza alocării cu prioritate a resurselor pentru terminarea lucrărilor din centrul istoric, parcurile Timişoarei nu au beneficiat de modernizări semnificative, Primăria Timişoara vrea să demareze în 2017 trei proiecte foarte importante pentru schimbarea la faţă a unor parcuri emblematice pentru Timişoara. Vor fi reabilitate parcurile Central, Alpinet…

Citeşte articolul   

Majorarea impozitului pe paragină, amânată

Pentru că legislaţia din domeniul fiscal nu permite o altă variantă, impozitul majorat semnificativ pentru terenurile şi clădirile aflate în paragină, anunţat de Primăria Timişoara, se va putea aplica abia de anul viitor.   Un an de graţie Teoretic, proprietarii de clădiri şi terenuri lăsate în paragină mai au la dispoziţie un an pentru a remedia starea proprietăţilor lor, înainte ca Primăria Timişoara să aplice impozitul majorat, care va creşte în unele cazuri cu până la 500%. Deşi s-a vehiculat că noile impozite s-ar putea aplica din acest an, majorarea nu poate fi aplicată încă, pentru că legislaţia fiscală nu…

Citeşte articolul   

Sesizare din oficiu a Avocatului Poporului pentru rujeola de la Timişoara

Decesul unui copil din cauza rujeolei, la Spitalul „Victor Babeş”, din Timişoara, va face obiectul unei anchete a Avocatului Poporului, care s-a autosesizat în acest caz.   O anchetă iniţiată la nivel central Avocatul Poporului a anunţat că s-a sesizat din oficiu în cazul copilului care ar fi decedat din cauza virusului rujeolic la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, din Timişoara. Avocatului Poporului susţine că spitalul nu ar fi raportat, iar sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a unor articole din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii….

Citeşte articolul   

STS, partener la o super-reţea de comunicaţii în Timişoara

Primăria Timişoara încheie un parteneriat cu Serviciul de Telecomuncaţii Speciale, care va fi implicat în administrarea comunicaţiilor aferente proiectului de „Trafic management şi supraveghere video”.   Parteneriat între Direcţia Tehnică şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Proiectul „Trafic management şi supraveghere video”, care presupune printre altele dotarea zonelor identificate cu risc de infracţionalitate sau zone rutiere periculoase cu  230 de camere de de supraveghere a fost finalizat de Primăria Timişoara în luna octombrie 2016. Municipalitatea consideră că proiectul îşi atinge obiectivele propuse, urmând a se trece la pasul următor, respectiv cooptarea STS într-un proiect vizând realizarea reţelei de comunicaţii prin fibră optică…

Citeşte articolul   

Sporul de antenă acordat în teritoriu, combătut de la Ministerul Sănătăţii

Deşi sporul de antenă, legat de riscul afectării sănătăţii prin expunerea la radiaţii electromagnetice emise de antene de mare putere încă se acordă în Timiş, la mai multe Primării, Ministerul Sănătăţii susţine că nu există indicii care să confirme pericolul radiaţiilor.   Oficiali din Sănătate: „Nu există niciun pericol” Ministerul Sănătăţii a fost luat la întrebări, zilele trecute, cu privire la radiaţiile electromagnetice emise de antenele GSM, pentru care încă se acordă aşa-numitele sporuri de antenă, la Primării din Timiş. „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a avertizat de nenumărate ori că sute de mii de români sunt expuşi zilnic radiaţiilor…

Citeşte articolul   

Zeci de petiţii de demitere a lui Victor Ciorbea, înregistrate la Avocatul Poporului Timişoara

După protestul organizat în faţa Prefecturii, câteva zeci de timişoreni au depus petiţii în nume propriu la Cabinetul Avocatului Poporului din Timişoara, solicitând demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului. Petiţionarii susţin că acesta a dovedit prin acţiunile sale că este mai degrabă în slujba clasei politice decât a poporului.   Solicitări individuale de demitere Acţiunile de protest împotriva deciziei Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, de a ataca la Curtea Constituţională legea care îi interzice lui Liviu Dragnea, condamnat penal, să fie membru al Guvernului, nu au ocolit Timişoara. Protestul, anunţat pe reţelele de socializare şi care ar…

Citeşte articolul   

Trei expertize topografice, cu rezultate diferite, la Aeroportul „Cioca”

Problemele legate de terenurile aferente Aeroportului Utilitar Cioca, disputate între Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, dar şi vizate de diverşi dezvoltatori imobiliari din zonă, nu par să se soluţioneze prea repede. Consiliul Judeţean a comandat şi a plătit trei expertize topografice, pentru care a primit rezultate diferite.   Mistere cadastrale Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş îşi dispută, de ani de zile, o serie de terenuri din zona Căii Torontalului, aferente Aeroportului Utilitar Cioca. După ce la ultima şedinţă a CJ Timiş s-a aprobat diminuarea suprafeţei deţinute de către administraţia judeţeană în zonă, fostul preşedinte al CJ Timiş, Sorin…

Citeşte articolul   

Datorii “cronice” la instituţii publice din Timiş

Cel mai recent raport al Curţii de Conturi, cu privire la datoria publică, prezintă Timişul ca unul dintre judeţele în care datoria publică a crescut semnificativ în ultimii ani. Acesta este însă şi un efect al politicilor bugetare „generoase”, în lipsa fondurilor de la Guvern destule primării alegând varianta creditelor bancare.   Administraţie pe datorie Cu aleşi cu sau fără apartenenţă la partidul de guvernare, Timişul a fost defavorizat în ultimii ani în ceea ce priveşte fondurile guvernamentale destinate Primăriilor şi Consiliului Judeţean. În disperare de cauză, unele Primării au mizat pe proiectele cu finanţare europeană, folosind puţinii bani primiţi…

Citeşte articolul   

Intermodalul de la Aeroport, ultima promisiune a lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al CJ Timiş

Ultima promisiune făcută în plenul Consiliului Judeţean Timiş de fostul preşedinte, actual premier Sorin Grindeanu, vizează realizarea Centrului Intermodal de Transport Marfă, în locaţia de la Aeroportul Timişoara. Rămâne de văzut dacă acum, teoretic cu toate pârghiile necesare implementării, noul Guvern va reuşi să depăşească stadiul de proiect pe hârtie.   Va rămâne doar promisiune? Ultima promisiune făcută de fostul preşedinte al administraţiei judeţene, actual prim-ministru Sorin Grindeanu, în plenul CJ Timiş, când nu se vehicula numirea sa în fruntea actualului Executiv, vizează o investiţie care, cu toată susţinerea declarată a fostei echipe administrative de fostul Guvern Ponta a rămas…

Citeşte articolul   

Banii pentru sănătatea elevilor care studiază în străinătate, recuperaţi în instanţă

Cinci familii din Timiş au reuşit să oblige Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate să acopere cheltuielile medicale pentru elevii minori care studiază în străinătate. Dacă va fi confirmată ca definitivă şi irevocabilă, decizia ar putea fi invocată ca precedent pentru mii de cazuri similare din ţară.   O hotărâre judecătorească cu greutate Conform unei decizii recente a Tribunalului Timiş, luată într-un proces în care cinci familii se judecă cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, copiii care învaţă în afara ţării au dreptul la servicii medicale gratuite, altele decât cele de urgenţă. Procesul a fost demarat după ce copiilor…

Citeşte articolul   

Controale de formă pentru gestionarea resurselor minerale

Curtea de Conturi făcea public, recent, un raport care descrie modul catastrofal în care au fost gestionate, inclusiv în vestul ţării, contracte de cesionare a unor zăcăminte minerale. Raportul se baza şi pe un control al Corpului de Control al Cabinetului Ponta, din 2015, care, după ce a constatat abateri, nu a dispus şi nu a urmărit măsuri de remediere.   Încălcări ale legii, fără urmări TIMPOLIS publica recent date dintr-un raport al Curţii de Conturi care arăta modul dezastruos în care au fost gestionate, inclusiv în Timiş, contracte de concesiune de zăcăminte minerale. Respectivul raport pleca de la un…

Citeşte articolul   

Spitalul-fantomă din Timişoara, edificiu inutil al Ministerului Sănătăţii

De numeroase ori atunci când s-a adus în discuţie posibilitatea amenajării la Timişoara a unui Spital Regional, s-a adus argumentul că investiţia ar putea fi realizată pe amplasamentul clădirii în roşu din Calea Torontalului care ar fi trebuit să fie Spitalul Municipal Timişoara. Specialişti care deţineau poziţii de vârf în sistemul sanitar timişean la momentul realizării acestei construcţii spun că investiţia făcută în zonă este inutilă, raportată la cerinţele unui spital regional…   Medic: „În niciun caz nu se poate folosi construcţia aceea neterminată pentru un Spital Regional” De când a început să se vorbească despre posibilitatea realizării la Timişoara…

Citeşte articolul   

Ministerul Culturii dă explicaţii retroactive pentru „Timişoara Capitală Culturală Europeană”

Deşi a trecut ceva timp de la desemnarea Timişoarei drept Capitală culturală europeană 2021, Ministerul Culturii continuă să primească solicitări de explicaţii pe această temă, una dintre ele vizând consilierii folosiţi pentru elaborarea de strategii. Oficialii ministeriali au răspuns recent la aceste solicitări de clarificare.   Lămuriri solicitate de la Cluj Deşi au trecut mai mult de două luni de la desemnarea Timişoarei drept Capitală Culturală Europeană 2021, Ministerul Culturii a fost interpelat pe această temă de către un deputat de Cluj, Steluţa Cătăniciu. Parlamentarul clujean i-a cerut ministrului Corina Şuteu să precizeze dacă doi dintre actualii consilieri de ministru…

Citeşte articolul   

Consiliul Judeţean Timiş pune în dezbatere finanţarea sportului

Probabil şi sub presiunea anchetelor făcute pe această temă în ultimii ani, Consiliul Judeţean Timiş pune în dezbatere condiţiile de finanţare din fonduri publice a proiectelor sportive şi culturale pe acest an. Între timp, consilieri locali atrag atenţia că nu s-a făcut nimic pentru promovarea unei Legi a Sportului, care să lămurească neclarităţile.   Un plus de legitimitate? Zilele trecute, Consiliul Judeţean Timiş a anunţat că scoate la dezbaterea publică  „Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de eligibilitate privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor sportive şi culturale pe anul 2017.” Persoanele fizice şi juridice interesate pot trimite în…

Citeşte articolul   

Scandalurile „romilor imobiliari” continuă în centrul Timişoarei

Reclamant: "Poliţia nu a dat nicio amendă"

După o perioadă în care nu s-au mai mediatizat problemele legate de clanurile de romi specializate pe acaparări de imobile în zona centrală a Timişoarei, un timişorean acuză că este ameninţat şi se pune presiune asupra sa să părăsească locuinţa pe care o deţine în zona centrală a oraşului, pe strada Braşov. Timişoreanul acuză şi insuficienta implicare a autorităţilor.   „Nu s-a dat nicio amendă, nu s-a scris niciun proces-verbal” Timişoreanul Bogdan Viţelaru acuză că este tracasat şi că se pune presiune asupra sa, prin diverse metode, de către clanurile de romi să renunţe la imobilul pe care îl are…

Citeşte articolul   

„Turnurile gemene” ale Timişoarei, din nou vizate de planuri de reabilitare

Aflate într-un proces accentuat de degradare, cele două turnuri de apă ale Timişoarei ar putea fi reabilitate de către Primărie. Utilizarea lor ca restaurante nu este exclusă, însă deocamdată nu s-a discutat despre posibila vânzare sau concesionare a acestora, mai ales că fac parte din patrimoniul arhitectural al Timişoarei.   „Spaţiu multifuncţional” pentru turnul din Iosefin Conform anunţului făcut de reprezentanţii Municipalităţii, mai multe clădiri istorice simbol din Timişoara vor fi reabilitate de Primărie, printre ele numărându-se şi Turnul de apă din Iosefin. Clădirea, care mai are o pereche identică în zona Fabric, nu se află la prima încercare de…

Citeşte articolul   

Casa Mühle trebuie refăcută aşa cum era

După doi ani pe rolul instanţelor din Timiş, procesul legat de Casa Mühle, imobilul de patrimoniu care a suferit intervenţii neautorizate ce aproape că l-au distrus, Curtea de Apel Timişoara a decis că imobilul trebuie readus la starea iniţială.   Victorie în instanţă După aproximativ doi ani de judecată, Primăria Timişoara a reuşit să câştige procesul cu actualii proprietari ai Casa Mühle, care sunt obligaţi să refacă imobilul de patrimoniu de pe bulevardul Mihai Viteazu. Pe 21 decembrie Curtea de Apel Timişoara a dat câştig de cauză Primăriei Timişoara, în litigiul cu proprietarul imobilului, consemnând că „respinge recursul declarat de…

Citeşte articolul