Timişul are peste 20 de mine de uraniu abandonate, pe care nu le-a decontaminat nimeni

decontaminareÎn contextul controverselor legate de exploatările de gaze de şist, se pare că s-a uitat prea repede trista experienţă a exploatărilor miniere sălbatice, fără nicio regulă, derulate după cel de-al Doilea Război Mondial prin societăţile româno-sovietice Sovrom. În urma acestora au rămas în ţară poate sute de mine de uraniu abandonate, la care nu s-a realizat decontaminarea nici măcar după 1990. Doar în zona de vest a ţării au fost identificate peste 20 de astfel de mine, care continuă să fie un pericol public pe care nimeni nu îl bagă în seamă.

 

Exploatări iresponsabile, după modelul Sovrom

Sovrom-urile erau aşa numitele întreprinderi româno-sovietice, înfiinţate imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, care aveau ca scop principal spolierea Statului român, prin exploatarea cu sălbăticie a resurselor sale, care luau drumul Estului.

Din acea perioadă, România a rămas cu sute de mine de uraniu, abandonate după câţiva ani de exploatare, când s-a considerat că nu mai sunt profitabile, fără a se lua nici cele mai sumare măsuri de izolare şi decontaminare. Nici Timişul nu a scăpat de astfel de exploatări miniere şi culmea e că haldele de steril, adică depozitele de piatră şi moloz scoase din mină, au fost făcute lângă râuri, fără a se lua în considerare riscul de poluare.

Acum, aproape nimeni nu mai ştie nimic despre aceste mine uitate, deşi ţinând cont de potenţialul de contaminare, măcar după 1990 autorităţile de profil ar fi trebuit să ia urgent măsuri de identificare, izolare şi măcar reducere a gradului de poluare radioactivă.

Bucăţi din halda de steril, folosite la construcţia de case, în Tomeşti

Mai degrabă organizaţiile guvernamentale au făcut benevol această muncă a Statului, fără să beneficieze de expertiza, documentaţia şi experienţa instituţiilor specializate. În zona Banatului, organizaţia Hobby Club “Jules Verne”, din Buziaş, se ocupă de ani buni de marcarea şi monitorizarea minelor de uraniu abandonate. După ani de activitate în acest domeniu, fondatorul organizaţiei, Mircea Goloşie, a ajuns la concluzii şocante. În localitatea Tomeşti, de pildă, materiale din halda de steril a unei mine de uraniu abandonate au fost folosite la construcţia unor case din zonă şi la diverse lucrări de pietruire, la care acum au fost identificate valori de radiaţii mai mari decât la intrarea în mină. “Doar în zona Banatului am identificat 25 de astfel de mine în care s-a exploatat uraniu. Nu s-a decontaminat absolut nimic. Unele nici nu apar în evidenţele oficiale. Sunt situaţii în care materialele scoase din mină s-au folosit la construcţii sau în zona contaminată s-au plantat salcâmi, au venit albine, iar mierea e acum vândută fără probleme, în localităţi din vestul ţării”, susţine Mircea Goloşie.

Reprezentanţii Hobby Club “Jules Verne” mai spun că în aceste halde, în majoritatea cazurilor, cantitatea de material radioactiv este foarte mare, ceea ce prezintă un pericol pentru populaţie. “Hobby Club «Jules Verne» încearcă să facă ce alţii trebuiau să facă – adică, să avertizeze populaţia, să pună semne de avertizare în zonele contaminate, şi, în final, să facă curăţenie", mai spune Mircea Goloşie.

Drumuri şi căi ferate contaminate

Potrivit clubului “Jules Verne”,  începând din 1770, în Banat, au început să apară exploatări miniere, construindu-se primele drumuri industriale în interiorul şi exteriorul acestor exploatari. Aceste drumuri au fost amplasate şi executate în aşa fel încât să deservească într-un mod cât mai eficient aceste exploatări. Însă multe au fost construite peste halde de steril sau chiar cu materiale din haldele miniere existente în zonă, unele conţinând minereu radioactiv. La Tomeşti, bolovanii de steril radioactiv au fost folosiţi pentru drumuri forestiere şi chiar construcţii. Reprezentanţii Asociaţiei Hobby Club “Jules Verne” declară că au găsit valori destul de mari de radioactivitate pe drumul forestier spre mină, ceea ce a dus la concluzia că halda de steril rezultată în urma exploatării a fost folosită la pietruirea acestuia.

În Tomeşti existau două galerii – una închisă cu o uşă de oţel, care apoi a fost furată pentru a fi vândută la fier vechi, şi una în grădina unui localnic. Minereul era cărat cu căruţa prin zonă, şi ar fi trebuit să se facă decontaminare. Membrii clubului din Buziaş spun însă că material radioactiv a intrat, în vestul ţării, nu doar în component unor drumuri, ci şi a unor căi ferate.

Există astfel zone, pe lângă calea ferată, în care sunt bolovani de steril şi pe unde trec zilnic zeci de trenuri, dar şi lucrători ai CFR care habar nu au că ar trebui să ceară spor de risc pentru că sunt expuşi la niveluri de radioactivitate peste limita admisă.

Minele din Timiş nu există pentru autorităţile de profil

radioactivitateÎn Timiş au existat câteva zeci de mine de uraniu, de care acum nimeni nu mai ştie aproape nimic. Oficial, pe toată zona vest, sunt recunoscute ca halde de steril radioactive doar halda mină Ciudanoviţa şi halda mină Lişava, ambele din cadrul Sucursalei Miniere Banat-Oraviţa, judeţul Caraş-Severin.

În realitate, însă, şi Timişul a avut destul de multe exploatări de uraniu care, deşi sunt părăsite de ani de zile, nu au fost niciodată decontaminate. Una dintre cele mai mari mine de uraniu a funcţionat la Tomeşti, între anii 1963 şi 1964, şi, conform celor care au lucrat acolo, s-a săpat aproximativ 160 de metri în munte. Minereul era transportat fără măsuri de protecţie, cu căruţele, până în sat. De acolo era încărcat în camioane care-l duceau la gară, la Margina. Materialul scos din galerie se afla depozitat pe versantul din faţa minei. Astăzi, mina dezafectată se află pe un traseu turistic, de la Tomeşti spre locul numit Valea Ursului. Turiştii care mergeau destul de des în zonă, cu cortul, nu aveau de unde să ştie că pe acel drum forestier, în urmă cu 40 de ani, se transporta minereu de uraniu. Membrii Clubului “Jules Verne” au montat în zonă indicatoare de avertizare, deşi de acest lucru ar fi trebuit să se ocupe autorităţile. Însă şi aşa, multe indicatoare dispar, fiind probabil luate de localnici şi vândute la fier vechi.

Mina de la Tomeşti nici nu apare în evidenţele autorităţilor. Pe zona de vest autorităţile de resort ar fi trebuit să se ocupe şi de decontaminarea haldelor care nu sunt recunoscute oficial, precum cele de la Mehadia, Eftimie Murgu, Armeniş, Delineşti, Bucova, Obreja, Tincova, Bozovici, Ciclova Română, Oraviţa, Dognecea, Ruşchiţa, Sasca, Moldova Nouă, Natra, Dobrei, Gârlişte, Reşiţa, Clocotici, Forotic, Sicheviţa, Ocna de Fier şi Teregova. Nu trebuie uitată, în Caraş-Severin, nici Ciudanoviţa, care este unul dintre cele mai nocive locuri din Banat din cauza existenţei haldei radioactive. Radioactivitatea în zonă depăşeşte, în unele puncte, de 450 de ori fondul natural şi de 45 de ori nivelul de alarmare.

Conform măsurătorilor efectuate în zona de vest, halde cu conţinut radioactiv se află aproape în toate locurile unde s-a exploatat uraniu, aur şi chiar fier. În Timiş, în afară de Tomeşti, halde radioactive mai există la Darova şi Nădrag (la Nădrag s-a exploatat fier, dar s-a găsit şi minereu de uraniu). Iar în Caraş-Severin se află cel puţin 30 de halde rezultate în urma exploatărilor miniere, dintre care majoritatea au fost identificate şi marcate pe hartă de Hobby Club “Jules Verne”.

Nu multă lume ştie că în Banat s-a exploatat uraniu, după cum nu ştie şi că au existat exploatări aurifere pe râul Timiş. În zona Rusca Montană, sau în Timiş, în zone precum Foeni, există în total zeci de mine care ar fi trebuit decontaminate. Membrii Clubului “Jules Verne” mai spun că nu se ştie ce s-a făcut cu banii pentru decontaminare.  

Conform specialiştilor de la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest, în mod normal, ar fi trebuit să se realizeze decontaminare în zonă, pentru că atunci când s-a forat, s-a ajuns, cu siguranţă, la substraturi de apă, care s-au încărcat cu compuşi radioactivi. Probabil, pentru a nu mai existe discuţii şi controverse pe această temă, o parte din aceste exploatări au fost ţinute secrete.

Structura de profil, respective Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare susţine că are ca obiectiv să inventarieze toate perimetrele în care în trecut au funcţionat mine de uraniu şi să realizeze lucrări de decontaminare, ”având în vedere că, până în anul 2002, în România nu au existat reglementări referitoare la gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la minerit”.

CNCAN a identificat 52 de perimetre miniere în care trebuie realizate lucrări de ecologizare şi decontaminare. Însă printre acestea nu figurează nicio mina din Timiş, deşi sunt nominalizate mai multe exploatări din Caraş-Severin şi Arad. Aceasta deşi asociaţii precum Clubul Jules Verne au trimis avertizări oficiale, însoţite de măsurători care arată clar depăşiri periculoase ale nivelului de radioactivitate admis, pe lângă minele de uraniu din Timiş.

Cu toate acestea, specialiştii CNCAN recunosc că „fostele mine de exploatare a minereului de uraniu din Banat au potenţialul cel mai ridicat de a afecta din punct de vedere radioactiv factorii de mediu, în special din cauza condiţiilor locale geologice şi geochimice ce favorizează solubilizarea uraniului, precum şi din cauza volumelor mari ale lucrărilor miniere subterane”.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro