Tânăr căutat pentru o crimă comisă cu zece luni în urmă, găsit în Timişoara

Politia emblemaUn dâmboviţean dat în urmărire naţională şi internaţională pentru o crimă comisă cu aproximativ zece luni în urmă, împreună cu un alt bărbat prins luna trecută la Târgovişte, a fost găsit de poliţişti într-o sală de sport din Timişoara.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Mirela Drăghicioiu, anunţă că bărbatul, un tânăr de 27 de ani, din Dâmboviţa, căutat pentru omor, a fost depistat de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Timişoara în colaborare cu SIC Dâmboviţa, într-o sală de sport din Timişoara. Acesta era dat în urmărire naţională şi internaţională, din noiembrie 2014. „Bărbatul este căutat pentru un omor comis în aprilie 2014, în localitatea Doiceşti, din Dâmboviţa. Tribunalul din Dâmboviţa a emis mandat de arestare 30 de zile pe numele acestuia, el urmând să fie escortat şi predat autorităţilor din Dâmboviţa”, mai spune, citată de Mediafax, Mirela Drăghicioiu.

Potrivit poliţiştilor, tânărul care a fost prins în Timişoara, împreună cu un altul care a fost depistat şi prins la începutul acestui an în Târgovişte, ar fi ucis, în aprilie 2014, un alt tânăr din localitatea dâmboviţeană Doiceşti. Victima celor doi a fost Valeriu Cosmin Avram, în vârstă de 27 de ani, care era cercetat, la rândul său, pentru trafic de droguri. Acesta a fost găsit mort pe un deal, la câteva sute de metri de locuinţa sa, având mai multe lovituri de cuţit la gât şi abdomen, dar şi un picior secţionat.

Poliţiştii mai spun că maşina celui decedat a fost găsită de către familia victimei, cu motorul pornit şi geamurile sparte, pe strada unde acesta locuia. Cu câteva luni înainte de crimă, în urma unor percheziţii domiciliare poliţiştii găsiseră droguri în locuinţa lui Valeriu Cosmin Avram.

Poliţiştii mai spun că, imediat după crimă, i-au identificat pe autori, cunoscuţi în lumea interlopă din Dâmboviţa, însă aceştia părăsiseră ţara.

Primul dintre cei doi suspecţi a fost găsit în luna ianuarie a acestui an în Târgovişte. Cel de-al doilea, care a fost prins joi seară la Timişoara, a stat mai multe luni în Germania, iar de aproximativ două luni se afla în Timişoara.

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro