Stiri din editia nr. 2332 2 – 5 februarie 2017


La Timişoara, cel mai mare protest al ultimilor 25 de ani

Numărul persoanelor care au protestat miercuri seara, la Timișoara, împotriva proiectului de lege privind grațierea și a ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală a depăşit cu mult cifra de 30.000.   Un prim protest al zilei a fost în jurul prânzului, când mai mult de o mie de timișoreni, adunați în fața Prefecturii Timiș, au cerut demisia membrilor Guvernului și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Apoi, de la ora 18, s-a protestat în Piaţa Operei, unde manifestaţia a început după ajungerea în piaţă a câtorva sute de studenţi, plecaţi, de la ora 17,…

Citeşte articolul   

Consiliul Judeţean Timiş ia în calcul insolvenţa Aviaţiei Utilitare

În urma înrăutăţirii vizibile a situaţiei financiare a societăţii Aviaţia Utilitară, Consiliului Judeţean Timiş a luat în discuţie, la ultima şedinţă de plen, lichidarea şi insolvenţa ei.   Punct final? Deşi zvonurile pe această temă au fost negate până la un punct la Consiliul Judeţean Timiş, la ultima şedinţă de plen consilierilor judeţeni li s-a adus la cunoştinţă că, în 26 ianuarie, Consiliul de Administraţie al Aviaţiei Utilitare, aflată în subordinea CJ Timiş, a hotărât intrarea societăţii în lichidare voluntară. Situaţia li se pare neînţeles foştilor angajaţi, care spun că, în 2014, datorită rezultatelor economice foarte bune obţinute, Aviaţia Utilitară…

Citeşte articolul   

Monumentele şi clădirile istorice din Timiş, reinventariate

Direcţia pentru Cultură Timiş a decis să realizeze o reinventariere a imobilelor istorice din Timiş, într-o bază electronică în premieră pe ţară. Asta, pe lângă un proces de contabilizare a monumentelor arheologice, care se împuţinează din cauza lipsei fondurilor pentru pază şi conservare.   O evidenţă mai bună Pentru o mai bună monitorizare şi o mai bună colaborare cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş pregăteşte prima bază de date electronică a imobilelor- monumente istorice. Baza de date va cuprinde informaţii despre toate imobilele istorice din judeţ. Proiectul reprezintă un prim pas în cadrul unui program…

Citeşte articolul   

Punct nou al Ambulanţei, din cauza traficului infernal din nordul Timişoarei

Sufocat de lucrări, dar şi de numărul în creştere de maşini, traficul din partea de nord a Timişoarei lungeşte timpii de intervenţie ai ambulanţelor. Tocmai de aceea, în colaborare cu Primăria, se doreşte amenajarea unui punct al Serviciului de Ambulanţă Timiş, în curtea Liceului Agricol.   Şoferii nu se mai dau deoparte pentru ambulanţe Creşterea continuă a parcului auto şi diversele lucrări la carosabil, în partea de nord a Timişoarei au determinat conducerea Serviciului de Ambulanţă Timiş să solicite Primăriei acordarea unui spaţiu pentru amenajarea unui punct de lucru în această zonă a oraşului. S-a convenit că se va amenaja…

Citeşte articolul   

Un milion de euro, plătit de Primăria Timişoara pentru salubrizarea noilor cartiere timişorene

Municipalitatea timişoreană a refăcut inventarul străzilor ce beneficiază de servicii de salubrizare şi a constatat că sunt câteva sute lăsate descoperite de vechiul contract. Este vorba cu precădere de cartiere rezidenţiale noi, şi pentru extinderea serviciilor de salubrizare pe aceste porţiuni de domeniu public Primăria va plăti în plus anul acesta peste un milion de euro.   Un inventar cu surprize Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei Timişoara a inventariat, în ultimele luni, suprafeţele unor străzi modernizate-reabilitate din cartierele nou construite. Şi a constatat că numărul străzilor şi parcărilor publice pe care se efectuează lucrări de salubrizare a crescut cu 266…

Citeşte articolul   

Consiliul Judeţean Timiş pune în dezbatere finanţarea sportului

Probabil şi sub presiunea anchetelor făcute pe această temă în ultimii ani, Consiliul Judeţean Timiş pune în dezbatere condiţiile de finanţare din fonduri publice a proiectelor sportive şi culturale pe acest an. Între timp, consilieri locali atrg atenţia că nu s-a făcut nimic pentru promovarea unei Legi a Sportului, care să lămurească neclarităţile.   Un plus de legitimitate? Zilele trecute, Consiliul Judeţean Timiş a anunţat că scoate la dezbaterea publică  „Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de eligibilitate privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor sportive şi culturale pe anul 2017.” Persoanele fizice şi juridice interesate pot trimite în scris…

Citeşte articolul