Senatul a avizat trecerea Aeroportului Internaţional Timişoara la Consiliul Judeţean Timiş

Aeroport International TimisoaraSenatul a aprobat, miercuri, transferul Aeroportului Internaţional Timişoara din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea autorităţilor judeţene. Transferul, pe care Guvernul a intenţionat să îl realizeze, la jumătatea lunii mai a acestui an, în baza unei hotărâri de guvern, pe care un fost ministru al Justiţiei a apreciat-o drept ilegală, ridică numeroase semne de întrebare asupra sustenabilităţii obiectivului de către CJ Timiş. Şi aceasta pentru că nici reprezentanţii Guvernului, nici cei ai autorităţilor judeţene nu oferă informaţii despre ce se va întâmpla cu aeroportul dacă CJ Timiş nu va putea asuma restanţele şi cheltuielile legate de administrarea acestuia.   

 

Un prim pas către aprobarea unui proiect de lege controversat

Senatorii au aprobat, miercuri, un proiect de lege ce vizează transferul, cu titlu gratuit, al pachetului de 80% acţiuni deţinute până în prezent de Statul român către Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” SA, anunţă HotNews, care citează Agerpres.
Pachetul de acţiuni care a trecut miercuri în proprietatea CJT este constituit din 128.064 de acţiuni, în valoare nominală de 10 lei fiecare. În felul acesta, CJ Timiş îi revine administrarea societăţii, în vederea dezvoltării aeroportului şi a derulării unor proiecte care să vizeze interesele economice ale regiunii. În ce priveşte predarea-preluarea pachetului de acţiuni, aceasta ar urma să se realizeze în baza unui protocol încheiat între părţi, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
În expunerea de motive a proiectului este precizat faptul că, prin HG 398/1997, au trecut sub autoritatea Consiliilor Judeţene toate aeroporturile, cu excepţia celor din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa.  În document mai este menţionat şi faptul că transferul nu va modifica statutul de aeroport internaţional al AIT, acesta urmând să respecte în continuare obligaţiile care decurg pentru România din tratatele internaţionale. Proiectul a fost iniţiat de Guvern şi a fost aprobat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 61 de voturi pentru.  

O corijare din mers a unei ilegalităţi

Discuţiile despre posibila preluare a AIT din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea autorităţilor judeţene au debutat în urmă cu multă vreme şi au fost reluate în primăvara acestui an. Niciun oficial judeţean nu a vorbit, însă, despre datoriile aeroportului  – prezente şi, potenţial, viitoare –, pe care administraţia judeţeană va fi nevoită să le preia şi să le asume. Reprezentanţii CJ Timiş nu răspund clar nici ce se va întâmpla cu Aeroportul dacă CJ Timiş nu va dispune de aceste fonduri. Pentru că această situaţie va atrage după sine intrarea în insolvenţă şi, posibil, falimentul.

În primăvara acestui an, invocând HG 398/2008, prin care era aprobată Strategia sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor – care prevedea, printre altele, ca Aeroportul Timişoara să treacă în administrarea CJ Timiş prin transferarea, cu titlu gratuit, a pachetului de 80% din acţiuni, deţinut de Ministerul Transporturilor – administraţia judeţeană emitea o hotărâre, 78/29 aprilie 2014, prin care îşi exprima acordul pentru respectiva tranzacţie. Câteva zile mai târziu, în 16 mai, Executivul lansa în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern prin care urma să fie perfecţionată trecerea Aeroportului Timişoara la CJ Timiş.

Reacţiile împotriva acestui demers au apărut foarte prompt. Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei şi prim-vicepreşedinte PDL, a atenţionat că este vorba despre un act ilegal, motivând că „transferul gratuit de acţiuni printr-o hotărâre de guvern este ilegală. Îi cer premierului să nu transforme Guvernul într-un grup infracţional organizat”. Cătălin Predoiu îl avertiza atunci pe premierul Victor Ponta că, dacă semnează hotărârea de guvern, ajunge la puşcărie.

La puţin timp după acest moment, proiectul de hotărâre de guvern a fost transformat în proiect de lege. În 26 iunie, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni al Aeroportului Internaţional Timişoara din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a judeţului Timiş şi în administrarea CJ Timiş.

Poate CJ Timiş să suporte o asemenea povară?

În vară, TIMPOLIS a adresat CJ Timiş câteva întrebări, în încercarea de a afla dacă această tranzacţie, dorită de administraţia judeţeană, va putea fezabilă. Am întrebat: 1. Care este suma de care CJ Timiş ar trebui să dispună, anual, pentru a administra Aeroportul Internaţional Timişoara?  2. De unde veţi lua aceste fonduri? 3. Care este bugetul pe 2014 al CJ Timiş? 4. Înainte de a emite această hotărâre de guvern, Executivul a întrebat oficial CJ Timiş dacă dispune de fonduri pentru a suporta această cheltuială? 5. Ce se va întâmpla în cazul în care, după realizarea transferului, CJ Timiş – care anul acesta are un buget de 480.417.000 de lei – va ajunge la concluzia că nu va putea suporta această cheltuială?

În jumătate din răspunsul primit de la administraţia judeţeană, ne-au fost furnizate informaţii de background, cunoscute deja: „În data de 26 iunie, Guvernul a aprobat un Proiect de Lege privind trasferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni la Societatea Naţională «Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia» SA din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a judeţului Timiş şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş. Proiect de lege ce a fost trimis pentru aprobare în Parlament. Ca urmare, el nu apare în Monitorul Oficial al României. Astfel că până în acest moment, Consiliul Judeţean Timiş nu a primit în administrare Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia”.  Cu toate acestea, ni se comunică, administraţia judeţeană şi-a exprimat acordul pentru transmiterea cu titlu gratuit al pachetului de 80% din acţiuni deţinute de Statul Român (20% deţinute de Fondul Proprietatea), prin Hotărârea CJ Timiş nr. 78/2014.

Ni se mai spune şi că administrarea aeroportului se desfăşoară prin Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” SA, astfel încât CJ Timiş „nu participă cu fonduri şi nu are prevăzut în buget cheltuieli cu această destinaţie”.

Ce spune Guvernul ? Nu prea multe

În paralel, am solicitat clarificări şi de la Guvern. Am întrebat dacă, înainte de a aproba proiectul de lege privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni al Aeroportului Internaţional Timişoara din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a judeţului Timiş şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş, Executivul a întrebat oficial Consiliul Judeţean Timiş dacă dispune de fonduri pentru a suporta această cheltuială? Dacă da, de unde vi s-a comunicat că va proveni surplusul de fonduri care urmează a fi direcţionate spre Aeroportul Timişoara? Ni s-a răspuns – printr-o adresă neînregistrată oficial şi nesemnată, trimisă printr-un mail semnat „Biroul de presă al MT” – că aceasta nu este decizia Guvernului Ponta: „Guvernul României a aprobat încă din anul 2008, prin Hotărârea nr. 1030/2008, Strategia Sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor. Aceasta prevede la pct. 4.2.2.1. că Societatea Naţională «Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia» SA va trece în administrarea Consiliului Judeţean Timiş prin transferarea cu titlu gratuit a pachetului de 80% din acţiuni, deţinut de stat reprezentat de Ministerul TransporturilorNu s-a pus problema ca noul acţionar să dispună de fonduri pentru finanţarea aeroportului, având în vedere că SN Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia se finanţează în proporţie de 100% din venituri proprii, din anul 2009 înregistrând în mod continuu profit”.

La întrebarea „Care este suma alocată, în 2013 şi în 2014, de Ministerul Transporturilor pentru administrarea Aeroportului Internaţional Timişoara?”, ni se răspunde: „După cum am menţionat, din anul 2009, Aeroportul Timişora nu a mai beneficiat de subvenţii sau alocaţii de la bugetul de stat”.

Ce se va întâmpla cu Aeroportul în cazul în care, după realizarea transferului, Consiliul Judeţean Timiş va ajunge la concluzia că nu va putea suporta această cheltuială?, mai întrebăm noi. „Bugetul de venituri şi cheltuieli al SN Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia, aprobat pentru anul 2014 (HG nr. 328/2014), prevede de asemenea obţinerea de profit. Nu sunt prevăzute subvenţii de la bugetul de stat”, spun reprezentanţii Guvernului. Nicio explicaţie, totuşi, pentru situaţia în care administraţia judeţeană nu va putea suporta o eventuală pierdere în bugetul Aeroportului Timişoara.

Am mai întrebat, de asemenea, în cazul căror aeroporturi din România se doreşte luarea unei măsuri similare? „Sub autoritatea Ministerului Transporturilor mai funcţionează aeroporturile din Bucureşti (Henri Coandă şi Aurel Vlaicu) şi cel din Constanţa (Mihail Kogălniceanu). În prezent, nu se punea problema diminuării participaţiei statului la aceste aeroporturi”, ne comunică oficialii Executivului.

Interesant, dar nimeni – nici reprezentanţii CJ Timiş, nici cei ai Guvernului – nu spun nimic despre datoriile pe care Aeroportul Timişoara le are şi despre ceea ce se întâmplă în cazul în care noul proprietar nu le va putea suporta. 

Un transfer tatonat de ani buni

Constantin OstaficiucDespre preluarea Aeroportului de către administraţia judeţeană  se vorbeşte încă din noiembrie 2013, când era readusă în actualitate posibilitatea administrării regionale a Aeroportului Timişoara, prin trecerea lui în subordinea autorităţilor locale şi judeţene. Oficialii CJ Timiş susţineau atunci că nu se vor ocupa singuri de administrare, propunând cooptarea în proiect a CJ Hunedoara şi a CJ Caraş-Severin.

Proiectul nu este, însă, nou, discuţii în acest sens fiind purtate şi în urmă cu cinci ani. Însă atunci se vorbea despre o administrare a Aeroportului de către CJ Timiş, manifestându-se scepticism că acest lucru va putea fi posibil, şi aceasta ţinând cont de limitele bugetare judeţene. Anul trecut s-a anunţat, însă, un proiect ce implica cooptarea în viitorul acţionariat şi a CJ Hunedoara şi a CJ Caraş-Severin. Conducerea CJ Timiş confirma, la vremea respectivă, că au avut loc discuţii în acest sens şi că această schimbare a administrării aeroportului ar putea începe curând. “În niciun caz nu va putea fi preluat doar de CJ Timiş şi Primăria Timişoara. Va trebui să vedem cu ce procente vor intra în noua structură şi celelalte Consilii Judeţene – Hunedoara şi Caraş-Severin – care se află în aceeaşi regiune şi beneficiază de Aeroportul din Timişoara. În acţionariat nu va intra Aradul, care are aeroport propriu, acesta aflându-se în patrimoniul Consiliului Judeţean. Şi nu se mai pune problema să aibă încă unul”, preciza atunci fostul preşedinte al CJ Timiş,Constantin Ostaficiuc (foto). Acesta era punctul de vedere al CJ Timiş atunci, când existau dubii că administraţia judeţeană se va putea ocupa de administrarea unei astfel de structuri, chiar şi în cooperare cu Primăria Timişoara, invocându-se o administrare regională. Acum,  actuala conducere a CJ Timiş susţine că poate gestiona singură o asemenea structură.

Cert este că, în ultimii ani, administraţia judeţeană a întreprins numeroase demersuri pe lângă Ministerul Transporturilor pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la Aeroportul Timişoara, lobby fiind făcut în acest sens pe lângă foştii miniştri Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu. Pe atunci existau destule semne de întrebare, preluarea aeroportului doar de către CJ Timiş fiind considerată o pălărie prea mare pentru administraţia judeţeană. Se aducea atunci în discuţie planul de dezvoltare al aeroportului, în valoare de 360 de milioane de euro, care era comparat cu bugetul anual de atunci al CJ Timiş, plusându-se pe ideea că, dacă ar duce acest program la bun sfârşit, CJ Timiş ar trebui să investească în el toţi banii judeţului, timp de aproape un deceniu…Tot atunci existau şi supoziţii ale unor consilieri judeţeni care avansau ipoteza că, la un moment dat, neavând bani pentru susţinerea acestui program de investiţii, CJ Timiş ar intra în parteneriat public-privat cu o firmă din judeţ, păstrându-şi însă un pachet majoritar de acţiuni. Se întrebau, însă, consilierii judeţeni, ce s-ar întâmpla dacă, în această situaţie prezumtivă, firma repectivă şi-ar fi majorat capitalul social, iar CJ Timiş nu ar fi avut bani necesari în acel moment să contribuie şi el la majorare, caz în care  respectiva firmă privată ar fi devenit proprietara aeroportului.

 

Ligia HUŢU

Oana DIMA

Print Friendly, PDF & Email