Riscuri ale excesului de zel în anticorupţie

Melania-CInceaO anticorupţie eficientă pe termen lung nu se face cu exces de zel care frizează, uneori, abuzul. Pentru că, aşa, mai binele scontat poate, de fapt, face loc mai răului. Pentru a fi eficientă pe termen lung, Justiţia trebuie să fie nu doar puternică (şi nu mai puternică decât celelalte două puteri în stat, pentru că lipsa echilibrului între ele duce la abuzuri grave şi incontrolabile), ci şi credibilă. Orice abuz dovedit o poate decredibiliza şi vulnerabiliza. Exact în faţa inamicilor săi.

 

Anticorupţia televizată a devenit, în ultimele luni, un subiect al zilei. Vizând cu preponderenţă un aşa-numit high-life al marii corupţii. Pentru mare parte a publicului larg, purtarea în cătuşe, prin faţa presei, a unor VIP-uri  politice reprezintă, cu siguranţă, un spectacol agreabil, aşteptat chiar. Dar e şi un spectacol generator de campanii mediatice care, în unele situaţii, sunt invocate de procurori DNA, când solicită mandate de arestare. Unele atrăgând după sine semne de întrebare în privinţa justificării emiterii lor, a prelungirii lor, în condiţiile în care ancheta vizează fapte vechi de ani de zile, iar suspecţii nu deţin poziţii din ar putea şterge din urme.

E posibil ca DNA să recurgă la aceste tehnici în scop „terapeutic”, la nivel de societate, şi în încercarea de a transmite, la nivel de clasă politică, un mesaj subliminal de forţă şi, astfel, de a-şi exhiba puterea şi de a-şi proteja independenţa în faţa puterii politice, principalul său inamic, care i-a pus în pericol independenţa, nu o dată, în ultimii zece ani, în diferite contexte şi sub diferite forme.

Există, însă, şi riscuri pe care lel implică ceea ce pare a fi acest exces de zel. Riscuri pentru DNA şi pentru anticorupţia în sine, pentru credibilitatea şi eficienţa Justiţiei, pentru echilibrul puterilor în stat şi funcţionarea statului de drept, la fel de periculos ca şi ingerinţele politice. Pentru că o Justiţie decredibilizată devine, la un moment dat, vulnerabilă. Vulnerabilă în faţa politicului. O dovadă e faptul că un grup de senatori PSD a încropit deja un proiect de lege pentru modificarea Codului de Procedură Penală. Un proiect de lege prin care încearcă să se pună ei, parlamentarii, deasupra celorlalţi justiţiabili, întărindu-şi imunitatea, şi să afecteze operativitatea anchetelor penale. Un proiect de lege care, să nu uităm, stă la mâna majorităţii parlamentare, aceeaşi care a pus nu o dată piedici anticorupţiei.

Eventuale condamnări răsunătoare la CEDO, din cauza a ceea ce acum pare exces de zel în dosare de mare corupţie, vor risca să decredibilizeze şi, implicit, să demonetizeze şi DNA, şi anticorupţia. Ceea ce nu s-a întâmplat în toţi anii din urmă, deşi au fost ani în care procurorii anticorupţie au lucrat mai mereu sub presiune politică. O presiune manifestată ba sub formă de imixtiuni în activitatea sa, ba sub formă de tentative de modificare de legi ce au vizat funcţionarea instituţiei, ba, din 2012 încoace, sub formă de schimbări din funcţii a unor procurori incomozi şi chiar sub forma intenţiei de desfiinţare a acestei structuri. Cu toate acestea, au luptat eficient împotriva marii corupţii, trimiţând în detenţie nume sonore ale Puterii şi sateliţi financiari ce gravitau în jurul unor grei ai politicii, în cazuri ce vorbesc despre sisteme infracţionale consolidate şi care rulau şpăgi ameţitoare.

Eventuale condamnări la CEDO, din cauza a ceea ce acum pare exces de zel în dosare de mare corupţie, vor genera riscul ca, sub pretextul îndreptării lucrurilor, să facă pârtie unor voci care să invoce necesitatea modificării de legi. Prin care, de fapt, să lovească în plex anticorupţia, nicidecum să remedieze disfuncţionalităţi. Iar mâna de ajutor va veni exact de la acea parte a clasei politice care detestă anticorupţia şi DNA, acea parte a clasei politice care s-a remarcat, în vara lui 2012, apoi în „marţea neagră”, apoi în diferite alte contexte asemănătoare, în aceşti ultimi trei ani. Acela va fi momentul în care la orizont poate apărea, prin ricoşeu, riscul aducerii anticorupţiei în punctul în care, din 2012, doresc unii să aducă, să reîntoarcă România. În “epoca Amarie”, când marea corupţie era identificată în rândul poştaşilor şi al portarilor de spital. Or, dacă lupta anticorupţie se va întoarce la acel nivel ori „doar” se va poticni, avem în faţă un mare risc. Pe care îl vom resimţi nu doar sub forma sărăciei generate de corupţie. „Un sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţia din interior, însă face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, de stat şi la luarea deciziilor”, ne avertizau, relativ recent, SUA, prin vocea secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland.

Print Friendly, PDF & Email