Protestele de la Timişoara, înlocuite de o agora săptămânală

Protestele din Timișoara, începute în urmă cu mai bine de o lună împotriva OUG 13, se vor transforma într-o platformă de discuții civice, în spațiul deschis din Piața Sfântul Gheorghe, unde, în fiecare duminică, vor fi dezbătute mari probleme ale societăţii.

 

Duminică, 26 februarie, la Timişoara a fost ultima zi din seria protestelor începute în urmă cu mai bine de o lună împotriva OUG 13.

Organizatorii protestului din Piața Victoriei, reuniţi în grupul Timişoara Civică, au anunţat că protestele se vor transforma într-o platformă de discuții civice, în spațiul deschis din Piața Sfântul Gheorghe, unde, în fiecare duminică, vor fi dezbătute mari probleme ale societăţii.

Este un spațiu care seamănă foarte bine cu un amfiteatru antic în care se dezbăteau problemele cetății, o agora. Prima întâlnire cu cetățenii Timișoarei va fi «corupția și pădurile», iar de fiecare dată vom discuta și cu specialiști și, dacă vor dori, pot participa la discuții și politicieni. La finele discuțiilor vom avea o sumă de soluții”, au anunțat duminică seara organizatorii protestului, citaţi de Agerpres.

Aceștia le-au sugerat participanților la miting să se înscrie în diverse ONG-uri, pe lângă agora de duminica viitoare, iar cele circa 400 de persoane prezente au răspuns pozitiv.

Este foarte important să continuăm (protestele – n.r.), să facem ateliere de informare, să mergem la sate și să-i informăm despre politică și politicieni. Chiar dacă nu a plecat Grindeanu, noi trebuie să continuăm. Nu ne lăsăm, mergem până la capăt, rezistăm. (…) E timpul ca țara să capete colți și să-i apuce pe oamenii ăștia (guvernanți – n.r.) de unde-i doare cel mai tare, să nu ne mai trateze ca pe niște mase de manevră, așa cum au făcut-o de 27 de ani”, au mai spus organizatorii.

În Piaţa Operei au protestat, duminică seara, în jur de 500 de persoane. La finalul mitingului, acestea au format un drapel luminat al Uniunii Europene, în semn de susținere față de valorile europene.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis