Producţiile bune de cereale nu îmbogăţesc producătorii, ci depozitarii şi intermediarii

grauRaportat la media europeană, România se estimează că are în acest an una dintre cele mai bune producţii de grâu la hectar, deşi, după cum se ştie şi din experienţa anilor trecuţi, supra-producţia duce la preţuri mici şi s-ar putea să nu-i îmbogăţească pe producători, ci pe depozitari şi intermediari. În Timiş se estimează producţii de şase – şapte tone de grâu la hectar.

 

Un an bogat

Producţia de grâu obţinută în acest an, de peste 7,3 milioane de tone, este mai bună decât recolta anului 2013, chiar dacă ploile din luna iulie au diminuat cantitatea estimată iniţial de agricultori la peste opt milioane de tone, conform declaraţiilor date de vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. “Culturile aveau nevoie de ploi în mai şi iunie, nu şi în iulie, şi ne aşteptam la grâu, conform estimărilor fermierilor, la o producţie record de 8 milioane de tone, cea mai mare cantitate obţinută în România, însă din cauza ploilor s-a diminuat cantitatea. Totuşi avem o producţie mai bună ca anul trecut, avem 7,37 milioane de tone, ceea ce reprezintă o premisă importantă pentru exporturile româneşti şi pentru dezvoltarea exploataţiilor respective”, a spus Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte calitatea grâului, ministrul nu a oferit detalii deoarece încă nu au fost efectuate analizele, dar în mod sigur ploile căzute în perioada recoltatului vor influenţa calitatea recoltei.

Şi în 2013 s-au obţinut producţii bune, fiind considerat unul dintre cei mai buni ai României, din ultimii 20, depăşind ca valori rezultatele din 1995. Situaţia este cu atât mai bună cu cât ţara noastră a urcat pe locul doi în Europa la producţia de porumb şi pe locul cinci în Uniunea Europeană la producţia de grâu. România ar fi deţinut supremaţia dacă fermierii ar lucra mai eficient.  

Asociaţiile din domeniu susţin că anul acesta va fi depăşit nivelul de 20 de milioane de tone de cereale. Agricultorii se aşteaptă la o producţie medie de cinci tone la hectar la grâu, faţă de cele 900 de kilograme culese anul trecut. Iar la porumb se estimează că va exista o producţie de peste nouă milioane de tone.

Producţie mare, preţuri mici

Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în ultima perioadă au crescut semnificativ exporturile de produse alimentare ale României, o mare parte din aceste exporturi fiind cereale. Potrivit Ministerului Agriculturii, patru produse au contribuit la majorarea consistentă a încasărilor la export, respectiv porumbul, grâul, tutunul şi seminţele de floarea soarelui, acestea reprezentând 63% din totalul veniturilor.

În Timiş, principalele produse alimentare care au luat calea exportului au fost cerealele, în condiţiile în care a existat o supra-producţie care, pentru consumatorul final, nu a avut niciun efect pozitiv – preţul produselor de panificaţie nu a scăzut, în pofida reducerii TVA-ului pe acest segment. Tot anul trecut, marele paradox a fost că producătorii agricoli au câştigat mai puţin ca în 2012, când producţia de grâu a fost mult mai slabă.

Viorel Solomie, de la Direcţia Agricolă Timiş, apreciază că este o producţie de grâu foarte bună, menţionând că tot ce s-a raportat înainte de venirea ploilor a fost de o calitate mai bună. După căderea de precipitaţii abundente, care au mai spălat din glutenul conţinut de bob, s-a înregistrat o scădere a calităţii. Chiar şi aşa, mai spune Viorel Solomie, în Timiş se estimează producţii de şase – şapte tone de grâu la hectar. “Necazul e că, la o cantitate mare de grâu obţinut, preţurile vor fi mici, mai ales pentru producătorii care nu au depozite şi nu îl pot păstra. Câştigători ar putea fi depozitarii, la fel ca în alţi ani cu producţii mari”, afirmă reprezentantul Direcţiei Agricole Timiş.

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro