Prima întâlnire oficială între primarul Timişoarei şi noul preşedinte al CJ Timiş

Declarativ, colaborarea va merge strună

Primarul liberal al Timişoarei anunţă că a avut astăzi o primă întrevedere oficială cu noul preşedinte social-democrat al Consiliului judeţean Timiş, „la o cafea”. Declarativ, colaborarea va merge strună, iar problemele cetăţenilor vor fi puse mai presus de interese şi de lupte politice.

 

Primarul Nicolae Robu transmite, într-un comunicat trimis redacţiei, că l-a felicitat pe Călin Dobra pentru alegerea în funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş și i-a urat succes, „în interesul comunității noastre timișene, pe care avem datoria să o slujim cu toții, noi, cei care am asumat responsabilități publice”.

Tododată, declară edilul, l-a asigurat că grupul consilierilor PNL își va exercita rolul de Opoziție „constructiv, civilizat, ca probă de corectă înțelegere a modului în care trebuie făcută politica”, susținând toate proiectele bune pentru comunitate, indiferent cine le inițiază și opunându-se la tot ce va considera rău pentru comunitate. „L-am rugat pe domnul președinte, și dânsul a agreat, ca la fel să procedeze și consilierii locali ai PSD în Consiliul Local Timişoara”, mai spune Nicolae Robu. Adăugând că i-a solicitat şi să acorde un „tratament corect” primarilor PNL, nediscriminatoriu în raport cu primarii PSD „și am convenit că așa se va întâmpla”.

Edilul mai transmite că l-a informat pe Călin Dobra asupra stadiului demersurilor făcute el pentru realizarea, în Timișoara, a Bazinului de înot olimpic, a Sălii Polivalente cu 16.000 de locuri și a Stadionului cu 42.000 de locuri. „Pentru toate acestea am obținut aprobarea ca obiective de investiții guvernamentale, ele fiind incluse la ora actuală în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, Bazinul de Înot având deja proiect agreat între CNI și Federația Națională de Înot, Sala Polivalentă fiind pe lista scurtă alături de doar încă una care se va face la Constanța, iar Stadionul în așteptarea finanțării pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic”, declară Nicolae Robu. Adougând că a convenit cu noul preşedinte al CJ Timiş ca aceste obiective să fie materializate cât mai curând, „mai ales ținând seamă că Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021 și două din ele sunt esențiale pentru reușita acestui exercițiu”.

Nicolae Robu spune că a fost discutată și problema Stadionului „Dan Păltinișanu”, aflat „într-o stare care nu mai poate fi prelungită”, pe care, mai spune edilul, Primăria e dispusă să-l preia, considerând că CJ Timiş nu dispune de resursele necesare pentru a-l întreține și moderniza. Nicolae Robu afirmă că a primit asigurări că CJ Timiş va aloca fondurile necesare.

Apreciez discuțiile drept pozitive, binevenite, în definitiv firești între oameni cu responsabilități publice, dincolo de apartenența politică și de competiția permanentă pe care aceasta o incumbă între partide și între actanții individuali reprezentanți ai acestora”, îşi încheie primarul Nicolae Robu comunicatul.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis