Politehnica lui Marian Iancu, intrată în faliment abia în 2016

poliDeşi există principiul că procesele de insolvenţă, mai ales cele care implică datorii mari către bugetul de stat, trebuie judecate rapid, tocmai pentru a se reuşi să se recupereze ceva din patrimoniul societăţii respective şi pentru a nu se înstrăina sau pierde bunurile acesteia, acest principiu nu s-a aplicat, cu siguranţă, în cazul procesului de insolvenţă al SC Politehnica Timişoara. Abia după patru ani de la deschiderea procesului de insolvenţă instanţa a reuşit să dispună intrarea în faliment şi să-i sigileze bunurile.

 

Faliment, după patru ani de procese

Deşi procesul de insolvenţă a fostei societăţi a lui Marian Iancu, care a administrat fosta echipă Poli Timişoara, a început în anul 2012, abia zilele trecute,Tribunalul Bacău, unde a ajuns să se judece acest litigiu, a dispus admiterea cererii formulate de administratorul judiciar privind intrarea in faliment a debitoarei în procedura generală. Ceea ce înseamnă că de abia acum s-a decis sigilarea bunurilor din averea debitorului, indisponibilizarea imobilelor, a părţilor sociale şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.

O situaţie care reduce considerabil şansele Statului de a mai recupera ceva.

„Este destul de clar că, raportat la alte cauze civile sau comerciale, procesele de insolvenţă trebuie judecate cu celeritate, pentru că altfel dispare cu totul patrimoniul din care se presupune că ar trebui să se plătească datoriile către cei din masa credală. Cu cât se lungeşte mai mult un astfel de proces, şansele de recuperare a datoriilor scad”, consideră economistul timişorean Nicolae Bobiţan, cadru universitar la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

 

Clarificări tardive

În acelaşi proces, la începutul anului, instanţa a constatat că, după schimbarea administratorului judiciar desemnat, nu mai are actele necesare pentru continuarea procesului.

Instanţa băcăuană a decis să amâne judecarea cauzei şi a emis o adresă către fostul administrator judiciar prin care i se pune în vedere “să depună la dosarul cauzei şi să comunice şi noului administrator judiciar desemnat în cauză toate înscrisurile întocmite în cursul procedurii până când acesta a fost înlocuit, în special rapoartele de evaluare realizate cu privire la bunurile aflate în patrimoniul debitoarei, procesele-verbale de vânzare întocmite în cursul procedurii, precum şi inventarul bunurilor.”

Cu alte cuvinte, procesul a fost blocat pentru că nu se regăseau în dosar documente esenţiale, după schimbarea administratorului judiciar. Instanţa a „rezolvat” problema la ultimul termen, dispunând amendarea fostului administrator judiciar, cu suma de 5000 lei.

În plus, a dat de înţeles în acest am, la patru ani de la începerea procesului, că nu are nici o evidenţă clară a mişcărilor din conturile societăţii falimentare, făcând abia în 2016 o adresă către banca la care existau conturi ale Politehnica Timişoara SRL “cu menţiunea să se precizeze situaţia contului debitoarei de la data deschiderii şi până în prezent, sub sancţiunea amendării persoanei responsabile pentru necomunicare”.

Mai mult, la penultimul termen de judecată instanţa a anunţat că trimite o adresă la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş să depună la dosar înscrisuri prin care să indice imobilele existente în patrimoniul debitoarei anterior şi ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă. Este şi acesta un demers tardiv, la fel ca solicitarea înaintată ANAF Timişoara „de a preciza în scris dacă s-au iniţiat forme de executare silită cu privire la patrimoniul debitoarei”.

Acestea sunt chestiuni care ar fi trebuit să fie de mult clarificate de instanţă, nu la patru ani după iniţierea procesului.

 

Un maraton judiciar greu cu un final greu de estimat

Nici acum nu este clar de ce procesul în care se judecă insolvenţa fostei echipe Politehnica Timişoara, patronate de Marian Iancu, a fost strămutat de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Bacău. Normal ar fi fost să rămână pe plan local, atâta vreme cât priveşte o cauză de interes local, majoritatea părţilor implicate în dosar sunt din Timiş şi nu se pune problema ca vreunul dintre cei din masa credală – în care sunt înscrişi şi Consiliul Judeţean  Timiş şi Primăria Timişoara – să fi făcut presiuni.

În acest proces de insolvenţă, masa credală, adică toţi cei care mai speră să recupereze banii datoraţi de fosta societate, este formată din peste 40 de creditori. Primii pe listă sunt Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, care speră să recupereze datoriile rămase către bugetul de stat de fosta societate, şi CJ Timiş, individual şi prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Prestări de Servicii, din subordinea administraţiei judeţene, spun că a rămas neachitată chiria pentru stadion pe o perioadă destul de lungă de timp. Deşi nu a fost iniţial înscrisă la masa credală, Primăria Timişoara a revendicat şi ea datoriile rămase neplătite de pe urma fostului club.

Cât se va mai putea obţine în urma acestei proceduri prelungite de insolvenţă se poate anticipa de pe acum. La primele termene, instanţa a trebuit să ceară imperativ societăţii ajunse în insolvenţă să-şi timbreze o cerere depusă la dosar cu 120 de lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării acesteia.

Pe parcursul anului trecut, procedura, în loc să se simplifice şi să se apropie de soluţionare, s-a complicat, prin contestaţiile făcute legate de masa credală. Culmea e că şi societatea în sine a contestat felul în care a fost constituită masa credală pentru propria insolvenţă, solicitându-se studiul contestaţiilor depuse de creditori la tabelul preliminar de creanţe. Printre creditori se numără inclusiv fostul finanţator Marian Iancu, aflat acum în penitenciar, şi patru societăţi din grupul de firme cu care a fost asociat.

În 2012, încă de la primele faze ale procesului de preluare a echipei Politehnica Timişoara de către administraţia locală şi cea judeţeană, datoriile reprezentau un subiect sensibil. Pentru că, nici fosta conducere a clubului, nici CJ Timiş, nici Primăria nu s-au arătat dornice să le preia, societatea care administra clubul a iniţiat procedura de insolvenţă.

 

Prejudicii confirmate în instanţă

Un alt subiect intens discutat legat de fosta echipă Poli este confirmarea de către Curtea de Apel a prejudiciului estimat de către Curtea de Conturi în cazul finanţării fostei echipe Politehnica de către Primărie.

Curtea de Apel Timişoara a a respins recursul Primăriei Timişoara în dosarul privind finanţarea echipei Poli, după ce Municipalitatea contestase în instanţă raportul Curţii de Conturi prin care se stabilise că societatea finanţatoare a lui Marian Iancu, SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, a primit bani ilegal de la bugetul local. Deşi Primăria a încercat să convingă instanţa că prejudiciul constatat de Curtea de Conturi nu este unul real, rezultatul a rămas acelaşi.

Practic, decizia Curţii de Apel Timişoara a confirmat sentinţa iniţială dată de Tribunalul Timiş în anul 2014, precum şi decizia din 2012 a Camerei de Conturi a Judeţului Timiş prin care s-a stabilit că fost echipă Poli nu a primit bani în mod legal de la bugetul local.

Miza este mare, de peste 31 de milioane de lei, adică şapte milioane de euro care, fiind prejudiciu, se presupune că ar trebui recuperat sau stins din bugetul local.

Acţiunea prin care Primăria contestă constatările Curţii de Conturi legate de finanţarea fostei echipe Poli, a fost înregistrată în prima fază la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Timişoara, în mai 2013. În acelaşi an, această instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş. Unde, după un şir de amânări, acţiunea de contestare a Primăriei a fost respinsă. S-a făcut însă apel, iar litigiul s-a reîntors la Curtea de Apel Timişoara, unde Primăria a pierdut din nou.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro