Prejudiciul se ridică la aproximativ 3,5 milioane euro

Percheziții DIICOT la Timișoara, la o grupare de cămătari

Procurorii DIICOT efectuează în această dimineaţă 12 percheziții la Timișoara, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări de cămătari. Scopul grupării infracţionale era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care acestea garantau împrumuturile contractate.

 

Potrivit unor surse judiciare din DICOT, citate de Agerpres, în perioada 2010 – 2017, s-a constituit o grupare de mari dimensiuni, care a acționat coordonat în Timișoara și la Suceava. Aceasta a avut ca scop desfășurarea de activități infracționale constând în acordarea de împrumuturi de sume de bani, în contracte fiind disimulate și dobânzile aferente sumelor împrumutate. De altfel, în această dimineaţă şi la Suceava au loc, simultan, şase percheziţii, în acest dosar.

Contractele de împrumut erau perfectate cu obligația persoanelor împrumutate de a oferi garanții imobiliare solide. În cazul în care acestea nu rambursau la termen debitul contractat, era demarată procedura executării silite, în regim de urgență.

Sumele de bani împrumutate și dobânda percepută erau preluate, atât cash, cât și prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora. Liderii grupării foloseau diferiți membri ai familiei și alți apropiați, ca interpuși la încheierea contractelor de împrumut, sau îi împuterniceau ulterior pe aceștia pentru a iniția procedura executării silite împotriva victimelor.

În niciunul dintre cazuri, cămătarii nu acceptau niciun fel de compromis în rezolvarea situației, în sensul că nu permiteau victimelor să își valorifice singure imobilele la prețul real al pieței, pentru a-și putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora.

Scopul grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceștia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadență foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari.

În aceste condiții, majoritatea persoanelor care s-au împrumutat cu camătă și au garantat aceste sume de bani cu proprietățile pe care le aveau au ajuns să fie deposedate de bunurile proprii. Ulterior deposedării de bunurile imobile, unii debitori erau nevoiți să locuiască în propria lor casă, ca și chiriași ai membrilor grupării, achitând lunar sume cuprinse între 200 și 300 de euro, în multe cazuri victimele ajungând să achite în total peste 15.000 de euro cămătarilor, doar cu titlu de chirie.

Cu banii obținuți din cămătărie, membrii grupării achiziționau bunuri mobile și imobile, înregistrate pe numele lor sau al persoanelor din anturajul lor sau din familie.

Suspecții sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracțional organizat, camătă, evaziune fiscală și spălare de bani. 30 de persoane au fost victimele acestei grupări de cămătari.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro