Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

Georgica-Cornu Foto Timisoara StiriTribunalul Mehedinţi a decis arestarea la domiciliul a lui Georgică Cornu, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

Tribunalul Mehedinţi a decis, miercuri noaptea, că omul de afaceri Georgică Cornu să fie arestat la domiciliu. Alte şase persoane reţinute iniţial de procurori vor fi cercetate sub control judiciar, au mai decis judecătorii mehedinţeni.

Tribunalul Mehedinţi a anunţat că, în acelaşi dosar, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru alte 12 persoane cercetare în stare de libertate, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Iniţial au fost reţinute 19 persoane, însă procurorii au solicitatea arestarea preventivă doar pentru cele şapte. Printre cei reţinuţi iniţial se afla şi administratorul unor firme deţinute de Georgică Cornu, Lucian Caraiman, şi Nicolae Semen, cumnatul primarului din Baia de Aramă şi administratorul firmei Trans Exfor care a aparţinut primarului Rafael Dunărinţi, până în anul 2009. Omul de afaceri Georgică Cornu fusese şi el reţinut marţi seara.

Marţi dimineaţă au avut loc 61 de percheziţii, în Bucureşti şi alte zece judeţe – Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa. La Timişoara, poliţiştii au percheziţionat sediul unor firme ale omului de afaceri şi la locuinţa acestuia. Percheziţiile l-au vizat şi Nicolae Semen, administratorul unei firme deţinute de familia primarului oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu.

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţa, într-un comunicat dat publicităţii marţi dimineaţă, că poliţiştii au făcut 61 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe – Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa –, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea.

Potrivit aceleiaşi surse, în perioada 2008 – 2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prin aceste operaţiuni fictive, ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, ar fi făcut mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor.

În urma percheziţiilor, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi au fost aduse, pentru audieri, 46 de persoane. Printre acestea, şi Georgică Cornu, care a fost adus, marţi după-amiaza, la audieri, la sediul Poliţiei Judeţene Mehedinţi. Omul de faceri a fost ridicat de la locuinţa sa din Timişoara. Întrebat ce implicare are în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro, Georgică Cornu le-a spus jurnaliştilor că nu are nicio implicare.

Omul de afaceri Georgică Cornu deţine grupul de firme Confort şi are afaceri şi în comerţ. El mai are şi un centru de echitaţie la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. Până de curând, a fost preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

În urmă cu un an, în martie 2014, vila lui Georgică Cornu, din Ghiroda, şi la sediul firmei sale de construcţii Izometal Confort au făcut obiectul unor percheziţii ale DIICOT, într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Georgică Cornu a fost atunci reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind eliberat sub control judiciar.

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro