O probă de corectitudine

Melania-CInceaIgnorarea a ceea ce decurge dintr-un autodenunţ privind falsificarea raportului de evaluare a unei teze de doctorat a unui înalt demnitar, şi anume suspiciunile de plagiat la adresa acesteia, ar echivala cu o dovadă de partizanat, de operare cu dublă măsură, de fariseism.

 

De câteva zile, suspiciunea de plagiat care planează asupra tezei de doctorat a procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi, ţine capul de afiş al media. Un subiect reintrat în atenţia publică după autodenunţul lui Sebastian Ghiţă privind o implicare a sa în falsificarea unui raport al CNE, din 2012, care viza expertizarea acestei teze de doctorat.

De ce abia acum? – este una dintre întrebările care au succedat autodenunţul fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei parlamentare de Control al SRI. Sunt voci care afirmă că situaţia judiciară în care se află Sebastian Ghiţă este o explicaţie pentru denunţul pe care l-a făcut şi care, în opinia lor, ar echivala cu jucatul ultimei cărţi: adică, ori pierde tot, cum prevăd unii că ar fi pe punctul să se întâmple, ori o înlătură pe Codruţa Kovesi din fruntea DNA şi-şi salvează pielea – şi nu doar a lui, ci şi a altor indivizi dintr-o coaliţie a penalilor. Nu exclud total această ipoteză, dar am şi dubii în privinţa ei.

Deşi Sebastian Ghiţă este vizat, de luni de zile, de anchete penale ale DNA, ar trebui să ne uităm şi puţin mai departe de interesele şi problemele lui personale. În primul rând, dacă era doar miza lui, putea recurge de multă vreme la această mişcare; încolţit de DNA nu este de azi, de ieri. În al doilea rând, cine şi ce garanţie îi oferă lui Sebastian Ghiţă că, prin ipotetica plecare a d-nei Kovesi de la conducerea DNA, ar avea linişte, că dosarele care îl vizează ar fi încheiate prin NUP sau SUP? Să marşezi, ca formator de opinie, pe ideea aceasta echivalează cu acreditarea ideii că toţi procurorii DNA sunt prieteni cu Sebastian Ghiţă şi alţi indivizi aflaţi în cercetări penale şi ar fi dispuşi să muşamalizeze dosarele. Or, astfel de idei lansate în spaţiul public lovesc în imaginea instituţiei.

Autodenunţul lui Sebastian Ghiţă pare mai degrabă un efect al luptei unei facţiuni din SRI cu DNA, cu vârful instituţiei. E o ipoteză în sprijinul căreia iau în calcul relaţia încordată între exponenţi ai celor două instituţii, despre care se vorbeşte în media, de câteva luni. O tensiune ce poate fi generată de faptul că, în ultimele luni, după decizia CCR care l-a scos din anchetele anticorupţie, SRI a pierdut teren pe linie de filaje şi interceptări, în favoarea DNA; ceea ce poate fi un motiv de frustrare pentru unii. Poate fi generată de faptul că SRI a fost lovit, direct şi indirect, de anchete ale DNA. Parchetul anticorupţie a ajuns până acolo încât a contrariat punând sub acuzaţie un ministru de Interne, pe Petre Tobă, pentru refuzul acestuia de a deconspira informaţii privind fondurile operative, deci, implicit, numele colaboratorilor DIPI, ceea ce ameninţa să fie un precedent periculos şi pentru alte servicii. Conducerea acestui serviciu de informaţii al MAI – structură intrată în colimatorul DNA via Gabriel Oprea, un alt răsfăţat al regimului, căzut subit în dizgraţie şi intrat în malaxorul Justiţiei – şi unii dintre pionii săi importanţi au fost ofiţeri SRI.

Deci, e posibil ca această mişcare făcută de Sebastian Ghiţă să fie o lovitură dată de o facţiune din servicii. Aceşti băieţi ştiu nu doar să culeagă informaţii, ci şi să lucreze cu ele, fructificând vulnerabilităţi despre care au ştiinţă de mai multă vreme. Şi nu ar fi prima dată când o fac, lansând pe piaţă informaţii, chiar detonând bombe mediatice, stabilind agenda publică, deturnând atenţia de la alte aspecte sau chiar eliminând din joc oameni de care nu mai au nevoie sau care au încălcat nişte reguli.

Dacă acest autodenunţ al lui Sebastian Ghiţă este un joc de această factură, trebuie să admitem că au reuşit să facă din nou agenda publică. Pentru că e un subiect în faţa căruia nu poţi închide ochii.

De ce să acordăm atenţie unui subiect generat de Sebastian Ghiţă? – e o altă întrebare adusă în spaţiul public. Opinia unora este că afirmaţiile unui individ cercetat penal nu merită atenţia, pe motiv că, marşând pe aceste idei, se face jocul unei coaliţii a penalilor, periclitând lupta anticorupţie şi afectând imaginea DNA.

Părerea mea este că, ignorând ceea ce decurge din autodenunţul său privind falsificarea raportului de evaluare a unei teze de doctorat a unui înalt demnitar, şi anume suspiciunile de plagiat ar însemna o dovadă de partizanat, de operare cu dublă măsură, de fariseism. Dacă au interesat presa şi opinia publică suspiciunile de plagiat care au planat asupra unui fost premier, Victor Ponta, asupra unui fost vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea, asupra unui fost ministru de Interne, Petre Tobă, asupra unui procuror general adjunct al României, Bogdan Licu, etc. etc. – în cazul unora fiind făcute constante şi fireşti presiuni mediatice, ani de zile, doar pentru ca aceste teze să intre în analiza unei comisii asupra căreia să nu planeze suspiciuni de parţialitate şi care să aibă curajul de a spune ceea ce vede –, e firesc să intereseze şi suspiciunile de plagiat în privinţa tezei de doctorat a procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi. Nu poţi recurge la tăcere invocând simpatii personale, lucrurile bune făcute de acel om sau rezultatele notabile ale instituţiei conduse de el.

Interesul faţă de această situaţie din partea unei coaliţii a penalilor nu îl exclud. Dar nu cred nici în afectarea imaginii DNA, nici în periclitarea luptei anticorupţie, în cazul unui eventual verdict de plagiat dat oficial tezei de doctorat a d-nei Kovesi. Şi asta, deoarece cred că în această instituţie, majoritatea covârşitoare a procurorilor sunt profesionişti şi oneşti şi pot duce mai departe, în acelaşi ritm, lupta anticorupţie.

Se impune, însă, ieşirea de urgenţă din starea de incertitudine, printr-un nou verdict al specialiştilor dat în privinţa tezei de doctorat; ar fi de aşteptat ca însăşi d-na Kovesi să solicite o expertiză, chiar în regim de urgenţă, care să clarifice lucrurile. Dacă va persista echivocul, chiar dacă lucrarea nu este un plagiat, suspiciunile se vor adânci şi-i vor face ţăndări imaginea publică. Iar atunci, abia atunci, va avea de suferit şi DNA. Iar dacă se va dovedi că a plagiat, d-na Kovesi ar trebui să facă un pas în spate, să nu urmeze tehnica la care a recurs Victor Ponta, timp de aproape patru ani.

Aşadar, acest prezumtiv plagiat pune – procuror-şef al DNA, specialişti care îi vor analiza teze de doctorat, jurnalişti – în faţa câte unei probe de corectitudine.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS