Lucrările la Spitalul „Louis Ţurcanu” nu sunt prevăzute nici în bugetul pe 2017

Deşi încă din 2012 necesitatea realizării unui corp nou al Spitalului „Louis Ţurcanu” a fost o temă de campanie intens folosită de actualul premier Sorin Grindeanu, proiectul de buget nu prevede sume pentru finalizarea construcţiei. Amendamentul propus pe această teamă de deputatul de Timiş Cornel Sămărtinean a fost respins.


O temă de campanie uitată cu desăvârşire

Acum cinci ani, la alegerile din 2012, actualul premier Sorin Grindeanu era unul dintre cei mai vocali susţinători ai necesităţii construcţiei unui nou corp al Spitalului „Louis Ţurcanu”, temă folosită, de altfel, intens, în campania electorală.

Astăzi se pare că acest obiectiv a fost uitat cu desăvârşire, pentru că nu se regăseşte în proiectul de buget. Această situaţie paradoxală a fost remarcată de deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean, care într-o luare de poziţie intitulată „PSD minte şi sfidează din nou Timişoara şi Timişul” precizează că „Un alt amendament depus de mine referitor la alocarea sumei de 1000 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la noul corp de clădire al Spitalului de copii «Louis Ţurcanu» a fost respins cu următoarea motivaţie, citez: «nu este prevăzută concret sursa de finanţare şi nici poziţia la care se doreşte alocarea sumei». Menţionez că în acest caz am solicitat ca sursa de finanţare pentru acest obiectiv să fie alocată de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii.”

„Tocmai ţinând cont că prin 2012 domnul Sorin Grindeanu părea foarte preocupat de acest proiect, în campania electorală, ar fi fost de aşteptat să se regăsească în buget banii necesari pentru continuarea şi finalizarea construcţiei. Lucru care nu s-a întâmplat. Un amendament susţinut de mine pe această temă a picat, cu o motivaţie deloc clară”, ne-a declarat deputatul timişean.

 

15 obiective pentru buget

La începutul anului, primarul Timişoarei, Nicolae Robu făcea o adresă către premierul Sorin Grindeanu, în care preciza că, având in vedere că în perioada următoare Guvernul are de definitivat şi apoi de supus spre dezbatere şi aprobare Parlamentului proiectul de buget pe 2017,rugându-l să dispună asigurarea de prevederi bugetare pentru 15 obiective de maxim interes pentru Timişoara, „ajunse necesităţi stringente, după ani de ignorare a nevoilor sale, în pofida faptului că a fost mereu unul din principalii contributori la bugetul centralizat al statului.”

Cele 15 obiective sunt Centura Sud, Centura Vest, racordul la autostradă de la bifurcaţia Arad-Sânandrei, Spitalul regional, Institutul oncologic, noua maternitate, noul stadion de 42 000 de locuri, noua sală polivalentă de 16 000 de locuri, bazinul de înot olimpic, reabilitarea şi modernizarea Gării de Nord Centrul intermodal de mărfuri, Centrul intermodal de pasageri, modernizarea şi extinderea aeroportului, Muzeul Naţional al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi „angajamentele bazate pe fonduri guvernamentale din proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, conform portofoliului convenit cu Ministerul Culturii.”

Dintre acestea probabil că cel mult unul sau două se vor regăsi, de fapt, în bugetul pe 2017.

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro