Una dintre atracţiile turistice naturale ale Timişului, laleaua pestriţă, din Rezervaţia Lunca Pogănişului, este pe cale de dispariţie. În primul rând, din cauza defrişărilor făcute după ureche şi a culegerii iresponsabile.

O atracţie a judeţului riscă să rămână doar în cărţi

În majoritatea monografiilor legate de Timiş se menţionează rezervaţia Lunca Pogănişului, cu precizarea că aici, primăvara, înfloreşte o plantă rară, monument al naturii: Laleaua pestriţă – Frittilaria meleagris. Floarea a fost recunoscută de legislaţia românească drept “monument al naturii”. Faptul că laleaua pestriţă a fost înscrisă ca specie protejată şi de Convenţia de la Berna, ar fi trebuit să-i asigure acesteia un viitor neproblematic.

Însă datorită frumuseţii ei a fost culeasa abuziv, astfel încât în Lunca Pogănşului, această floare este, azi, pe cale de dispariţie. La dispariţia de pe hectare întregi a lalelei pestriţe au contribuit şi administrarea defectuoasă a pădurilor trecute în proprietate privată şi defrişările fără nici un control. Laleaua pestriţă de Pogăniş creşte într-o pădure rară de stejar, frasin şi jugastru, în amestec cu carpen, ulm, păr pădureţ, cireş şi măr padureţ. În Lunca Pogănişului laleaua pestriţă vegetează pe arii extinse, preferând habitatele sălbatice. Astfel se întâlneşte în pădurile de la Berini, Blajova, Cadar, Niţchidorf, în jurul localităţilor Buziaş, Otveşti, Chevereş, după cum se specifică în aproape toate monografiile Timişului.

Aceste informaţii, spun unii reprezentanţi ai Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Banatului, nu prea mai sunt de actualitate. „Laleaua pestriţă, pe cale de dispariţie, avea ca habitat pădurile de stejar din zonă. Acum nu mai există aproape nimic în zonă. Terenurile împădurite au fost retrocedate, iar noii proprietari au tăiat aproape totul. Ca atare, nici laleaua pestriţă nu mai poate creşte acolo”, spune Sretko Milanovici, biolog-muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Banatului. Coordonatorul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Banatului, Kiss Andrei M, spune şi el că există o problemă ecologică complexă legată de acea zonă, “principala deficienţă este legată de defrişări, însă nu este singura”.

În pofida oricărei logici, terenurile respective au fost retrocedate în natură, deşi proprietarii care le revendicau puteau primi despăgubiri sau terenuri în echivalent, în altă parte. Aşa însă, pădurea, foarte frumoasă, din zonă a fost tăiată complet şi nu se ştie dacă rezervaţia va mai redeveni vreodată ce a fost.

În opinia unor specialişti în Ştiinţele Naturii, integrarea cât mai rapidă a cât mai multor arii protejate din Timiş în reţeaua Natura 2000 va însemna, de fapt, salvarea acestora. Ei spun că s-a constatat că activitatea umană exercitată asupra acestor arii protejate are efectul cel mai distrugător, iar în alte zone protejate, cum sunt Satchinez sau la Murani nu au existat probleme ca la Valea Pogănişului doar pentru că în zonă nu era teren împădurit.

De aceea, integrarea cât mai multor arii protejate în Reţeaua Natura 2000 ar avea efecte extrem de benefice. Practic, orice autorizaţie legată de desfăşurarea de activităţi socio-economice în arealele respective ar trebui avizată ori de Agenţia pentru Protecţia Mediului ori de către Mueul Banatului. Ar fi instituite zone special, tampon, de protecţie, şi s-ar îmbunătăţi semnificativ acţiunile de pază şi conservare a acestor arii naturale.

Dispariţii de plante şi animale rare

Studiul privind “Strategia de Dezvoltare Spaţială a judeţului Timiş pentru domeniul ţintă – Turism”, elaborat de Consiliului Judeţean Timiş, a adus în prim-plan necesitatea monitorizării suprafeţei şi calităţii habitatelor pentru speciile de floră şi faună ocrotite, periclitate, vulnerabile, endemice,  pe cale de dispariţie.
O astfel de măsură este impusă de prezenţa unor dezechilibre la nivelul ariilor naturale protejate care pun în pericol laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) din rezervaţia naturală Lunca Pogănişului, pericol creat – se menţionează în studiu – de recoltările ilegale şi păşunat excesiv.
Laleaua pestriţă, numită şi “floare-de-şah”, “bibilică” sau “căldăruşe”, vine din cultura orientală şi, pentru o vreme, a fost în siguranţă pe cele 75,5 hectare din Lunca Pogănişului (cea mai mare parte, în perimetrul localităţii Niţchidorf, dar şi la Tormac, Berini şi Otveşti). Numai că în ultimii ani comercializarea lalelei pestriţe în pieţele oraşului, păşunatul şi defrişările care s-au extins în perimetrul protejat au restrâns tot mai accentuat arealul acestei specii.
Aşa s-a ajuns ca prin 2008 să se constate dispariţia aproape totală a acesti plante din zonele periferice rezervaţiei (lizierele pădurilor de la Blajova, Cadar ), dar şi dinăuntrul perimetrului protejat – satele Berini şi Otveşti din comuna Sacoşu Turcesc. Doar la Niţchidorf  lucrurile sunt oarecum sub control.
Iar flora rară din zonă nu dispare singură. Cu doar o generaţie în urmă, în umiditatea specifică a Luncii Pogănişului şi în porţiunile de pădure îşi găseau adăpost zeci de specii astăzi dispărute din zonă. Vidrele n-au mai fost zărite aici de prin 1977, nici somnul pitic american ori stârcii cenuşii, nici cea mai mare colonie de ciori din vestul României, care număra peste 1.500 de cuiburi – iar cei 280 de căpriori înregistraţi aici în 1988 au devenit, astăzi, amintire.

Lipsă de proiecte pentru ariile protejate

Anul trecut Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost interpelat de mai mulţi parlamentari, care au precizat că una dintre obligaţiile asumate de România odată cu aderarea la UE este înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate. Aceasta ar fi trebuit să implementeze cât mai multe proiecte pentru aceste zone, fiind principalul beneficiar al Axei 4 din Programul Operaţional Sectorial de Mediu „Protecţia naturii şi biodiversitate”.

Răspunsul ministerului a fost edificator. După lungi explicaţii legate de demersurile birocratice prin care ANAP a devenit Direcţia Generală Protecţia Naturii, Ministerul Mediului a recunoscut că respectiva direcţie este implicată în doar două proiecte destinate ariilor protejate. Într-unul din aceste proiecte – „Realizarea de seturi de date spaţiale pentru ariile naturale protejate, având în vedere optimizarea facilităţilor de administrare a acestora” – era doar beneficiar.  În celălalt proiect – „Monitorizarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor din România” –, Direcţia Generală Protecţia Naturii era partener.

Alături de Rezervaţia de la Satchinez, lista ariilor protejate din Timiş afectate de degradare este completată de Pădurea Cenad, Insula Mare Cenad, Insulele de la Igriş, Lunca Pogănişului şi zona de luncă a Mureşului. La acestea se adaugă alte arii protejate care necesită reabilitare: arboretumul de la Bazoş (cu specii exotice), acumularea de apă de la Murani – Pişchia (renumită pentru fauna diversă– fazani, cerbi lopătari, mistreţi, păuni, specii de păsări rare, cum ar fi barza neagră), Parcul Buziaş sau lacul Surduc.

După cum se observă şi din titulatură, ambele proiecte au mai degrabă rol de monitorizare, de strângere de date, lipsind proiectele cu măsuri concrete pentru protejarea efectivă a ariilor naturale. În plus, un portofoliu de doar două proiecte pentru arii protejate pentru o structură numită Direcţia Generală Protecţia Naturii, care e şi principal beneficiar al unei axe de finanţare, poate fi considerat modest.

În Timiş există habitate naturale pentru care, în ultimii ani, nu au mai fost alocate fonduri pentru protejare şi conservare. Deşi există un parc natural, 14 rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional, patru arii naturale protejate de interes judeţean, 19 situri de interes comunitar şi 11 arii de protecţie specială avifaunistică, o bună parte dintre ele sunt ale nimănui. Oficial, multe dintre ele nu sunt administrare de nimeni, făcând obiectul unui ping-pong între administraţia centrală şi cea locală.

Lipsesc proiectele cu finanţare europeană derulate în Timiş, care să vizeze protejarea habitatelor naturale. Şi aceasta pentru că, de multe ori, în varianta în care oricum apelează la firme de proiectare, care să le scrie, contra-cost, proiecte pentru obţinerea de granturi, Primăriile preferă să acceseze fonduri pentru diverse proiecte de infrastructură, şi nu pentru habitatele naturale din zona lor de acoperire. Tocmai de aceea, Ministerul Mediului, prin structurile sale, ar fi trebuit să se ocupe de implementarea unor astfel de proiecte.

Agenţia pentru Protecţia Mediului realiza în urmă cu ceva timp un top al celor mai degradate habitate naturale, clasament condus de către Rezervaţia ornitologică de la Satchinez, pentru care, culmea, începând din anii ’90, s-au cheltuit sume imense din finanţări europene pentru protejarea şi amenajarea zonei. Probabil că finanţatorii acestor proiecte ar fi şocaţi să vadă ce s-a ales de eforturile lor şi de sutele de mii de euro investiţi în zonă.