La Timişoara începe Festivalul Internațional de Film Cinecultura

Şase zile de cinema, 11 filme, în 10 limbi, vor fi proiectate la Timişoara. În cadrul Festivalului Internațional de Film Cinecultura.

 

Azi, la Timişoara începe o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film Cinecultura. Aflat la cea de-a opta ediție, festivalul organizat de către lectorii de limbi străine și de limba română pentru străini, de la Universitatea de Vest și de la Universitatea Politehnica, precum și de către voluntari, se va desfășura în acest an, în perioada 20 – 25 martie.

Deschiderea festivalului va avea loc azi, la ora 19, și va sta sub semnul filmului românesc Cel Ales, de Cristian Comeagă, anunţă organizatorii. „Vorbitorul ales să facă trecerea dinspre realitatea obiectiv-contextuală spre lumea de dincolo de ecran este un glas al femininului scriitoricesc contemporan – Ioana Duda, creatoarea Instinctului și continuatoarea trăirii după și dincolo de prima moarte. Va vorbi, așadar, despre «Cel Ales» cineva care înțelege și drama, și polifonia de stiluri și voci, și realul, și misterul, și imaginarul”, transmite Ingrid Deac, responsabilă proiecte culturale şi comunicare la Institutul Francez din Timişoara.

În următoarele zile, programul festivalului va include filme din Austria, Franța, Germania, Italia, Peru, Portugalia, Serbia, Spania și, pentru prima dată la Cinecultura, din Bulgaria și Rusia.

Programul integral al festivalului poate fi citit aici: http://cinecultura.ro/program/.​

Filmele vor fi difuzate în limbile originale, cu subtitrări în română sau în engleză. Intrarea este liberă în toate serile festivalului, lucru posibil datorită sponsorilor, ambasadelor și institutelor culturale din țările participante, precum și caselor de producție, regizorilor și voluntarilor prezenți.

Toate filmele vor fi proiectate în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis