Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate: „Dincolo de ce fac NATO şi UE, România ar trebui să intensifice pregătirile pentru vremurile proaste care, cu siguranţă, nu ne vor ocoli”

Iulian FotaCriza din Turcia cu posibilele efecte asupra regiunii și asupra României, pe care le-ar implica ieșirea acestui stat din NATO și din UE, dar și Brexit, cu potențialele schimbări majore pe care le va impune politicii şi strategiei geopolitice a UE și pe care le vom resimți și noi, fie și indirect. Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, pe care l-am invitat la un dialog, conturează câteva posibile scenarii.

 

„O eventuală ieşire a Turciei din NATO ar reprezenta o vulnerabilizare serioasă a Flancului de sud-est al Alianţei şi, bineînţeles, şi a României”

Domnule Iulian Fota, credeţi că este doar o coincidenţă că tentativa de lovitură de stat împotriva regimului Erdogan a venit la puţin timp după Summitul NATO – vizând Turcia, care are două armată a NATO şi care are pe teritoriul său baze NATO –, sau e parte a unui plan geostrategic, cu alţi actori?

Cred că lovitura de stat împotriva regimului Erdogan are rădăcini doar în interiorul Turciei. De altfel, nu este prima de acest fel. Dar este prima eşuată şi asta pentru că o parte mare a societăţii turce nu se mai simte reprezentată de Armata turcă. Asta este marea diferenţă faţă de trecut.

Altădată, clasa mijlocie a societăţii turceşti sau păturile mai sărace se regăseau în atitudinile politice şi chiar civice ale Armatei. Astăzi, aceleaşi segmente sociale se simt mai aproape de preşedintele Erdogan şi de partidul domniei sale. De aceea, lovitura de stat era sortită eşecului încă de la început. Armata turcă, care trebuie să apere poporul, nu se putea ridica împotriva a jumătate din populaţia țării.

 

După ce preşedintele Erdogan a trecut la epurări politice în masă şi la persecuţii, secretarul american de stat John Kerry a avertizat Turcia că, dacă nu respectă principiile democratice, şi-ar putea pierde statutul de membru NATO. Se poate ajunge aici, în condiţiile în care Turcia este, cum aminteam, a doua armată a NATO şi, totodată, unul dintre principalii actori împotriva ISIS, tamponul de securitate între Europa şi valul de migranţi, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de alta?

Pe timpul Războiului Rece, neavând altă alternativă, NATO  a dat dovadă de multă flexibilitate, acceptând regimuri autoritare sau chiar dictatoriale în unele ţări membre, precum Turcia sau  Grecia. Chiar dacă regimurile au fost autoritare, democraţia fiind temporar sacrificată, ţările respective au păstrat caracteristica de societate occidentală, respectiv economie de piaţă şi loialitate faţă de Vest. Frica era că, altfel, ţările respective ar putea să devină prizoniere ale revoluţiei comuniste mondiale.

Astăzi acest pericol este inexistent. Rusia nici nu mai poate şi nici nu vrea să exporte propriul model revoluţionar. De aceea este posibil ca NATO să fie mult mai rigid în aşteptările sale, marja de manevră a Turciei , marja de negociere în relaţia cu NATO  fiind mult mai redusă.

 

Dacă s-ar ajunge la excluderea Turciei din NATO, ce ar pierde Turcia şi ce ar pierde NATO? Şi cum ar resimţi România această situaţie?

O eventuală ieşire a Turciei din NATO ar reprezenta o vulnerabilizare serioasă a Flancului de sud-est al Alianţei şi, bineînţeles, şi a României. Prin prezenţa sa militară în Marea Neagră şi Marea Mediterană şi prin controlul strâmtorilor, Turcia echilibrează cât de cât balanța strategică cu Rusia. Plus că Turcia participă la proiectul scutului anti-rachetă. Pierderea Turciei nu ar fi de neînlocuit, dar s-ar resimţi puternic.

Pe de altă parte, dacă loialitatea Turciei faţă de Occident ar fi pusă în discuţie, dacă nu mai putem avea încredere în aliaţii turci, ce sens ar avea să ne mai minţim unii pe alţii? Măcar am şti cum stăm din punct de vedere militar, strategic şi ce este de făcut.

 

„Cred că în al doisprezecelea ceas şi Ankara, şi NATO vor avea înţelepciunea de a nu împinge lucrurile pe calea divorţului”

În relaţia Turcia NATO a mai apărut o problemă: previzibila alianţă cu Rusia şi Iranul. Apreciaţi că e o problemă insurmontabilă pentru Alianţa Nord-Atlantică?

Eu cred că în al doisprezecelea ceas şi Ankara, şi NATO vor avea înţelepciunea şi tactul de a nu împinge lucrurile pe calea divorţului. Fie el şi amiabil. Turcia nu are în zona sa prieteni mai buni decât ţările aliate. Care, toate, în cor au condamnat lovitura de stat şi şi-au manifestat sprijinul pentru sistemul constituţional turc şi pentru preşedintele Erdogan, legitim ales prin alegeri libere.

Faptul că societăţile civile din ţările noastre îşi exprimă îngrijorarea faţă de unele evoluţii interne din Turcia, de după tentativa de lovitură de stat, arată grijă şi preocupare faţă de viitorul Turciei. Arată foarte multă prietenie. Înţelegem nevoia de a-i aresta pe făptaşii loviturii de stat, pe cei care au atentat la integritatea regimului democratic. Dar de aici până să te apuci să epurezi zeci de mii de oameni, din zone complet nemilitare, judecători, procurori, profesori, ziarişti, activişti civici, este cale lungă. Îngrijorarea Vestului este corectă şi logică. Mai ales în lipsa informaţiilor şi a explicaţiilor necesare, inclusiv  a experienţei istorice acumulate, care arata că dictatura, fie ea şi „luminată”, nu reprezintă o cale sustenabilă de modernizare.

 

„Dacă Turcia întoarce spatele Vestului, va avea mult de pierdut”

Experienţă profesională Iulian Fota

 

Membru al Consiliului Științici al New Strategy Center

Consilier prezidenţial pentru securitate naţională (2009 – 2014)

Director al Colegiului Naţional de Apărare (2005 – 2009)

Consilier la Departamentul pentru integrare eur-atlantică şi politică de apărare din Ministerul Apărării Naţionale (2001 – 2005)

Director al Colegiului Naţional de Apărare (2005 – 2009)

Şeful Secţiei Militare a Misiunii României la NATO şi UEO, de la Bruxelles (1998 – 2001)

Consilier la Departamentul pentru integrare eur-atlantică şi politică de apărare din Ministerul Apărării Naţionale (1996 – 1998)

Expert parlamentar pe probleme europene şi de relaţii internaţionale la Camera Deputaţilor (1994 – 1996)

Lector universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” (din 2009)

 

UE avertizează, pe mai multe voci, Turcia că, dacă va recurge la pedeapsă cu moartea şi dacă nu respectă tratatele internaţionale, nu se va putea alătura blocului comunitar. Dacă Turcia,un partener indispensabil al UE în criza refugiaţilor, nu va ceda, care dintre cei doi actori ar avea mai mult de pierdut şi ce anume?

Dialogul Turciei cu Rusia sau Iranul nu cred că ar trebui să ne îngrijoreze. Şi SUA, Franţa sau Germania au dialog cu Rusia şi Iranul. Este mult mai important să vedem ce va conţine acest dialog, dacă este unul benign sau este unul îndreptat împotriva intereselor Occidentului. Pentru moment nu are rost să speculăm. Vom trece podul, când vom ajunge la el. Eu am încă încredere în inteligenţa turcilor şi în tactul lor politic.

Dacă întorc spatele Vestului, vor avea mult de pierdut. E mai bine la remorca Rusiei sau poate chiar a Iranului decât aliat în NATO şi, eventual, tară membră a UE?

 

Dacă, totuşi, Turcia va rămâne în NATO şi, poate, va fi primită în UE, ce scenarii estimaţi că se vor contura, în condiţiile în care vom vorbi despre o Turcie islamistă, nu kemalistă?

Tocmai pentru că este contestată din interior, UE trebuie să-şi afirme valorile cu şi mai multă hotărâre. Iar renunţarea la pedeapsacu moarte asigură UE o superioritate civilizațională. De aceea cred că atitudinea Bruxelles-ului este corectă. Dacă Turcia vrea să se autoexcludă de pe lista potenţialilor membri UE, este libertatea ei să facă asta. Dar nu cred că reintroducerea pedepsei cu moartea va ajuta Turcia, nu o va face nici mai sigură, nici mai modernă. Pedeapsa cu moartea este o barbarie! În plus, într-o epocă a atacurilor sinucigaşe, pe cine sperie pedeapsa cu moartea? Pentru ce să o reintroduci? Doar din demagogie şi populism? Dacă mâine poporul cere omorârea femeilor adultere cu pietre, acceptăm aşa ceva? Ne întoarcem în trecut?

 

„Nimeni nu ne poate garanta că nu ne vom confrunta poate chiar cu agresiune militară şi pierderi de teritorii”

Criza din Turcia este suprapusă peste o alta: Brexit-ul. Ce schimbări majore estimaţi că va aduce în politica şi strategia geopolitică a UE ieşirea din blocul comunitar a Marii Britanii, principalul aliat al politicilor SUA în Europa?

Lovitura de stat din Turcia, ca şi Brexitul, demonstrează încă o dată cât de volatilă este situaţia internaţională, cum se poate schimba dintr-o dată la 180 de grade, aducându-te în condiţii internaţionale complet diferite faţă de cele cu care erai obişnuit. De aici şi nervozitatea în creştere a Cancelariilor occidentale. Oamenii politici, ca şi strategii, iubesc linearitatea, iubesc predictibilitatea. Pe această logică, evident că nu ne plac „lebedele negre” sau surprizele strategice. Or, asta este lumea în care am intrat odată cu 2014. Tot mai imprevizibilă, tot mai nelineară, tot mai afectată de „lebede negre”.

 

Pe termen lung și din perspectivă geostrategică, ce repercusiuni estimați că ar putea resimți România după această schismă?

România este şi ea afectată de aceste transformări, pentru moment într-o manieră „soft”, cu costuri reduse. Dar nimeni nu ne poate garanta că nu ne vom confrunta şi cu situaţii mult mai dramatice, care pot presupune o prăbuşire totală de ordine internaţională, poate chiar agresiune militară şi pierderi de teritorii, ca în 1940. De aceea, dincolo de ce fac NATO şi UE, pentru a fi pregătite pentru astfel de situaţii, ar trebui şi noi, în ţara noastră, să fim mult mai atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi să intensificăm pregătirile pentru vremurile proaste care, cu siguranţă, nu ne vor ocoli. Prea am avut mult noroc în ultimii 26 de ani.

 

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS