Informaţii clasificate ale NATO şi UE, tranzacţionate în jocuri de putere?

Melania-CInceaVictor Ponta va avea mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei. Raportând decizia la tensiunile din Ucraina  şi la evenimente recente intrate în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul axelor de politică externă a României, te întrebi de ce şi de ce acum?

 

În iureşul ultimelor zile, generat de noi scandaluri de corupţie, de arestări de capi ai PSD, a trecut aproape neobservată o schimbare de lege ce îi dă lui Victor Ponta mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei. Şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, o structură cu rol major în sistemul de securitate, urmează să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării, ca până acum.

Decizii similare luate în cazul altor servicii speciale ori al unor mega-structuri de control îi devoalează setea de putere şi, se pare, dorinţa de a cuceri Cotroceniul abuzând de puterea pe care i-o conferă funcţia şi majoritatea servilă de care dispune în Parlament. E greu să interpretezi în altă cheie modul în care a forţat nota în cazul serviciului de informaţii al MAI, pe care şi l-a subordonat în regim de urgenţă, ori al Direcţiei Antifraudă, pe care pare să o fi înfiinţat pentru a avea în subordine o suprastructură de control. Sau în cazul SPP, pe care se căzneşte să-l scoată de sub coordonarea CSAT şi să şi-l treacă în subordine directă.

Decizia luată în cazul DGIA – care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, care asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE – depăşeşte, se pare, sfera hobby-ului de a colecţiona servicii speciale şi mega-structuri de control.

Dacă o contextualizezi – hotărârea a fost luată, întâmplător, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creşterii ameninţărilor la adresa NATO şi în preajunul testării echipamentelor NATO de la Baza Militară din Deveselu –, te întrebi de ce în subordinea directă a premierului Ponta şi de ce acum? La fel, dacă o raportezi la evenimente şi declaraţii recente, care l-au avut pe dl Ponta în prim-plan, intrate în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României – apartanenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva dintre ele:

De la preluarea puterii, în 2012, voci de la vârful USL au atacat şi sfidat constant şi UE, şi Cancelarii europene, şi Departamentul de Stat al SUA.

În vara lui 2013, o declaraţie a d-lui Ponta, făcută la recepţia dată de Ambasada SUA, de Ziua Americii – „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţară extraordinară, un bun prieten al României” – poate fi interpretată şi ca inabilitate politică, şi ca mesaj bine ticluit.

La Forumul Economic China-Europa Centrală şi de Est, de la finele lui 2013, înlăturarea drapelului UE de la prezidiul Parlamentului, la cererea delegaţiei premierului chinez, a generat întrebarea: asistăm la o gafă făcută sub presiunea tentaţiei miliardelor de euro promise de China, sub formă de investiţii, sau la declanşarea semnalului că zarurile geopolitice vor fi aruncate în altă direcţie decât cea recunoscută oficial? Iar în timp ce Guvernul trecea sub tăcere „detalii” gen obligaţiile României în acest parteneriat, CE difuza un document prin care le solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile cu China. O atitudine ce reflecta temerea că cineva ar putea trăda interesele comunitare, creând o breşă care să ducă la schimbarea ordinii geopolitice din regiune. Temerea părea confirmată, indirect, de o opinie publicată pe pagina radioului guvernamental rus, Vocea Rusiei: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita NATO. (…) cele opt-zece miliarde de euro se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă. (…) Rusia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică”.

Tot anul trecut, Guvernul Ponta a semnat un memorandum cu compania chineză Huawei – stabilind „relaţii de cooperare strategică” –, în condiţiile în care, se ştia, SUA o suspectează de spionaj. Mai mult, preşedintele Traian Băsescu avertiza că există riscul ca activităţile STS, o dată intrat în subordinea Guvernului, să fie puse sub controlul unei astfel de firme.

În plus, o Strategie Naţională de Apărare la zi, care menţionează printre obiectivele naţionale de securitate creşterea influenţei internaţionale a NATO şi a UE, este blocată în Parlament. Or, votat, acest document ar presupune ca, imediat după adoptare, Executivul şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie chemate să-şi dezvolte, în baza lui, strategii sectoriale.

Deci, de ce şi de ce acum? Explicaţii oficiale argumentate nu există.

Print Friendly, PDF & Email