Din cauza încălzirii climei

Fauna Timişului se îmbogăţeşte cu şacali şi păianjeni veninoşi

Golden JackalProbabil că nimeni nu ar fi crezut în urmă cu zece ani că şacalii vor ajunge să fie o pradă la ordinea zilei pentru vânătorii din Timiş sau că vor teroriza ciobanii din zona Buziaşului. Apariţia haitelor de şacali în Timiş demonstrează că fauna judeţului se îmbogăţeşte cu animale specifice unor zone mult mai calde.

 

Şacalul, spaima ciobanilor

În ultimii ani, în fauna locală au pătruns o serie de noi animale care îmbogăţesc biodiversitatea specifică zonei de vest a României. Unele au fost introduse ca specii strict destinate vânătorii şi pescuitului, dar au reuşit să evadeze, ocupând ecosistemele naturale prielnice. Altele au pătruns în zonă ca urmare a migraţiei pentru căutarea hranei. Iar restul speciilor au apărut în zonă cu totul şi cu totul accidental. Aşa s-a ajuns ca în Timiş să apară animale din fauna Peninsulei Iberice sau a nordului Africii.

Un exempl bun este şacalul. “Prima oară cred că în 2006 a fost descoperit un leş de şacal în zona Sânandrei, şi am scris şi un articol pe această temă. Ulterior au fost semnalate tot mai multe apariţii ale acestor animale, care, de la noi, au plecat şi mai departe, în Cehia şi Germania”, ne-a declarat Sretko Milanovici, biolog-muzeograf de la Muzeul Banatului.  Cu toate că aria lor de răspândire este nordul Africii, sudul Asiei şi sudul Europei, tot mai mulţi şacali au ajuns în judeţul Timiş. Carnivorele flămânde fac ravagii pe fondurile de vânătoare dar şi în gospodăriile oamenilor. Înfometate, animalele atacă în haită numai noaptea, iar unii ciobani timişeni spun că sunt mai răi decât lupii.  

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene pentru Vânătoare şi Pescuit Sportiv Timiş susţin că şacalii au devenit deja o problemă în judeţ, pentru că, în alte zone ale României, în care au mai fost aceste animale, au distrus efectivele de vânat şi, în căutare de hrană, au ajuns să migreze în alte zone ale ţării. Aşa au ajuns şi în Timiş. Animalele, avansează o ipoteză reprezentanţii AJVPS Timiş,  au venit în România din Bulgaria în urmă cu câţiva ani în urmă, într-o iarnă foarte geroasă, care a dus la apariţia unor poduri de gheaţă pe Dunăre. Din sudul ţării au înaintat în Câmpia Română, până au ajuns în Timiş, mulţi vânători confundându-i cu vulpile. În mai multe zone din Timiş, sălbăticiunile s-au înmulţit în păduri şi atacă animalele domestice. Vânătorii spun că numărul şacalilor a crescut în special în zona pădurilor din Făget şi Banloc. Anul trecut, o turmă de oi a Penitenciarului Timişoara a fost atacată de şacali, în apropierea localităţii Buziaş. 66 de animale au fost omorâte şi alte 15 au fost rănite.  

Originari din Asia şi Africa, şacalii aurii sunt animale carnivore sălbatice de temut. Trăiesc în haite şi se înmulţesc rapid. Iniţial s-au adaptat în zonele mediteraneene din sudul Europei, după care au început să migreze spre Balcani. Aceste animale au ajuns deja în Bulgaria, Ungaria şi România, unde au “cucerit” deja Dobrogea, iar acum se extind în Banat.

Dacă primul şacal a fost semnalat în România în anul 1929, astăzi a început să fi observat din ce în ce mai des în majoritatea judeţelor ţării.  Odată cu iernile tot mai blânde şi cu dispariţia lupilor, tot mai mult vânaţi şacalul îşi extinde arealul şi spre nord, fiind întâlnit în judeţele Sibiu, Braşov, în ultimii ani fiind împuşcat chiar şi în Maramureş.

Bizamul, un “evadat” american

În Timiş poate fi întâlnit în ultimii ani şi cel mai spectaculos rozător din fauna românească: bizamul, un rozător de apă cu o “carte de vizită” cu adevărat impresionantă.
Nimeni nu ar fi crezut, la începutul secolului trecut, că un rozător cu aspectul exterior al unui şobolan de apă supradimensionat, adus iniţial din Statele Unite, ca animal cu blană preţioasă, va cuceri Europa în doar câteva decenii.
Aventura sa a început în Cehia, unde, într-o localitate de lângă Praga, au fost eliberate câteva exemplare. În 60 de ani, ambiţiosul şi prolificul rozător se întinsese în aproape toată Europa.
Dacă în anul 1905, primii aventurieri ai speciei evadau din Cehia, în anul 1940, bizamii au pătruns pe teritoriul românesc prin vest, în judeţul Bihor, ulterior înaintând, cu rapiditate, şi în judeţele Timiş, Satu Mare şi Arad. După doar 14 ani, bizamii au ajuns şi în Delta Dunării, un adevărat paradis pentru specia lor, loc unde rozătoarele şi-au făcut “cartierul general”, datorită condiţiilor optime de viaţă întâlnite aici. Odată ajunşi în Deltă, bizamii au început noi expediţii, urcând de-a lungul Prutului, ajungând până la Suceava. După care a urmat Ardealul ajungând, astăzi, să fie întâlniţi în majoritatea râurilor mari ale României.

În Timiş pe cursuri de apă ceva mai mari bizamul se simte ca acasă. “Bizamul a mai fost observat sporadic în ultimii ani încă de acum 50 de ani. Mai multe colonii pot fi găsite în Caraş Severin, pe Clisura Dunării”, spune Sretko Milanovici.
Animal semi-acvatic, bizamul trăieşte în jurul râurilor şi lacurilor cu vegetaţie bogată, făcându-şi galerii în maluri şi diguri. Este un mare consumator de plante acvatice, dar mănâncă şi scoici sau melci. La maturitate poate atinge chiar greutatea de două kilograme, cu toate că asemenea exemplare sunt mai degrabă excepţii. În prezent, este capturat pentru blană, fiind considerat specie de vânat. În Deltă este unul dintre animalele cele mai căutate de către braconieri, care îl prind cu capcane speciale.

Vrabia roşcată spaniolă s-a acomodat în Banat

Vrabie spaniola roscataLista ciudăţeniilor apărute în ultimii ani în fauna timişeană nu se opreşte aici. Vrabia spaniolă este un alt exemplar nou observat de ornitologi şi în Timiş

În 1898, ornitologul Carl Ritter von Dombrovsky observa în România un exemplar, posibil unul dintre pionierii speciei, aflate pe cale de a-şi extinde arealul. Ulterior, situaţia avea să se schimbe semnificativ. În anul 1964, ornitologul român Aurel Papadopol a descoperit-o ca pasăre clocitoare pe malul Mării Negre, la Agigea. Extinderea arealului spre nord a avut un ritm extrem de rapid. În prezent, vrabia spaniolă este prezentă ca pasăre clocitoare în tot sudul şi sud-vestul ţării, inclusiv în Timiş, singurii factori limitanţi fiind reprezentaţi de Munţii Carpaţi şi de temperaturile mai scăzute din Ardeal şi Moldova.

La oră actuală, cuibăreşte doar în colonii formate din maxim câteva zeci de cuiburi. Spre deosebire de vrabia comună, care s-a transformat deja într-o specie care a ales oraşele în locul mediului său originar, vrabia spaniolă preferă zonele umede sau crângurile sălbatice, cu toate că a fost observată accidental şi în oraşe. Dieta sa este asemănătoare cu cea a vrăbiilor comune, fiind alcătuită din insecte şi larvele acestora, seminţe şi resturi menajere comestibile.

Păianjenul Văduva neagră ar fi ajuns şi la Timişoara

Paianjen Vaduva neagraPoate cel mai mediatizat animal exotic pătruns recent în România este păianjenul veninos cunoscut sub numele de “văduva neagră”. Deşi apariţia unor astfel de păianjeni a fost semnalată mai mult în zona de sud-est a ţării, pe litoral, pe internet există mai multe forumuri, cum e cel de pe site-ul de specialitate http://www.tarantule-romania.ro unde “biologi” amatori susţin, cu poze doveditoare, că au descoperit astfel de insecte şi la Timişoara. “Forma abdomenului şi coloritul era similar, dacă nu identic cu al văduvei”, susţine unul dintre forumiştii timişoreni care ar fi descoperit un astfel de păianjen pe lângă blocul său din Calea Şagului.

Dincolo de aceste speculaţii, păianjenul din săecia Văduva neagră a fost menţionat pentru prima data în arahnofauna României în anul 1963, când cercetătorul a fost descoperit primul exemplar în preajma localităţii C.A. Rosetti, din Delta Dunării. Trei ani mai târziu, un alt exemplar a fost colectat pe insula Popina din Lacul Razim, iar un al treilea în anul 1968, tot în Deltă, lângă Periprava. Invazia începuse.

Epopeea celui mai periculos păianjen european în România este considerată de oamenii de ştiinţă drept încă o dovadă clară a fenomenului de încălzire globală din ultimii ani, deoarece această specie este, prin definiţie, una iubitoare de căldură. În ciuda ştirilor alarmiste destinate să înspăimânte românii de pe litoral în fiecare vară, temuta văduvă neagră nu a pornit un război personal cu românii. Spre exemplu, un cercetător care, în vara anului 2004, a colectat nu mai puţin de 384 de păianjeni din Dobrogea, a avut surpriza să descopere doar trei văduve negre între aceştia…

Cu toate acestea, se poate vorbi fără doar şi poate, de o extinderea arealului acestei specii emblematice de păianjen. Dacă în urmă cu 50 de ani se întâlnea aproape exclusiv în Deltă Dunării, în intervalul de ani scurs de atunci până în prezent, văduvă neagră a fost semnalată în mai multe localităţi din sudul ţării.

În ciudă isteriei declanşate de mass media, nu este un păianjen cu potenţial mortal, cu toate că bătrânii şi cardiacii pot prezenta complicaţii dacă sunt muşcaţi. Datele arată că se înregistrează un deces la 200 de cazuri. Durerile apar la câteva ore de la muşcătura şi se extind de la locul muşcat spre întreg membrul. Alte simptome include, de la caz la caz, salivaţia şi transpiraţia abundente, accelerarea pulsului, amorţeală, furnicături, semnele unei false apendicite, erupţii cutanate, stări de confuzie. Veninul femelei este periculos, masculii fiind incapabili să muşte.

Acest tip de păianjen – uşor de recunoscut, dată fiind culoarea neagră strălucitoare, cu câteva pete roşii stridente– îi instalează pânza în formă de pâlnie sub pietre, printre ierburi sau în adânciturile din sol.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro