Din cele trei pasaje cu “S.F.”-uri cumpărate, în 2014 nu pare să mai înceapă niciunul

Lipsa avizelor de la C.F.R. şi Ministerul Transporturilor este ultimul motiv invocate

PasajDeşi Primăria Timişoara a cumpărat încă de anul trecut studiile de fezabilitate pentru cele trei pasaje rutiere promise – Jiul, Popa Şapcă şi Solventul –, a căror demarare era dată ca sigură încă din 2013, reprezentanţii Municipalităţii încep să aibă dubii că vor putea demara vreo lucrare în acest an. Ultimul motiv invocat e lipsa avizelor de la Ministerul Transporturilor şi C.F.R.

 

Un nou an fără nimic concret

După promisiunile iniţiale legate de reabilitarea pasajelor Jiul şi Popa Şapcă şi amenajarea unul nou pasaj rutier în zona Solventul, Primăria a mai redus din “lista de obiective”, după ce a constatat, şi în 2013, şi în 2014, că Timişoara a fost uitată complet la aprobarea listei de investiţii finanţate din bugetul central.

Aşa se face că şi ultima investiţie de acest gen rămasă pe listă, amenajarea subpasajului Jiul, nu pare să aibă şanse să demareze în acest an. Ultimul motiv invocat este… lipsa unor avize explicite ale Ministerului Transporturior şi companiei C.F.R.  “Fiind vorba de domeniul transportului feroviar, se impun nişte avize mai speciale, şi proiectantul a primit un răspuns care poate fi considerat aşa… în bătaie de joc. Se cere să se arate cum se reflectă aceste proiecte în Coridorul 4 de transport feroviar. Păi, nu are nicio legătură lărgirea subpasajelor la Popa Şapcă, la Jiul, respectiv realizarea unui nou subpasaj la Solventul, cu Coridorul 4. Coridorul 4 rămâne pe traseul lui. Nu-l afectăm noi cu absolut nimic. Vom lua legătura cu C.F.R. şi cu Ministerul Transporturilor”, a declarat primarul Nicolae Robu. Edilul a mai menţionat că fără avize nu se poate merge mai departe. “Noi am vrut în acest an să dăm drumul la unul din aceste proiecte, am spus că la Jiul. Păi, în condiţiile astea, nu putem, dacă suntem întârziaţi”, a precizat Nicolae Robu.

La rândul său, Mircea Benec, directorul Regionalei C.F.R. Timişoara, spune că nu Regionala timişoreană trebuie să dea avizul pentru aceste lucrări la pasaje, care aparţin Ministerului Transporturilor. “Pasajul e în domeniul public al Statului, Regionala nu poate da avize legate de aceste lucrări, aceasta fiind competenţa Ministerului Transporturilor. Nu ştiu să se fi semnat un protocol în acest sens între Primăria Timişoara şi Ministerul Transporturilor”, afirmă Mircea Benec.

Investiţii doar pe hârtie

Cele trei pasaje, a căror demarare era promisă încă anul trecut de către Primăria Timişoara, costă împreună peste 51 de milioane de euro. Problema e că, deocamdată, Municipalitatea nu ştie de unde va lua această sumă şi există riscul ca, în condiţiile lipsei banilor necesari demarării, şi studiile de fezabilitate achiziţionate anul trecut să expire.

Pentru Pasajul Popa Şapcă, ce se vrea a fi lărgit la patru benzi, Primăria a dat, doar pentru documentaţie, 68.000 de lei. Aceeaşi sumă a fost plătită şi pentru realizarea documentaţiei preliminare pentru pasajul Jiul, ce se doreşte a fi lărgit tot la patru benzi şi înălţat. Şi tot 68.000 de lei au fost daţi şi pentru documentaţia aferentă realizării pasajului rutier inferior din zona Solventul. Pentru două dintre aceste mari proiecte s-a considerat că este nevoie să se achiziţioneze documentaţia completă – studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi detalii de execuţie – deşi pentru pasajele Jiul şi Popa Şapcă existau studii de fezabilitate întocmite acum cinci ani. S-a considerat însă că aceste documentaţii pentru care, în anii trecuţi, Primăria a plătit bani grei, nu mai sunt de actualitate şi trebuie refăcute de la zero.

Print Friendly, PDF & Email