Declin demografic accentuat

PensionariRomânia a înregistrat, în luna iunie, un spor natural negativ de 3.186 persoane, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii, la fel ca în luna mai 2014, dar şi faţă de aceeaşi perioadă din 2013, conform Institutului Naţional de Statistică. Estimări bazate pe evoluţiile demografice de până în prezent, realizate de către Institutul European de Statistică Eurostat, arată că populaţia României va scădea puternic în următorii 50 de ani, noi având deja în prezent unul dintre cele mai acute declinuri demografice din tot spaţiul european.

 

Statistici îngrijorătoare

Conform datelor INS, în luna iunie s-a înregistrat naşterea a 16.098 de copii, cu 894 mai mulţi decât în luna mai, însă numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în iunie a fost de 19.284, cu 1.619 mai puţine decât în luna mai.

Sporul natural a fost negativ în iunie, de 3.186 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai (5.699 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie a fost de 141, în creştere faţă de luna mai (137 decedaţi sub 1 an).

Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, tot în luna iunie, 10.054 căsătorii, cu 666 mai puţine decât în luna mai, în timp ce prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat 2.201 divorţuri, cu 75 mai puţine decât în luna mai.

Comparativ cu iunie 2013, anul acesta, în acelaşi interval, numărul nou-născuţilor a fost mai mic cu 495, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 550 mai mic. Sporul natural a fost negativ în iunie 2014 (-3.186 persoane), la fel ca în luna iunie 2013 (-3.241 persoane). De asemenea, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu doar doi mai mare decât în luna iunie 2013.

Totodată, numărul căsătoriilor a fost cu 2.102 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 55 mai puţine divorţuri în luna iunie 2014 decât în luna iunie 2013.

Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă. Statistica pentru anul 2013 este definitivă, în timp ce pentru anul 2014 este provizorie.

Potrivit estimărilor Eurostat, dacă actualul declin demografic continuă, populaţia României va scădea la 19,8 milioane de persoane până în anul 2035, urmând apoi să se reducă, până în 2060, la 17,3 milioane de locuitori. Conform Eurostat, populaţia României ar putea scădea cu 7,5% până în 2035, aceasta fiind a patra scădere din spaţiul european, după cele înregistrate de Bulgaria (-15,3%), Letonia (-12,7%) şi Lituania (-10,6%). 

Dacă prognoza Eurostat se va dovedi a fi corectă, România va avea unul dintre cele mai grave declinuri demo­grafice din tot spaţiul european. “Din păcate, nu se observă niciun plan efectiv de contracarare a declinului demografic, prin stimularea creşterii natalităţii. Şi fără măsuri concrete, situaţia se va agrava, pe termen mediu şi lung” estimează conf. dr. Ioan Păşcuţă, şeful Catedrei de Sociologie – Antropologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest.

Migraţia internă atenuează declinul în Timiş

Timişul este un caz relativ atipic din punct de vedere al indicatorilor demografici, în primul rând din cauza migraţiei interne. Cu un centru universitar puternic, la Timişoara, Timişul reuşeşte să atragă tineri din alte judeţe. Pe an, prin schimbarea domiciliului, în judeţ au venit 16.000 de persoane şi au plecat 12.000, deci, ca urmare a migraţiei interne există un plus de peste 4.000 de persoane. Dacă nu ar fi existat acest factor de creştere, probabil că şi în Timiş s-ar fi înregistrat scăderi masive ale numărului de locuitori.

Totuşi, faţă de numărul de locuitori ai judeţului de dinainte de 1989, care ajunsese la 700.000, se înregistrează şi în Timiş o scădere lentă, dar constantă a populaţiei. Timişul are în prezent aproximativ 70 de locuitori pe kilometrul pătrat, faţă de 80 de locuitori pe kilometrul pătrat, în anii '80. De asemenea, există mai mult de 120.000 de persoane de peste 60 de ani, faţă de 110.000, câte erau în 1990.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro