În condiţiile în care secţiile de primire urgenţe ale spitalelor sunt supra-aglomerate

Centre medicale de permanenţă din Timiş aşteaptă, de luni de zile, decizia de funcţionare

Georgeta Rus Foto Arhiva personalaDeşi Timişul se confruntă cu sincope în asigurarea asistenţei medicale în regim de urgenţă, şase Centre medicale de Permanenţă aşteaptă, de luni de zile, decizia de funcţionare…

 

Revoltă a cadrelor medicale

Un grup de cadre medicale timişene sesizează cu revoltă faptul că, deşi secţiile de primire urgenţe ale spitalelor sunt supra-aglomerate, şase Centre de Permanenţă sunt în aşteptarea bunăvoinţei Direcţiei de Sănătate Publică Timiş de a le elibera decizia de funcţionare. Unele aşteaptă această decizie de mai mult de zece luni.

“Un Centru de Permanenţă înseamnă 14 medici şi asistenţi medicali cu un loc de muncă, oameni care îşi lasă familia şi casa să facă gărzi de noapte şi de weekend, de Crăciun, de Anul Nou, de Paşte, pentru cam 4000 – 5000 de locuitori ai judeţului. Înseamnă 14 cadre medicale care au ales să nu plece din ţară şi să lucreze aici, în dispensare nedotate, pe salarii de mizerie, doar ca să îşi respecte, cu onoare, jurământul depus atunci când au devenit medici. Ce înseamnă şase Centre de Permanenţă? Înseamnă 84 de medici şi asistenţi şi 24.000 de locuitori ai judeţului care au unde să meargă pentru urgenţe, ca să evite drumurile lungi la spitalele din oraşe şi aşteptatul pe holuri!”, se arată în apelul cadrelor medicale timişene. 

Conform acestora, motivaţia tergiversării eliberării deciziei de funcţionare este aiuritoare – faptul că ar exista prea multe Centre de Permanenţă în Timiş. “Cum să fie prea multe? Şi dacă ar fi în fiecare localitate şi nu ar fi prea multe.Situaţia sistemului de sănătate în România este binecunoscută. Nu mai are rost să vă vorbesc despre asta, dar vă cer o părere: aveţi nevoie de Centre de Permanenţă? De un medic pe care să îl găsiţi noaptea în comuna voastră, să vă consulte, să scadă febra bebeluşului vostru, să oprească vărsături, să stabilizeze tensiuni arteriale, să panseze plăgi, să pună perfuzii?”, întreabă medicul Georgeta Rus (foto), fost consilier judeţean şi semnatar al apelului pentru deschiderea rapidă a Centrelor de urgenţă care stau în aşteptare.

Aceasta mai spune că motivaţia conform căreia ar fi prea multe astfel de centre în Timiş este aberantă: “Raportat la ce sunt prea multe? Ştim cu toţii că unităţile de primiri urgenţe de la spitale sunt supra-aglomerate, şi multe cadre medicale de acolo se plâng că nu mai fac faţă volumului de muncă. Centrele de permanent ar degreva unităţile de primiri urgenţe de cazurile de bebeluşi cu febră sau cu colici, de crize hipertensive sau cazurile de muşcături de câini ori înţepături de albine.”

Georgeta Rus dă exemplul Becicherecului Mic, localitate în care funcţionează excelent un astfel de Centru, şi sute de pacienţi i se adresează cu multă încredere şi au parte de servicii medicale corespunzătoare.  

“Cei de la DSP spun că au trimis dosarul la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, şi se va decide dacă există fonduri. Dar legea spune clar că DSP-ul are competenţa eliberării acestor decizii de funcţionare. Şi nu se poate motiva că sunt prea multe. Nu există niciun fel de limitări prevăzute de vreo dispoziţie legală. Aşteptăm… Nu o să renunţ, am cerut un răspuns în scris de la DSP şi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, cu care o să merg la Ministerul Sănătăţii personal şi nu o sa plec de acolo decât cu decizia de deschidere!”, anunţă Georgeta Rus.

41 de Centre de permanenţă în Timiş

Recent, chiar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş reamintea persoanelor asigurate şi neasigurate că pot apela cu încredere la serviciile centrelor de permanenţă. În Timiş există 41 de centre. Cele mai multe sunt în Timişoara –11. În Lugoj funcţionează patru. În Buziaş există un centru şi Nădrag există câte un centru, iar alte 24 de centre de permanenţă funcţionează în mediul rural.

La aceste Centre de permanenţă pot apela atât persoanele asigurate, cât şi cele neasigurate şi indiferent de medicul de familie la care este înscrisă persoana respectivă. Aici sunt asigurate servicii medicale de urgenţă, degrevând astfel activitatea unităţilor de primiri urgenţe din cadrul spitalelor, consultaţiile şi tratamentul fiind asigurate în mod gratuit.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro