Cel mai mare târg de turism din Banat, organizat de Mărțișor

La începutul lunii martie, la Timişoara va avea loc Târgul de Turism “Vacanța”, cel mai mare eveniment de acest gen din Banat.

 

Târgul de Turism “Vacanța, ajuns la cea de-a patra ediție, va fi organizat în perioada 3 – 5 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, Târgul de Turism “Vacanța”, cel mai mare eveniment de profil din vestul ţării.

Este anunţată participarea a peste 25 de agenții de turism cu oferte de vacanţă în ţară – pentru care reprezentanții ANAT din vestul României spun că se așteaptă ca anul acesta să crească interesul publicului – şi în străinătate, toate, cu reduceri între 10 și 30 la sută.

Sunt anunțate oferte pentru destinații exotice: Mexic şi Republica Dominicană, Bali, Caraibe, dar și aproape de Europa și de continent: Costa Brava, Costa Blanca, Antalya, Grecia, Norvegia, Insulele Canare, Maroc sau Madeira, Turcia.

Persoanele care își doresc un concediu special vor putea primi sfaturi pentru pachete personalizate, anunţă organizatorii târgului.

Ne-am propus să venim în întâmpinarea vizitatorilor cu pachete de vacanţă complete şi cât mai diverse. Anul acesta am organizat mai devreme evenimentul, pentru a menţine preţurile cât mai scăzute, suntem încă în perioada de early booking. Principalele destinaţii de vacanţă de vară sunt Grecia Continentală, Grecia Insulară, vor fi foarte multe oferte pentru Turcia, Spania, Italia, Croaţia, Muntenegru sau Portugalia”, declară Raluca Ungureanu, prim-vicepreşedinte ANAT – Regiunea Vest. Aceasta estimează că participanții la târg vor fi interesați foarte mult de România, pentru că „ofertele sunt tot mai atractive și diverse, iar evenimentele tensionate din Europa și din lume îi determină pe mulți să aleagă destinații aproape de casă”.

Persoanele care preferă un transport comod și rapid vor putea alege pachete de concediu cu transport în regim charter. Destinațiile spre care se va zbura anul acesta de pe Aeroportul Internațional Timișoara sunt Grecia – Creta, Zakynthos, Santorini, Spania – Palma de Mallorca, Costa Blanca și Costa Brava, Turcia – Antalya. Zborurile charter vor începe din luna iunie și vor dura până în septembrie.

Programul târgului va fi în intervalul orar 10 – 19, în toate cele trei zile, cu intrare gratuită.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România și Agenţia de Publicitate şi Marketing Atu Advertising.

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro