Cel mai lung proces de insolvenţă din România, Solventul Timişoara, bate pasul pe loc

Solventul dezafectatProcesul de insolvenţă a combinatului timişorean Solventul nu pare să se îndrepte spre un final cert. Într-una din cauzele conexe ale probabil celui mai lung proces de insolvenţă din România se pot vedea soluţii de amânare dispuse la înfăţişări care încă nu s-au judecat.

 

Judecată „în viitor”

Procesul de insolvenţă al fostului combinat timişorean Solventul, înregistrat în prima fază în 1998, în instanţele timişene şi strămutat la Iaşi în 2007, nu dă semne că ar intra în linia dreaptă. Dimpotrivă, se înregistrează noi cauze conexe, cu contestări de rapoarte şi datorii, iar într-unele dintre aceste dosare par să se întâmple tot felul de minuni judiciare.

Cel mai bun exemplu este dosarul înregistrat în 2007 pe rolul Tribunalului Iaşi, privind procedura insolvenţei, cu contestaţie creanţă. De când se judecă dosarul, o parte dintre creditori şi-au schimbat numele, deşi apar tot cu denumirea veche pe portalul instanţei, cum e cazul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care se cheamă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sau Regia Autonomă Apele Române, Filiala Timişoara, care, tot de ani buni, se numeşte Administraţia Bazinală de Apă Banat.

În acest dosar, în 2016 nu s-a întâmplat absolut nimic în sensul finalizării litigiului. Pe tot parcursul anului, la cele patru termene judecate efectiv, soluţia a fost una şi aceeaşi: „Se amână cauza pentru continuarea procedurii”. Ultimul termen, de luna trecută, a fost dat din greşeală, instanţa consemnând că pe 16 noiembrie s-a dat „termen din eroare, iar termenul stabilit este la 14 decembrie 2016.” Probabil în virtutea soluţiilor luate în termenele de judecată de până acum, pe site-ul Tribunalului Iaşi apare şi soluţia dată la termenul din… 14 decembrie 2016, care nu s-a judecat încă. Soluţia e aceeaşi: „Se amână cauza”.

 

Arhivă „în urmărire generală”

Solventul a intrat în procedură de insolvenţă în 1998 şi, în procedura falimentului, în 15 martie 2003. Procedura reorganizării judiciare a fost deschisă ca urmare a hotărârii din 18 iunie 1998 a Tribunalului Timiş, devenită irevocabilă în 1999.

În 7 februarie 2002 a fost aprobat planul de reorganizare a combinatului, cu plata eşalonată a creanţelor pe o perioadă de trei ani, iar pentru a fi înlăturate suspiciunile cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei, în 22 februarie 2002 dosarul a fost strămutat de instanţa supremă la Tribunalul Alba.

În 3 mai 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a formulat o cerere de suspendare a procedurii falimentului, Executivul instituind la Combinatul Solventul Timişoara, pe o perioadă de trei ani, o procedură de supraveghere financiară, timp în care să se deruleze un program de restructurare şi redresare financiară. Împotriva acestei cereri de suspendare, trei creditori au făcut contestaţie.

În iunie 2007, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Iaşi, care a fixat în acest dosar nu mai puţin de 70 de termene.

Din cauza schimbărilor şi a complicaţiilor legate de administratori sau lichidatori, pe parcurs au apărut şi complicaţii, cum ar fi cele legate de localizarea arhivei. Foşti angajaţi ai Combinatului au solicitat pe diverse canale ajutor pentru găsirea arhivei fostei unităţi economice.

Problema este una care se regăseşte la mai multe unităţi economice mari închise în Timişoara şi ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea unei investigaţii retroactive cu privire la închiderea Întreprinderii Solventul. Dacă ar exista procurori interesaţi de această problemă, probabil că şi ei ar avea probleme cu găsirea arhivei de documente a fostei unităţi economice.

 

O societate care putea fi încă productivă

Cea mai mare fabrică de spirt, înfiinţată în 1869, şi devenită ulterior combinatul Solventul, a început ca o societate pe acţiuni, cu un capital de două milioane de coroane.

A fost înfiinţată pe o suprafaţă de 37.000 de metri pătraţi şi producea spirt simplu, rafinat şi denaturat, ulei afumat şi îngrăşăminte. Puterea de acţionare cu motoare cu aburi şi electrice era de 520 de cai putere. Producţia obţinută se vindea atât în ţară, cât şi în străinătate, de exemplu în Turcia.

În 1930 firma a luat numele de Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică din Timişoara SpA, iar obiectul de activitate s-a extins şi asupra fabricării diferitelor produse chimice, precum şi asupra comerţului cu aceste produse. Se fabrica spirt rafinat, acetonă, butanol, acetat de butil, de amil şi de etil, diacetonă, alcool, ulei de fuzel, hipoclorit de sodiu şi de calciu, hidroxid de sodiu, săpun de rufe, săpun moale, acid carbonic, borhot uscat şi altele. Capitalul social se ridica la 12 milioane lei, fiind 60.000 de acţiuni, cu valoare nominală de 200 de lei fiecare.

În perioada comunistă, Solventul devenise a treia întreprindere din Timişoara, ca valoare a producţiei industriale, după Comtim şi UMT. Solventul  avea cele mai complexe instalaţii din sud-estul Europei. Niciunul din statele vecine, Ungaria, fosta Iugoslavie sau Bulgaria, nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara. Combinatul primea două din materiile prime, etilena si propilena, de la combinatul HIP Pancevo, Iugoslavia, prin  conducte, considerate a avea interes strategic.

„După părerea mea, această unitate ar fi putut fi salvată şi ar fi fost un punct economic de mare interes în zonă, şi pentru legătura cu Pancevo. Era vorba de un obiectiv industrial extrem de important, de o unitate cu interes strategic, prin acele trasee de conducte conectate cu Serbia şi, în plus, ar fi putut fi o sursă semnificativă de locuri de muncă, nu doar pentru români, ci şi pentru sârbi”, crede deputatul Slavomir Gvozdenovici, reprezentant al Uniunii Sârbilor din România.

 

Încă o relicvă industrială

Pe lângă dezafectările neautorizate, care au cauzat nu o dată incendii de proporţii, dărâmarea fostelor clădiri ale Combinatului Solventul s-a făcut într-o bună parte fără să se ţină cont că unele au valoare de clădiri de patrimoniu.

Astfel, s-a demolat pe ascuns Fabrica de spirt, construită în 1968. Inspectorii Primăriei s-au sesizat că demolările se fac ilegal şi au dispus imediat oprirea lucrărilor şi intrarea lor în legalitate. Deşi Municipalitatea a solicitat clarificări privind aceste demolări nelegale, în termenul legal nu a venit nimeni să clarifice situaţia.

Şi Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Timiş, a luat atitudine, apreciind ca inadmisibilă acţiunea de demolare a ansamblului fostei platforme industriale Solventul, acţiune care aduce grave prejudicii patrimoniului industrial al Timişoarei.

Cu toate acestea, ceea ce s-a dărâmat ilegal nu mai poate fi reconstruit. Important e ca, în acelaşi context, după o astfel de dezafectare, să se întreprindă măcar măsurile de bază pentru ecologizarea zonei, ţinând cont de rezervoarele subterane cu produse petroliere rămase să se corodeze în timp şi să infesteze solul.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro