Ştiri din rubrica Advertorial


Invită-ți prietenii să folosească Uber și poți câștiga un city break la Roma oferit de Uber și Vola.ro (P)

Aplicația Uber, serviciul care îți permite să apeși pe un buton și să comanzi o mașină, a ajuns la Timișoara, în luna noiembrie 2016. În doar câteva luni, Uber a devenit un serviciu foarte apreciat de timișoreni, iar peste 21.000 de localnici au ales să folosească aplicația pentru a ajunge confortabil, convenabil și în siguranță la destinație.   La Uber, fiecare recomandare este răsplătită: timișorenii care invită pe cineva să încerce serviciul pentru prima dată vor oferi persoanei invitate o reducere de 15 lei la prima sa cursă Uber și vor beneficia, la rândul lor, de aceeași reducere, de fiecare…

Citeşte articolul   

După inaugurarea UBC 2 din Openville

Iulius Mall a ajuns la un portofoliu de spaţii office de peste 100.000 mp şi nouă clădiri (P)

Recunoscut drept cel mai mare dezvoltator de proiecte mixte din România, grupul Iulius reprezintă un investitor activ şi pe piaţa office. Astfel, după inaugurarea, în luna ianuarie, a primului imobil de birouri din ansamblul Openville Timişoara, Iulius a ajuns la un portofoliu operaţional de peste 106.000 mp de spaţii office, în nouă clădiri clasa A, realizate sub brandul „United Business Center” (UBC).   În ultimele 12 luni, suprafaţa de birouri deţinută a crescut cu 42.000 mp, odată cu finalizarea a două imobile în ansamblul Palas Iaşi şi a clădirii din Openville Timişoara. Tot aici, compania are în dezvoltare o suprafaţă…

Citeşte articolul   

Început de primăvară la Iulius Mall, cu un concert de Dragobete, un târg de Mărţişor şi alte surprize (P)

Zile pline de distracție se anunță la Iulius Mall Timișoara. De un week-end cu o agendă bogată în evenimente, dedicate întregii familii, vor avea parte clienții celui mai mare mall din afara Capitalei.   Dragobete, sărbătoarea autohtonă a iubirii, este sărbătorită de Iulius Mall Timișoara, de la ora 19, cu un spectacol ritmat. Îndrăgostiții sunt invitați să cânte alături de perechea lor cântecele de dragoste ale artiștilor îndrăgiți, Alex Velea și Antonia. Cadoul muzical este oferit de Iulius Mall, în data de 24 februarie, în food-court, tuturor celor care doresc să se distreze de Dragobete, într-un mod autentic românesc. Concertul…

Citeşte articolul   

Iulius începe, la Timişoara, lucrările la trei noi clădiri de birouri (P)

Compania Iulius va demara în primăvară lucrările de construcţie la trei noi clădiri de birouri clasa A din proiectul multifuncţional Openville Timişoara, situat în proximitatea Iulius Mall. Cele trei imobile, care vor fi dezvoltate sub brandul United Business Center (UBC), însumează o suprafaţă de 73.000 mp şi vor fi livrate pe piaţă într-un termen cuprins între 12 şi 18 luni.   În total, ansamblul Openville Timişoara va include şapte clădiri de birouri, cu o suprafaţă de peste 130.000 mp. Din aceasta, 18.000 mp au fost deja livraţi şi închiriaţi integral, iar alţi 13.000 mp urmează a fi finalizaţi în luna…

Citeşte articolul   

De Dragobete, concert Alex Velea & Antonia, la Iulius Mall (P)

Şi multe alte surprize

În perioada următoare, Iulius Mall Timișoara își întâmpină clienții cu evenimente dedicate sărbătorii românești a iubirii. De Dragobete, clienții vor primi un cadou muzical, susținut de Alex Velea și Antonia, dar și multe premii de răsfăț în doi. Pe agenda acestui week-end se regăsesc două târguri cu sugestii de cadouri și teatru de păpuși pentru prichindei.   Pe 24 februarie, Iulius Mall Timișoara sărbătorește iubirea românește. De Dragobete, de la ora 19, clienții sunt invitați la un concert special dedicat îndrăgostiților, susținut de Alex Velea și Antonia. Artiștii momentului vor încânta publicul cu melodii în ton cu sărbătoarea dragostei și…

Citeşte articolul   

2.000 de timișoreni au trecut pragul Spartan, la deschiderea celui mai mare restaurant stradal din cadrul lanțului (P)

Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan a deschis pe 9 februarie, la Timişoara, cea mai mare unitate stradală din cadrul rețelei. În primul weekend de la deschidere, 2.000 de timișoreni au devenit clienții celui mai nou restaurant Spartan din oraș.   Cel mai nou restaurant Spartan, din Timişoara, a fost inaugurat de către Remus Cosovanu, francizatul Spartan, care deține restaurante în Timișoara, Cluj și Deva. La eveniment au participat persoane publice din lumea modei și a sportului: Ioana Filimon, timișoreanca încoronată Miss România 2016 în cadrul festivalului Bucharest Fashion Week, fostul campion european și mondial de juniori la box,…

Citeşte articolul   

Vino la Iulius Mall să îţi sărbătoreşti dragostea! (P)

Astăzi, la Iulius Mall, iubirea va pluti în aer! De Valentine’s Day, vino la Iulius Mall să îţi sărbătoreşti dragostea şi să te distrezi împreună cu persoana iubită!   Vrei să îţi aminteşti întotdeauna de această zi specială? Dacă vrei să experimentezi o zi de mariaj, photo corner-ul cu tematică de Valentine’s Day va fi pregătit în zona „căsătoriilor pentru o zi”, între orele 16- 21, la etaj, în zona magazinului Intersport. Ca dovadă a jurământului făcut, veţi primi şi un certificat de căsătorie. Instantaneele simpatice cu voi doi vor fi postate pe pagina de Facebook a Iulius Mall Timişoara….

Citeşte articolul   

(P) Viitorii miri, aşteptaţi la Festivalul de nunţi de la Iulius Mall

În primul week-end din luna februarie, mirii anului și cei care vor să se pregătească din timp pentru marele eveniment din viața lor sunt invitați la Iulius Mall. Aici va avea loc unul dintre cele mai importante festivaluri de nunţi din Timişoara.   De vineri până duminică, în perioada 3 – 5 februarie, îndrăgostiții sunt așteptați la Festivalul de nunţi Im Marriage. La demisolul şi parterul mall-ului, aproximativ 50 de expozanți din domeniu vor veni în întâmpinarea vizitatorilor cu cele mai bune oferte, care țin cont de tendințe și acoperă toate exigențele. Pentru cei în căutarea unui loc în care…

Citeşte articolul   

(P) Târg de antichităţi, promoţii de iarnă şi teatru de păpuşi, la Iulius Mall

Sute de obiecte care poartă patina timpului, la Târgul de Antichităţi, sesiuni de shopping cu oferte de până la 70% şi teatru de păpuşi pentru cei mici se află în programul evenimentelor din acest week-end, de la Iulius Mall Timişoara.   Produse vintage, bijuterii vechi, discuri din vinil, obiecte de argintărie şi alte obiecte peste care timpul şi-a pus frumos amprenta vor putea fi admirate şi achiziţionate de la Târgul de Antichităţi. Evenimentul are loc la parterul mall-ului, de vineri până duminică inclusiv, şi reuneşte 45 de expozanţi, colecţionari şi pasionaţi de artă. Dacă vă aflaţi în căutarea unui cadou…

Citeşte articolul   

(P) Prima clădire de birouri clasa A din ansamblul Openville Timişoara, închiriată integral

Compania Iulius, singurul dezvoltator şi operator de proiecte multifuncţionale din România, a finalizat prima clădire de birouri clasa A din cele şapte pe care le va include ansamblul mixt Openville Timişoara, din proximitatea Iulius Mall. Clădirea, denumită United Business Center 2 (UBC 2), are 12 niveluri, o suprafaţă de 18.000 mp şi este închiriată integral de companii precum: Ness Software Engineering Services, Autoliv România, PwC România şi Bitdefender.   „Experienţa companiei Iulius în dezvoltarea de spaţii de birouri clasa A a făcut ca această clădire să fie construită şi închiriată integral într-un timp record. UBC 2 a fost proiectată pentru…

Citeşte articolul   

(P) Targ de accesorii fashion, la Iulius Mall

Iulius Mall Timișoara le oferă clienților, în zilele următoare, un motiv în plus de a se bucura de shopping. Cei pasionați de obiectele hand-made sunt așteptați la o nouă ediție a Târgului de Accesorii Fashion. În plus, sezonul reducerilor de iarnă continuă, magazinele oferind promoții de până la 70%.   De vineri până duminică, în perioada 20 – 22 ianuarie, la etajul Iulius Mall Timișoara se desfășoară Târgul de Accesorii Fashion. Iubitorii pieselor unicat vor descoperi podoabe lucrate manual, prin tehnici inedite și din materiale felurite. Pe lângă coliere, brățări, inele, cercei și broșe hand-made sau înnobilate de pietre semiprețioase,…

Citeşte articolul   

(P) Duminici de poveste, pentru copii, la Iulius Mall

Iulius Mall Timişoara le face o bucurie celor mici şi dă startul, în această duminică, la un veritabil program maraton de teatru de păpuşi.   Reprezentaţiile cu marionetele atât de îndrăgite de copii vor începe pe 22 ianuarie şi vor continua în fiecare duminică, până la primăvară.   Micuții vizitatori ai mall-ului sunt invitaţi să îşi întâlnească personajele favorite din basme duminica, de la ora 12, în food court. Din programul pregătit de Iulius Mall fac parte unele dintre cele mai frumoase istorisiri pentru cei mici, care au bucurat copilăria fiecărui prichindel: Verde Împărat (spectacol programat pentru data de 22…

Citeşte articolul   

(P) Târg dedicat produselor naturale şi promoţii de iarnă, la Iulius Mall

Târg de sănătate şi produse naturale, sesiuni de shopping cu oferte de până la 70% şi târg de genţi şi accesorii, toate se află în programul evenimentelor din week-end, de la Iulius Mall Timişoara.   Sunteţi preocupaţi de un stil de viaţă cât mai sănătos? Vă aflaţi în căutarea produselor naturale care ajută organismul în anotimpul rece şi nu numai? De vineri şi până duminică inclusiv, la parterul Iulius Mall va avea loc prima ediţie din acest an a Târgului de sănătate şi produse naturale, care reuneşte 35 de expozanţi. Miere, dulciuri de casă fără conservanţi, produse alimentare naturale, vinuri…

Citeşte articolul   

(P) Genţi şi accesorii de sezon, cu reducere. La Bag Expo

Noul an debutează la Iulius Mall Timişoara cu o ediţie specială de iarnă a târgului Bag Expo, de unde doamnele şi domnişoarele îşi pot alege genţi de sezon şi nu numai, la preţuri atractive, dintre 4.000 de modele expuse.   De miercuri, 11 ianuarie, şi până duminică, 15 ianuarie inclusiv, cel mai mare mall din afara Capitalei, Iulius Mall, găzduiește, la demisol, Bag Expo, târgul care aduce într-un singur loc o gamă extrem de variată de genți și accesorii. Prima ediție din 2017 a evenimentului include atât articole din noua colecţie a acestui an, cât şi genţi şi acesorii de…

Citeşte articolul   

(P) Iulius Mall vă invită la o sesiune de shopping cu oferte de până la 70 la sută

La Iulius Mall Timișoara, anul începe cu vești excelente pentru pasionații de shopping. Magazinele își așteaptă clienții cu prețuri promoționale și oferte irezistibile. Ținute în tendințe, accesorii șic, produse de înfrumusețare și multe alte propuneri atrăgătoare, însoțite de urarea „Happy New Sales”, le stau la dispoziție timișorenilor și nu numai, la Iulius Mall.     Toți cei care vor să înceapă anul cu piese noi în garderobă au la dispoziție o multitudine de propuneri, la prețuri promoționale. Koton, Camaïeu, Kenvelo, Lee Cooper, Poema, Terranova, Escudo, Ginette și Irina Schrotter au prețuri mai mici cu până la 70%. Louis Purple vine cu…

Citeşte articolul   

(P) Prima reuniune a comunităţii Openville

A fost lansat programul card partener, dedicat excluisv persoanelor care lucrează în ansamblu

Compania Iulius a organizat, în seara de 20 decembrie, prima reuniune a comunităţii de parteneri ai Openville Timişoara, proiectul mixt de regenerare urbană în valoare de peste 220 de milioane de euro, care va deveni un reper pentru dezvoltarea durabilă a oraşului.   Întâlnirea a avut loc la Iulius Mall Timişoara şi a strâns laolaltă aproximativ 150 de manageri şi reprezentanţi ai companiilor prezente în componentele de retail şi office ale viitorului ansamblu. Evenimentul a avut o dublă semnificaţie: sărbătorirea reuşitelor acestui an, care au constat în edificarea unui prim imobil de birouri, demararea construcţiei celei de-a doua clădiri office…

Citeşte articolul   

Program special de sărbători, la Iulius Mall

La Iulius Mall Timișoara este forfotă mare. Zeci de mii de clienţi trec zilnic pragul celui mai mare mall din afara Bucureştiului, în căutarea cadourilor speciale de Crăciun. Pentru perioada imediat următoare, Iulius Mall a pregătit un program special, astfel încât clienții să se bucure, fără grabă, de sesiuni de cumpărături și evenimente atractive, înainte de Crăciun și Revelion.   Sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, clienţii sunt aşteptaţi la Iulius Mall de la 10 dimineaţa până la ora 18. Hipermarketul Auchan va funcţiona între orele 7-18. Pe 25 decembrie, mallul și hipermarketul sunt închise, însă în a doua zi de Crăciun,…

Citeşte articolul   

(P) Întâlniri cu Moş Crăciun, târg de cadouri şi spectacole, la Iulius Mall

Atmosfera magică de la Iulius Mall Timişoara este completată, în acest week-end, cu numeroase evenimente. Târg de cadouri, spectacole de dans, întâlniri cu Moş Crăciun, premii la cumpărături şi decoraţiuni de poveste sunt surprizele de care vor avea parte clienţii Iulius Mall.   Vino la Iulius Mall să te întâlneşti cu Moş Crăciun! De vineri, 16 decembrie, şi până în Ajunul Crăciunului, simpaticul bătrânel va fi prezent zilnic pentru a le asculta dorinţele, în intervalul orar 16- 21, iar în Ajun, între 11 şi 15. Vineri, Asociaţia Culturală Pentagon, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi în parteneriat cu Iulius Mall,…

Citeşte articolul   

(P) Cea mai avansată tehnologie în managementul inteligent al clădirilor, implementată la Openville Timişoara

Companiile Iulius şi Bosch Security Systems au realizat un parteneriat în România, în ceea ce priveşte cele şapte clădiri de birouri clasa A din ansamblul Openville Timişoara, care vor beneficia de cea mai avansată tehnologie germană în domeniul managementului inteligent al clădirilor.   Building Integration System (BIS), dezvoltat de compania Bosch, va permite centralizarea tuturor sistemelor de monitorizare şi control ale clădirilor pe o singură platformă, asigurând, astfel, eficienţă sporită în administrare, costuri reduse de operare şi un nivel maxim de securitate. În lume, există peste 3.000 de sisteme BIS implementate, fiind utilizat în infrastructură, la aeroporturi şi staţii de…

Citeşte articolul   

(P) Gest caritabil al Iulius Mall Timişoara pentru 350 de copii din centre speciale

În spiritul sărbătorilor, Iulius Mall Timișoara le-a oferit unor copii defavorizați prilejul de a se bucura de magia Crăciunului. În week-end, peste 350 de copii din centre de plasament au fost invitați la masă de Iulius Mall, bucurându-se de o experiență frumoasă și fericită.   În perioada 9 – 11 decembrie 2016, Iulius Mall Timișoara a primit vizita unor copilași cu dizabilități sau cu situații financiare și familiale precare. Astfel, peste 350 de copii din centrele speciale din județ au luat masa în food court-ul Almondo. Invitații speciali au venit de la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Recaș,…

Citeşte articolul