Artă în dublu exemplar

Nada si Nora StinguCasa Artelor va găzdui o expoziţie inedită, compusă din lucrări semnate de două artiste gemene.

 

Expoziţia Artă în dublu exemplar are ca protagoniste două artiste gemene: Nada și Nora Stîngu, absolvente ale Universității de Arte din București. Reprezentanţii organizatorului acestei expoziţii , Diurecţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, spun că, deși împart aceeași dată de naștere, talentul celor două tinere artiste este personal și individual. Referindu-se la creația celor două artiste, curatorul expoziției, Curatorul acestei expoziţii, Dana Antoaneta Bălănescu, spune că cele două surori au reuşit ceea ce şi-au propus, şi anume, să aibă o viziune trăită autentic. „Reuşesc. Prin mijlocirea unor personaje imaginare, ele traduc plastic anumite  stări, diversificate în decursul anilor, generând, astfel, schimbări majore în concepţia plastică. Totuși, sesizăm anumite diferenţe. Astfel, teme la Nada: angoase, imobilitate, lipsa acţiunii, supunere, moartea, starea de rugăciune, iar la Nora: dependenţa, maternitatea, critica societăţii,  starea de  comoditate şi lipsa initiaţivei”, mai spune Dana Antoaneta Bălănescu.

Expozţia își deschide porțile joi, 17 martie, de la ora 18, în Cafe Klapka, din Casa Artelor, şi va fi deschisă până în 31 martie.

OANA DIMA

 

Timpolis, stiri timisoara, arta in dublu

 

Print Friendly, PDF & Email