Armand Goșu: „În Moldova, acum, e un fel de cocktail între nomenclatura sovietică de periferie și lumea criminală”

Armand Gosu„Prin recenta disputa publică cu principalul partener strategic, România semnalizează că este o entitate autonomă în politica regională, că are propria ei agendă, diferită, care poate intra chiar în conflict cu cea a SUA și că va face propriul său joc, cel puțin în Moldova”, declară Armand Goșu, istoric și specialist în problemele spațiului est-sovietic. În cadrul unui interviu pe tema relației României cu Republica Moldova, aflată în prag de alegeri prezidenţiale, și a poziției Bucureștiului față de acestea, pe tema problemelor actuale și post-electorale care amenință această țară, dar și pe tema proiectului unionist.

 

„Candidații vor fi mai puțin pro sau anti-europeni, ci pro sau anti-Plahotniuc”

Republica Moldova se pregăteşte pentru primele alegeri prezidenţiale prin vot direct, după 16 ani. Nouă candidaţi şi-au anunţat deja intrarea în cursă. Care preconizaţi că vor fi actorii principali între care se va duce, de fapt, bătălia electorală?

Vor fi peste zece candidați și toți vor avea de jucat câte un rol. Sau mai precis vor fi distribuți în diferite roluri. Campania electorală nu va fi una obișnuită, candidații vor fi mai puțin de dreapta sau de stânga, pro sau anti-europeni. Ei vor fi în primul și în primul rând, pro sau anti-Plahotniuc, un oligarh moldovean despre care se afirmă că ar controla politicieni, judecători, 90% din media moldovenească și care este considerat – poate exagerat – principalul responsabil de sărăcia și corupția din Republica Moldova ca și de furtul miliardului de dolari din cele trei bănci de la Chișinău.

Ca să înțeleagă cititorii, să ne imaginăm o linie dreaptă care are într-o parte un punct, pe Plahotniuc. Candidații sunt poziționați mai aproape sau mai departe de acest punct.

Cel mai apropiat este Marian Lupu, președintele Partidului Democrat, partid controlat de altfel de către Plahotniuc.

Urmează Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, în coaliția de guvernare, acuzat de unii că ar fi compromis idealul Unirii cu România, dar care rămâne în memoria mea ca autor al unor replici memorabile. Se afirmă că el este controlat și șantajat de către Plahotniuc, inclusiv pentru acțiuni și decizii ale nepotului Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului.

Ceva mai departe l-am putea așeza pe fostul premier Iurie Leancă, liderul unui recent înființat Partid Popular European. Presa de la Chișinău afirmă că Leancă va fi liber atâta vreme cât face ceea ce-i cere Plahotniuc. Eu aș fi mai rezervat, cunoscând relațiile excelente pe care le are Leancă la Cancelaria doamnei Merkel, la Berlin.

Ușor în spatele lui ar sta președintele Socialiștilor, Igor Dodon, despre care se afirmă că ar fi controlat prin câteva dosare și care, în ultimele luni, colaborează excelent cu majoritatea fabricată de controversatul oligarh.

Mai departe de Plahotniuc, la celălalt pol, se află Dmitri Ciubașenco, candidatul Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi, care dacă nu va fi scos din cursă în urma unor negocieri, are oricum șanse mici să adune multe voturi. Ciubanșenko, pur și simplu, este prea intelectual, e mult diferit de profilul alegătorului mediu din Moldova. În plus, se adresează cu prioritate segmentului alegătorilor rusofoni.

Și mai departe este Maia Sandu, președinta recent înființatului Partid Acțiune și Solidaritate, un politician din noua generație, onest, fără schelete în dulap, cu un CV impresionant, dar cu un profil de ministru pe zona economică sau de prim/ministru și nu de președinte. Are susținere din zona electoratului urban, educat, majoritatea prietenilor mei din Moldova o votează. Are două minusuri importante, după părerea mea. Nu are o echipă de partid și structură de filiale să o susțină, înființarea PAS mergând mai greu decât mă așteptam. Și, până acum, a fost prea puțin ținta tirului mediatic al imperiului lui Plahotniuc, ceea ce nu-mi permite să-mi dau seama dacă rezistă unui asalt nimicitor, care poate veni în ultima săptămână de campanie. Cam acestea ar fi cele două minusuri. În plus, fără să fie dominat de misogini, o parte a electoratului moldovean este rural, conservator, nu sunt convins că ar vota un candidat femeie.

Ultimul pe listă, cel mai anti-Plahotniuc, este candidatul Partidului Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Este sacul de box favorit al trustului media controlat de oligarh, toate calomniile imaginabile s-au spus despre el, a fost hărțuită mama lui, o femeie singură, de peste 70 de ani, și cu toate acestea n-au reușit deocamdată să-l culce la pământ. El are o structură de partid ceva mai bine organizată, este susținut de un post de televiziune, Jurnal TV, și are un psihic foarte bun de luptător. Nu e genul de politician care cade în depresie atunci când e calomniat, e un tanc care trece prin zid, te trezești cu el în sufragerie. Are cel puțin două minusuri importante: nu are echipă, doar doi-trei tineri admirabili în jurul lui, însă e puțin. Al doilea minus este concentrarea exclusivă pe Plahotniuc. În programul politic al lui Năstase există un singur punct: Plahontiuc la pușcărie! Sigur, asta place electoratului, oligarhul este detestat de peste 90% din populație, dar trebuie să și construiască nu doar să dărâme.

 

Care ar fi candidatul pro-european ideal?

O combinație de Maia Sandu și Andrei Năstase. Spun asta fără să ironizez pe liderii opoziției pro-europene, cum a făcut recent Leancă, atunci când acesta vorbea de candidatul “Maia Năstase”. Candidatul ideal ar trebui să aibă forța și determinarea lui Năstase, dar și echilibrul, calmul, expertiza vastă ca și experiența vieții în Occident, precum Maia Sandu. Dacă cei doi găsesc o formulă de colaborare eficientă, vor crește șansele candidatului opoziției democratice și pro-europene anti-Plahotniuc.

 

„Pentru București ideal ar fi ca alegerile să fie câștigate de un om de-al lui Plahotniuc”

Cine are mai multe șanse, tabăra pro sau cea anti-Plahotniuc?

În acest moment, mi se pare că tabăra controlată de Plahotniuc. Ea are mai mulți candidați pe tablă, de la ex-comuniștii Lupu și Dodon, la unionistul Ghimpu sau popularul Leancă. Cu siguranță, vor fi chiar mai mulți candidați controlați de oligarh, ce vor fi distribuiți în diverse roluri. Ideal pentru Plahotniuc ar fi ca în turul doi să ajungă candidații săi, Dodon și Lupu sau Dodon și Leancă. Acesta ar fi scenariul pozitiv pentru el.

La capătul celălalt, scenariul negativ ar fi ieșirea în turul al doilea a Maiei Sandu sau Năstase. E un scenariu de coșmar pentru oligarh. Mai ales Năstase, capabil să mobilizeze și electorat rural și rusofon, care ar vota cu Usatîi sau Voronin, ori unionist care votează cu Ghimpu-Chirtoacă. De aici și atacurile susținute la Andrei Năstase, pe care oligarhul l-a identificat drept cel mai de temut adversar al său.

În ultimele săptămâni s-au înmulțit și manevrele, manipulările, atât dinspre Chișinău, cât și dinspre București, menite să genereze o ruptură între Maia Sandu și Andrei Năstase, ca cei doi să nu se pună de acord, chiar să se atace unul pe altul, micșorându-și șansele de a accede în turul al doilea. Pentru a evita să pice în capcanele lui Plahotniuc ei trebuie să comunice direct unul cu altul, dar se pare că și în anturajele lor sunt oameni care contribuie la tensionarea relației.

 

Bucureștiul de ce ar fi împotriva lui Andrei Năstase și a Maiei Sandu?

În primul rând, împotriva lui Năstase, pentru că ar strica niște jocuri ale României care merge pe mâna lui Plahotniuc. Pe Maia Sandu își închipuie probabil c-o pot manipula, dar se înșeală. O cunosc pe Maia de aproape zece ani, o să aibă o supriză tare neplăcută cu ea, sforarii de la București. Iar Năstase presupun că nu va uita campaniile de presă din România împotriva lui. Deci, pentru București ideal ar fi ca alegerile să fie câștigate de un om de-al lui Plahotniuc, chiar de Dodon, presupun.

 

Nu este un pericol pentru Republica Moldova dacă alegerile vor fi câștigate de omul rușilor, de socialistul Dodon?

Varianta Dodon – președinte este prima luată în considerare, atât de către Plahotniuc, cât și de către ambasadele străine. Pare că aranjează pe toată lumea. Dodon nu va rupe ușa la Bruxelles, cerând ca Republica Moldova să adere la UE, care are multe alte probleme, de la refugiați, la Brexit și la sancțiunile impuse Rusiei, și n-are nici timp și nici dispoziție pentru discuții cu cei de la Chișinău; legătura terestră a Moldovei cu Rusia e obturată dramatic de Ucraina, deci n-o să fugă nimeni cu republica la Kremlin; premierul rus Medvedev n-are bani pentru Crimeea și Transnistria, deci o să-l trimită pe Dodon la UE, FMI și Banca Mondială.

La rândul său, Plahotniuc se pare că-l șantajează pe Dodon care-i suspect de obedient. Oligarhul arată Occidentului pisica, un președinte pro-rus, Dodon, amenință fragila stabilitate regională, confirmând teza vânturată de Guvernul României care spune că trebuie ținut în brațe oligarhul cel corupt, chiar dacă miroase urât, asta din rațiuni geopolitice, ca nu cumva Moldova să sară în brațele lui Putin.

Totodată, Plahotniuc mulțumește și Kremlinul, Dodon fiind politicianul care s-a tras în poză cu Putin și este perceput de presa rusă drept „omul Moscovei”, deci Rusia ar trăi cu impresia că a repurtat chipurile o victorie prin alegerea sa ca președinte al Moldovei. Până și cei de la București sunt fericiți, alegerea lui Dodon devenind scuza ideală pentru “ratarea” Unirii Moldovei cu România în 2018, proiect în care nimeni, niciodată nu va controla câți bani s-au cheltuit prostește. Ori, cine știe? Cum DNA s-a dus peste DIPI și le-a puricat cheltuielile, poate face același lucru și cu SRI sau SIE. O să găsescă detalii halucinante pe relația cu Republica Moldova.

 

„Cred că o schimbare de regim politic la Chișinău e puțin probabilă acum”

Ce scenariu aţi contura pentru Moldova, pentru perioada care va succeda alegerile din octombrie?

Nu m-aș aventura cu pronosticuri. În presa de la Chișinău, în dezbaterile publice, este prezentă temerea că rezultatul va fi contestat în stradă, că Opoziția va organiza un maidan cu obiectivul alungării lui Plahotniuc și declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Sunt mai sceptic, chiar dacă nu exclud cu totul această variantă.

Eu mai degrabă mă aștept la o lovitură din partea lui Plahotniuc, care să conducă la consolidarea unui regim politic hibrid la Chișinău, instituții democratice și practici nedemocratice, control asupra media, control total asupra Justiției, mimarea reformelor. Cred că o schimbare de regim politic la Chișinău e puțin probabilă acum. Dar sunt convins că sforarii moldoveni trebuie să creeze această iluzie, ca un fel de supapă pentru nemulțumirea populară care a atins cote dramatice.

 

„Moldova nu poate construi nimic durabil, e nevoie de o altă elită politică”

Care sunt pericolele care ameninţă Moldova, pe termen mediu, lung?

Instabilitatea politică, în primul rând. Cu această clasă politică, Republica Moldova n-are cum să avanseze. Ce avem acum e un fel de cocktail între nomenclatura sovietică de periferie și lumea criminală. Ei nu pot construi nimic durabil, e nevoie de o altă elită. Cunosc sute de tineri foarte bine pregătiți care mâine s-ar putea întoarce acasă și participa la construcția unui stat modern, cu instituții europene.

 

Armand Gosu Foto Epoch Times„Prin disputa publică cu SUA, pe tema Moldovei, România semnalizează că este o entitate autonomă în politica regională, care poate intra chiar în conflict cu cea a SUA”

A stârnit controverse, dezbateri publice, chiar proteste în stradă declaraţia ambasadorului american la Chişinău, ES James Pettit, cum că unirea Republicii Moldova România nu ar fi o alegere practică, SUA susţinând suveranitatea și integritatea teritorială ale acestui stat. Dumneavoastră cum vedeţi această declaraţie, dat fiind că sunteţi şi istoric, şi specialist în problemele spaţiului ex-sovietic?

În fond, ambasadorul Pettit nu ne-a spus nimic nou, e poziția tradițională, deja bine cunoscută a Departamentului de Stat. La rândul ei, România declară oficial că sprijină independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Dar MAE n-a fost criticat pentru asta, din câte îmi amintesc.

Scandalul a izbucnit la București, nu la Chișinău. Prietenii mei de acolo erau chiar derutați de amploarea disputei, de faptul că tezele emise la București sunau ca un fel de manifest revizionist, ca o denunțare unilaterală a Acordului de la Helsinki și un program de expansiune teritorială.

Așadar, România a stârnit disputa cu Pettit. De ce?

Pe de o parte, din inerție. Acele asociații pentru care unirea e un business nu sunt foarte bine controlate de cei care-i finanțează și pilotează.

Alții au reacționat sincer, ei cred în unirea Basarabiei cu România. Însă, chiar termenul geografico-istoric de Basarabia e utilizat abuziv cel mai adesea, în discursul public.

Mai există o categorie de business în care sunt și alți experți, conectați la servicii, care și-au construit cariere publice, și au încasat bani frumoși, fluturând steagul unionismului. Ei o să-și tot promoveze tema nu doar pentru ca să încaseze bani, ci și pentru că altceva nu știu să facă.

De cealaltă parte, am sentimentul că acest scandal a picat foarte bine pentru autoritățile române care au încercat să-și marcheze din nou teritoriul, obținând din partea Ambasadei SUA de la București un comunicat în care, după ce este întărită declarația ambasadorului Pettit de la Chișinău, se subliniază rolul pe care România îl joacă în relația cu Moldova. Adică, nu vă sprijinim în proiectul de unire cu Moldova, „2018” sau orice altceva, dar România rămâne responsabilă de dosar, pe relația cu Chișinăul. Ceea ce, unii ar putea traduce, Bucureștiul va fi factorul extern influent pentru toamna 2016, dominată de alegerile prezidențiale din Moldova. Uite, au primit și binecuvântarea americanilor! Cu alte cuvinte: nici o șansă ca Moldova să scape de Plahotniuc!

Cu atât mai important este comunicatul respectiv al Ambasadei pentru Guvernul României, cu cât semnalele venite în ultimele luni dinspre Washington, mai ales în legătură cu anchetarea fraudelor bancare ale căror fire duc la Plahotniuc, par să indice o reevaluare a situației politice din țara vecină. La Washington este încă o atitudine favorabilă controversatului oligarh, dar nu se știe pentru cât timp. Or, Bucureștiul încearcă să securizeze poziția lui Plahotniuc de „jupân în Moldova”, înainte ca americanii să emită mandat de arestare pe numele lui.

Și încă un detaliu important: prin disputa publică cu principalul partener strategic, România semnalizează că este o entitate autonomă în politica regională, că are propria ei agendă, diferită, care poate intra chiar în conflict cu cea a SUA și că va face propriul său joc, cel puțin în Moldova. Ceea ce creează Rusiei spațiu de manevră suplimentar. Dacă va avea răbdare și o ofertă interesantă, Moscova ar putea marca puncte importante pe terenul României.

Citește și: Armand Goşu, specialist în spaţiul estic: „Pentru următoarele decenii, Rusia va avea de ales între doi potențiali aliați strategici: UE, pilotată de la Berlin, și China”

Principalul aliat strategic, SUA, a fost surprins nepregătit de salvele de tun venite dinspre România. Presupun că sunt derutați de limbajul dublu al Bucureștiului care, pe de o parte, declară oficial că susține independența, integritatea etc Republicii Moldova, pe de altă parte, plănuiește dispariția de pe hartă a acesteia. Pentru a închide disputa publică au livrat Bucureștiului un comunicat în care, parțial, i-a oferit satisfacție. Și pentru următoarele luni, până la instalarea noii administrații la Washington, este puțin probabil că SUA vor sprijini activ tabăra anti-Plahotniuc, riscând o tensionare a relației cu România.

 

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.

 

 

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS