Arhitectul-restaurator Ștefan Balș, în expoziție la Casa Artelor

Casa Artelor va găzdui o expoziţie despre păstrarea trecutului, a valorilor, a locurilor și lucrurilor esențiale, dedicată arhitectului Ștefan Balş, unul dintre cei mai apreciaţi restauratori români.

 

Expoziția Arhitectul Ştefan Balş (1902-1994), prezentată de Uniunea Arhitecților din România, Filiala Timiș și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, este realizată de Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul ciclului de proiecte culturale „Restauratori români”, finanțat de Uniunea Arhitecților din România, din fondul „Timbrul Arhitecturii”.

Expoziţia care îl are ca personaj central pe arhitectul Ștefan Balș continuă suita de prezentări a activității unor arhitecți restauratori români, începută, în 2016, cu Horia Teodoru și Ion D. Trajanescu.

Organizatorii expoziţiei transmit că arhitectul Ştefan Balş este cel mai important reprezentant al şcolii româneşti de restaurare, având o activitate desfăşurată timp de şase decenii, în cadrul Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, apoi al Direcţiei Monumentelor Istorice, şi o contribuţie determinantă în domeniul teoriei şi practicii restaurării monumentelor istorice din România. „Intervenţiile de restaurare desfăşurate de Ştefan Balş s-au bazat pe o cunoaştere aprofundată a istoriei arhitecturii, a materialelor şi tehnicilor tradiţionale de construire, pe o consistentă documentare istorică şi arhitecturală, pe o riguroasă cercetare in situ a monumentului El a ştiut să «citească» urmele lăsate pe baze de turlele dispărute, să identifice etapele istorice succesive ale monumentului după amprentele găsite în ziduri, pe parament şi în săpăturile arheologice, să interpreteze tablourile votive, toate acestea pentru restabilirea continuităţii formale de origine şi a unităţii plastice a monumentului istoric, recurgând uneori la intervenţii de reîntregire şi reconstituire, pe baza analogiilor structurale şi stilistice.” – spun organizatorii expoziției”, mai spun reprezentanţii Filialei Timiş a Uniunii Arhitecților din România.

Această expoziție-document va sta pe simezele galeriei Pygmalion, din cadrul Casei Artelor, din 16 februarie până în 1 martie. Vernisajul are loc joi, 16 februarie, de la ora 18, prezentarea expoziției fiind susținută de arh. Anca Filip, coordonator al proiectelor culturale în cadrul Institutului Național al Patrimoniului.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis