3,1 milioane de euro, înghiţiţi de asfaltarea străzilor de piatră cubică ale Timişoarei

Direcţia Tehnică a Primăriei Timişoara vrea să investească o sumă considerabilă în refacerea străzilor din piatră cubică din oraş, refacere care, conform documentaţiei preliminare, presupune asfaltarea. Conform unor consilieri locali, soluţia este luată din comoditate şi care afectează aspectul acestor străzi care amintesc de Timişoara veche.

 

Modernizare radicală

Direcţia Tehnică a Primăriei Timişoara, prin Biroul Drumuri şi Poduri, şi-a inclus în programul de investiţii pe anul 2017 obiectivul de investiţii „Modernizarea străzilor din piatră cubică din municipiul Timişoara”. În acest sens a supus aprobării Consiliului Local un studiu de fezabilitate conform căruia în acest an vor fi alocaţi pentru refacerea acestor porţiuni de drum public 14 milioane de lei, respectiv 3,1 milioane de euro.

Vizate sunt străzile Argeş, Dr. Ioan Mureşan, Ludwig von Beethoven, Putna, Remus, Sfânta Rozalia, Sorin Titel, Topliţa, Virgil Madgearu, Bela Bartok, Filaret Barbu, Arcidava şi Romulus.

Ca o motivare a acestei investiţii, Direcţia Tehnică a Primăriei spune că starea tehnică a acestor străzi este necorespunzătoare desfăşurării circulaţiei auto în condiţii optime de siguranţă şi confort, fiind afectate de denivelări pronunţate ale suprafeţei de rulare, de rotunjirea pavelelor prin uzură, de pavele înfundate sau sparte, de suprafeţe şlefuite, care devin foarte lunecoase când cad precipitaţii. Specialiştii Direcţiei Tehnice mai spun că multe din bordurile de încadrare a carosabilului lipsesc sau sunt deteriorate, gurile de scurgere, iar căminele de vizitare se află sub cota carosabilului.

Toate aceste defecţiuni fac dificilă desfăşurarea circulaţiei rutiere în condiţii normale de siguranţă şi confort. Pe multe din aceste străzi trotuarele sunt într-o stare avansată de degradare, îngreunând circulaţia pietonilor din zonă. Nu există piste pentru biciclişti iar zonele verzi sunt neamenajate”, susţin reprezentanţii Municipalităţii.

Singura soluţie fiabilă văzută nu pare a fi înlocuirea dalelor, ci asfaltarea acestor străzi. „Necesitatea şi oportunitatea asfaltării străzilor pavate cu piatră cubică rezultă din caracteristicile tehnice şi de exploatare ale străzilor din pavaj, necorespunzătoare desfăşurării circulaţiei în condiţii optime de siguranţă şi confort. Din toate aceste considerente lucrările propuse sunt impetuos necesare şi oportune”, susţin specialiştii Primăriei.

 

Consilier local: „Se preferă asfaltul, din comoditate”

Consilierul local PNL Simion Moşiu consideră că soluţia asfaltării acestor străzi nu este potrivită cu specificul unor porţiuni din oraş, şi se distruge în acest fel aspectul unor zone istorice foarte valoroase. „O stradă nu are valoare arhitectonică doar prin clădiri, ci prin aspectul unitar, inclusiv prin pavaj. Sigur că, decât să se înlocuiască piatra cubică, se preferă din comoditate soluţia asfaltării, pentru ca apoi să se tot facă lucrări de refacere la fiecare şase luni. În Timişoara a existat tradiţie pe acest segment al pietrarilor, şi în toate oraşele vest-europene s-au păstrat porţiunile de drum pietruite în zonele istorice. Cum vrem să punem în valoare arhitectura extrem de frumoasă din zonele vechi ale oraşului? Acoperind totul cu asfalt, marcaje şi indicatoare?”, spune Simion Moşiu.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro