250 de sancţiuni în 2016 pentru intervenţii neautorizate la clădiri din Timişoara

Deşi reglementările legale s-au înăsprit în domeniu, segmentul disciplinei în construcţii continuă să aibă mari carenţe la Timişoara, unde anul trecut s-au dat sute de sancţiuni pentru intervenţii fără aviz.

 

250 de sancţiuni pentru lucrări neautorizate

În ciuda faptului că riscă amenzi de ordinul zecilor de mii de lei, unii proprietari de imobile din Timişoara, inclusiv proprietari de clădiri istorice, continuă să realizeze intervenţii sau lucrări de construcţii neautorizate. Conform evidenţei Primăriei şi Poliţiei Locale, în Timişoara au fost amendaţi anul trecut 250 de proprietari de imobile care au făcut lucrări fără autorizaţie.

Printre acestea se numără şi montarea de geamuri termopan cu rame pvc sau uşi „de ultimă generaţie” la clădiri istorice, dar şi demolări sau ridicarea unor construcţii fără niciun fel de documente legale.

Proprietarii care fac astfel de intervenţii nu au ştiut în mare parte că riscă destul de mult, pentru că sancţiunile pentru cei care fac lucrări de construcţiue fără toate documentele legale au crescut simţitor şi pot ajunge la cifre cu patru zerouri.

Noua legislaţie îi obligă pe proprietari să permită accesul poliţiştilor pentru control, în caz contrar riscând să fie amendaţi. Cuantumul sancţiunii minime, în cazul împiedicării ori sustragerii de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate a crescut de la 3000 de lei la 5000 de lei, valoarea maximă fiind de 10.000 sde lei. Conform noilor prevederi legale, proprietarii sunt obligaţi să efectueze recepţia la finalul lucrărilor, iar documentele trebuie prezentate autorităţilor în cazul unui control.

„În principiu legea este clară. În cazul clădirilor istorice, este nevoie de aviz de la Comisia pentru Monumente, plus că trebuie să existe documentaţii şi autorizaţii complete pentru tot ce se face. Cred că a ajutat şi faptul că, potrivit ultimilor reglementări, nu mai sunt 14.000 de clădiri monument în Timişoara, ci doar 900. În acest fel va putea exista o monitorizare mult mai bună a clădirilor istorice cu adevărat valoroase”, consideră arhitectul Radu Radoslav.

 

Exemple din care nu s-a înţeles mare lucru

Faptul că anul trecut s-au dat 250 de sancţiuni pentru lucrări neautorizate sugerează faptul că nu s-a înţeles mare lucru din cazuri celebre de intervenţii neautorizate asupra unor clădiri istorice, cum e cazul Casei Mühle.

După doi ani pe rolul instanţelor din Timiş, procesul legat de Casa Mühle, clădirea de patrimoniu care a suferit intervenţii neautorizate ce aproape că au distrus-o, Curtea de Apel Timişoara a decis că imobilul trebuie readus la starea iniţială.

Pentru a se stopa degradarea accentuată a Casei Mühle, mai multe ONG-uri din Timişoara le-au cerut autorităţilor locale să întreprindă demersuri pentru iniţierea procedurii de expropriere, văzută ca ultima soluţie pentru a salva imobilul. Nici Consiliul Judeţean Timiş, nici Primăria Timişoara nu au reuşit însă să ducă la bun sfârşit un asemenea demers.

În 2014, după un şir de proteste de stradă, în timpul cărora au fost adunate semnături pentru exproprierea clădirii, Primăria a decis să îl acţioneze în instanţă pe proprietarul imobilului, solicitându-i să readucă imobilul la starea anterioară demolării. Procesul s-a terminat abia acum.

Deşi este una dintre clădirile-simbol pentru arhitectura Timişoarei din secolul al XIX-lea, Casa Mühle a ajuns o ruină în urma unui şir de evenimente similar cu cel al altor imobile de patrimoniu distruse în oraşul de pe Bega. Imobilul, care în secolul XIX a aparţinut florarului Wilhelm Mühle, cel care a creat primul soi de trandafir românesc, a ajuns acum zece ani în posesia unei familii de romi care a solicitat autorizaţii de construcţii pentru realizarea mai multor lucrări la imobilul respectiv, ultima fiind emisă în iulie 2011.

Ulterior s-a constatat că o bună parte din lucrările efectuate plecând de la această autorizaţie au fost nelegale, depăşind cu mult limitele autorizate şi ducând la transformarea acestei clădiri-emblemă pentru Timişoara într-o ruină.

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro