15 milioane de lei din 511, pentru Institutul Regional de Oncologie Timişoara

Institutul Regional de Oncologie Timişoara îşi regăseşte loc printre obiectivele de investiţii din proiectul de buget pe 2017, cu modesta sumă de 15 milioane de lei, din cele peste 500 de milioane de lei necesare pentru realizarea acestui obiectiv medical.

 

O alocare financiară mai mult decât modestă

Ministerul Sănătăţii ar putea aloca în acest an bani pentru demararea investiţiei Institutului Regional de Oncologie de la Timişoara, care urmează să fie realizat prin transformarea şi extinderea clădirii în roşu de pe Calea Torontalului, care ar fi trebuit să fie noul Spital Municipal Timişoara, la sfârşitul anilor '90.
Deşi suma estimată pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie depăşeşte 510 milioane de lei, alocarea aferentă acestui an este foarte modestă – 15 milioane de lei, urmând ca în 2018 să se aloce 170 de milioane de lei, în 2019, tot 170 de milioane de lei, iar în 2020, peste 156 de milioane de lei.

Durata de realizare a institutului este estimată la 36 de luni şi rămâne de văzut dacă realizarea obiectivului nu se va poticni după acest an, mai ales că finanţarea se va face exclusiv de la bugetul de stat, şi, „în completare, din alte surse legal constituite”, dar nu se ştie care sunt acelea.

„Cam de cinci ani se discută despre realizarea acestui Institut Regional de Oncologie şi consider că este un proiect raţional şi bine gândit. Ca şi mortalitate, afecţiunile oncologice se numără pe locul doi în vestul ţării, iar în cadrul acestui obiectiv medical se va asigura tratament pentru bolnavii în toate stadiile, pentru că e foarte important ca persoanele care suferă de cancer să aibă parte de un tratament în condiţii decente”, consideră medicul Horia Vermeşan, fost director al Direcţiei de Sănătate a judeţului Timiş.

 

Un obiectiv necesar în vestul ţării

Potrivit indicatorilor aprobaţi, Institutul Regional de Oncologie Timişoara va fi amplasat pe o suprafaţă de 5,5 hectare şi va avea 476 de paturi de spitalizare. 

Un astfel de obiectiv de investiţii este mai mult decât necesar în vestul ţării, pentru că Timişul rămâne unul dintre judeţele cu o incidenţă crescută a cazurilor de cancer. Aici apar anual peste 2.200 de cazuri noi de cancer, incidenţa anuală fiind de 335 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

Tot în Timiş se înregistrează cea mai mare prevalenţă a cancerului din zona de vest – 25 la mia de locuitori, faţă de 24, în Caraş-Severin, 23, în Arad sau 17, în Hunedoara.

De asemenea, Timişul este pe locul doi în regiunea Vest ca mortalitate cauzată de cancer. Aradul e primul loc, cu 245 de decese la 100.000 de locuitori, urmat de Timiş, cu 240 de decese la 100.000 de locuitori, Caraş-Severin, cu 239 de decese, şi Hunedoara, cu 218 decese.

În momentul de faţă, numărul bolnavilor de cancer înregistraţi în Timiş este de aproximativ 14.000. În plus, conform reprezentanţilor Asociaţiei OncoHelp Timişoara, tendinţa de creştere nu pare să se stabilizeze.

Situaţia din vestul ţării, unde listele de aşteptare cu bolnavii de cancer pentru tratament prin radioterapie cresc de la lună la lună, a făcut recent şi obiectul mai multor interpelări parlamentare, prin care Ministerului Sănătăţii i se cere insistent să ia măsuri pentru rezolvarea problemei, prin achiziţionarea urgentă de aparatură.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro